Capitolul 18

302 33 2
                                    

-ziua următoare-

    Îmi aprind o țigară în timp ce merg leneș spre universitate, nu voiam să merg pentru că sunt destul de stresat și nu am reușit să dorm aproape mai deloc seara trecută. Presimt că nu o să mă pot concentra, dar măcar o să fiu prezent, contează câtuși de puțin. Când ajung îmi trec privirea prin sală în căutarea unui loc liber cât mai ferit de raza vizuală a profesorului, și totodată să văd dacă e aici. Dar aparent încă nu a ajuns sau nu are de gând să ne onoreze cu prezența. E ciudat că nu era acasă aseară și nici nu a venit. Sper doar că e în regulă și nu a pățit ceva. Încep să realizez cât de mult îi port de grijă chiar dacă e un nesuferit eu tot nu pot să schimb nimic la atitudinea mea, cu toate că ajung să îl ignor zile întregi măcar îl știu pe unde umblă. Mă așez la locul pe care l-am ales și aștept, scaunele de prin jurul meu încep să se ocupe destul de rapid pâna la ora de începere, mai putin cel din stânga mea. Ar trebui să mă împrietenesc cu careva de pe aici ca să nu mai știe toți cât de nedespărțiți suntem eu și Skipper. Îmi îndrept privirea spre ușă și observ un zombie cu părul creț intrând cu profesorul în urma sa. Acesta îi reproșează ceva, dar nu înțeleg ce anume, iar Skipper nici nu îl bagă în seamă. Arată deplorabil. Abia aștept să îmi spună pe unde naiba a fost. Dacă o să vrea să îmi povestească, sau mai bine spus dacă o să îmi mai vorbească. Urcă scările cu capul în jos după care intră pe rândul meu și se așează fără să scoată vreun cuvânt. Deci nu vrei să mai vorbim? E okey, înțeleg. Nu mă mai uit la el deloc, îmi scot o foaie albă și un pix după care încep să îmi notez unele lucruri ce trec pe lângă urechile mele și sună importante. 

    Presiunea din capul meu devine insuportabilă. Au trecut, poate, 30 de minute în care m-am uitat doar la profesor și în foaia mea. Îl văd vag cu coada ochiului și mi se pare nespus de bizar comportamentul lui, și modul în care îi stă părul ce și-l așeza de fiecare dată când ieșea din cameră. Aș putea să deschid eu conversația, dar nu e locul, nici momentul potrivit. Cu toate astea mă îndoiesc că o să rezist două ore așa, însă trebuie. De ce mă face prezența ta atât de slab, Skipper? Poate asta o să fie a doua întrebare pe care ți-o voi adresa. Deja îmi pot imagina răspunsul sarcastic pe care îl voi primi, dar și atitudinea narcisistă pe care o vei adopta. Modul în care mă vei privi va fi atât de superior că mă sperie gândul ăsta. Trebuie să nu mai fiu așa penibil, tu așa ai spune că sunt. Dar mi-e teamă că dacă eu nu o să spun nimic tu o să te autodisturgi, pentru că tu nu spui lucrurilor pe nume, iar dacă eu spun ceva ce ai vrea să auzi mă tratezi de sus, și dacă nu o fac... nu e bine. 

   Poate a trecut o oră, poate nu a trecut. Timpul curge incredibil de greu aici. Încep să nu mai suport nimic, vreau să plec acasă și să dorm, somnul pare că mă vrea acum. Notez un ultim cuvânt după care izbesc pixul de foaie și acesta sare, dar nu apuc să îl prind că ajunge undeva între noi, pe jos. Paralizez preț de câteva clipe după care mă uit pe jos, însă nu dau cu ochii de el. O să îmi iau altul, decid fără să depun un minim efort să îl caut. Bag mâna în geantă, privind către profesor și scotocesc pe acolo, gândindu-mă că mai aveam un amărât de pix undeva pe aici. Îl observ pe Skipper cum se foiește și imediat după pixul de pe jos ajunge pe foaia mea. Mormăi un mersi vag, fiind puțin sceptic. Ce era pe mâna lui? Nu am apucat să văd prea bine, însă ceva era nelalocul său. Îmi fac curaj să mă uit la el, și face același lucru. Ce ai făcut?! Mă abțin din greu să nu răbufnesc de nervi sau mai rău în atitudinea de mamă îngrijorată pentru copilul ei. Am un car de întrebări, pe care trebuie să le țin până când o să ieșim din sală. Dar cea mai importantă e: Cine naiba te-a lovit? Pentru că în momentul în care voi afla, dacă nu ai avut tu grijă de el, voi avea eu. Nu am reacționat niciodată violent, dar asta nu înseamnă că nu știu cum se face. Îmi reiau notatul de idei, deși scrisul meu s-a transformat în ceva hieroglife puse în grabă pe hârtie. 

SkipperUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum