Skipper

Capitolul 22

     Dragă Skipper, ceva îmi spune că de abia acum începi să fii ciudat.

—Vrei un sandwich?întreb ignorând tot ceea ce a spus și văzându-mi de treabă

     Mormăie un răspuns negativ și rămânem în liniște totală. După ce termin de asamblat sandwich-ul am un moment de blocaj și ajung să las cuțitul să cadă pe masă de la o distanță mică. Mă sprijin în brațe și privesc în gol. Urăsc faptul că niciodată nu ar discuta cu mine lucruri ce îl deranjează și tot timpul trebuie să facă de capul lui sau să întrebe pe oricine altcineva. Ce e în neregulă cu mine? Eu de ce nu pot fi luat în considerare când vine vorba de sfaturi sau ceva? În ultimul timp nu a făcut decât să mă dea la o parte și acum îmi spune că e pregătit să își ignore sentimentele pe care nu le-a recunoscut niciodată? Am nevoie să mă distanțez puțin de toată povestea cu clubul și de cea cu Skipper și sentimentele lui. Îi urez noapte bună și mă îndrept spre dormitorul meu cu o farfurie pe care am pus sandwich-ul. Ajuns în cameră aprind becul și las farfuria undeva pe birou, mă simt de parcă mi-a trecut și poftă de mâncare și tot. Dau tricoul jos de pe mine și îl arunc undeva pe jos, trag ambele draperii la o parte și luminile orașului mi se arată într-un mod tăcut și liniștitor. Micul eu nu ar fi crezut niciodată că așa va arăta viața mea, eu adolescent nici atât pentru că niciodată nu mi-am acordat o șansă cu adevărat. Am fost prins în lanțuri de o copilărie nepotrivită, una care mi-a lăsat cicatrici și răni ce nu se vor vindeca vreodată oricât de mult ar încerca cei din jur și mai presus oricât aș încerca eu însumi. Cu toate că par să mă integrez, atunci când mă aflu singur în camera asta sunt eu cel pe de care ar trebui să am grijă cel mai mult. Mi-am promis că o să îmi respect programul, că nu o să mai las acțiuni din jurul meu să îmi împiedice evoluția. Dar la naiba cu toate! Îmi pasă de cei care îmi sunt aproape, poate la fel de mult cât îmi pasă de mine. Și cu toate astea la final sunt tot singur, într-o încăpere întunecată și rece în care mă simt lipsit... gol pe interior. 

        Îi aud ușa de la cameră, pare că s-a retras și el în dormitor până la urmă. Mă gândesc preț de câteva clipe ce aș putea să fac mai întâi. Să fie oare dușul sau sandwich-ul? Mă apropii de farfuria ce abia o zăresc și o împing ceva mai în spate, pentru că mi s-a luat orice poftă de mâncare. Îmi aleg câteva haine după care merg să fac un duș. Ies din cameră apoi intru în baie și închid ușa după mine. Mă simt bizar de obosit, mi se pare că nervii îmi consumă din energie mai mult decât de obicei. Dau drumul la apă caldă și îmi aduc aminte cum am intrat în apartament cu un car de nervi acumulați din presupusa mea plimbare spre spital. Acum dacă mă gândesc mai bine rămâneam naibii în casă. Dezbrac toate hainele și le așez pe marginea chiuvetei după care intru sub jetul cald de apă și îmi dau tot părul ud pe spate. Îmi trec palmele peste față simțind cum toată apa îmi inundă orice părticică de piele.

       Câteva minute mai târziu ies din baie având doar niște boxeri pe mine și un prosop pe cap cu care îmi șterg părul rapid. Mă reîntorc în camera mea și mă trântesc direct în pat și strâng una dintre perne în brațe. Nu durează foarte mult până aud pași pe hol apoi ușa de la baie. Mă gândeam la diferite chestii cum ar fi că poate se pregătește să iasă din nou la ore dubioase prin locuri de care nici nu mai vreau să știu. Chiar nu vreau să am belele mai mari din cauza lui că e nătâng și nu înțelege.

-mai târziu-

      Ies din cameră fiind însetat și destul de iritat din cauza acestui fapt. Urăsc să mă trezesc doar pentru că organismul meu decide că ora 2:16 e o oră esențială pentru hidratare. Deschid frigiderul, iau bidonul pe jumatătate cu apă și merg spre cameră. Ușa lui se deschide și exact ca doi zombalăi ne uităm unul la altul în trecăt. Mă bag înapoi în pat după ce dau un gât bun de apă și încerc să adorm. Aud două bătăi în ușă, le ignor și după aud ușa cum se deschide.