Skipper

Capitolul 19

-dimineață-

    Torn cafeaua în cana mea preferată, după care pun ibricul înapoi pe aragaz. Ceasul arată ora 10:41, iar eu sunt treaz de aproximativ 10-15 minute. Eram atât de obosit că am căzut lat lângă el, fără să mai apuc să îl întreb ceva. Poate totuși e mai bine așa, i-am dat suficient timp să se liniștească, din toate punctele de vedere. Nu cred că acum situația dintre noi e la fel de tensionată, cel puțin nu după noaptea trecută când am dormit lipiți unul de altul. Îmi amintesc, destul de nesigur, că la un moment dat mâinile îmi amorțiseră groaznic și l-am eliberat, însă imediat după s-a făcut comod lipit de mine. Sunt conștient că nu o să aprobe niciodată că a făcut asta, ci mai mult o să dea vina pe faptul că dormea. Doar că a fost plăcut să îl văd din nou ca înainte, chiar înainte ca lucrurile să devină atât de încurcate între noi. Iau cana de pe masă, apoi merg spre fereastră și privesc micile picături de ploaie care se preling pe sticlă. Nu-mi era dor. Beau o gură de cafea, mă întorc și ies din bucătărie. Ajung în camera lui, las cana pe birou și mă așez pe scaun. Jaluzelele sunt trase complet, eliminând orice fărâmă de lumină din cameră. Cu bezna asta o să fiu norocos dacă se trezește până la amiază. Îmi trece o idee stupidă prin cap, legată de cum să aflu cine i-a făcut asta. Aș putea să pun mâna pe telefon și să îl întreb pe Wayne dacă are idee, doar că vreau să aud povestea de la tine, Skipper! Cuprind din nou cana de cafea și întorc scaunul cu fața spre el. E în aceeași poziție de somn în care l-am lăsat. Aș putea să fiu un gunoi și să mă prefac că am scăpat ceva pe jos ca să te trezesc, nu? Păcat că nu mi-aș permite niciodată să fac una ca asta. Primesc un mesaj așa că îmi scot telefonul și mă încrunt puțin.

       Faith: ''Credeam că o să ne bem cafeaua împreună.''

    Am uitat, am uitat complet. Mă simt teribil pentru că nu am fost în stare să îmi respect promisiunea, însă... Îmi ridic privirea din telefon și îi întâlnesc ochii obosiți. Nici nu am observat când s-a ridicat în șezut.

—Neața, Skipper.zic și las cana de cafea pe birou 

-Neața.mormaie în timp ce își freacă ochii cu podul palmei. Cât e ceasul?

-Aproape 11.răspund fără să îmi clintesc privirea de pe el

         Se holbează înapoi la mine, pare mai mult că privește în gol pentru că nu schițează absolut nimic.

-Vrei sa aflu singur cum ai căpătat rănile alea?întreb și mă las pe spătarul scaunului după care îmi iau cana și beau din ea

           Își lăsă privirea în jos apoi își atinge oasele de pe pumn și pentru o clipă închide ochii și se strâmbă, mutându-si capul spre stânga.

-Nu e treaba ta.zice ca un copil răzgâiat ce e

-Ba da, este.zic rapid

          Se uită urat la mine apoi se ridică și iese din cameră. L-aș urmări să fiu sigur că nu pleacă iar de nebun, dar și-a lăsat telefonul aici. Nu ar pleca nici în ruptul capului fără el. Trec câteva minute, in care apuc sa beau aproape jumătate din cafea și mă tot gândeam la ce naiba ar fi putut să i se întâmple. Își face din nou apariția în cameră, având un prosop înfășurat în jurul taliei iar din păr îi picură apă. Se fâstâcește puțin, parcă fiind intimidat de prezența mea, sau poate nu ii placa ideea că mă holbez la el, la toate rănile care i se văd acum și mai tare din cauza faptului că nu mai e acoperit de materialul tricoului. Își dă părul din ochi folosindu-se de la mâna dreaptă apoi deschide dulapul și scoate câteva haine. Cineva pare că deja se pregătește de o nouă escapadă, cred asta, luându-mă după ținuta aleasă. Mă ridic și când se întoarce se uită fix in ochii mei. Eu nu plec de aici până nu îmi spui ce se întâmplă, iar tu cu atât mai puțin. Firele de păr îi cad din nou peste ochi, acoperindu-i fruntea. Îmi ridic mâna spre chipul său și își închide ochii, temandu-se de atingerea mea.