RACONTEUR

Fantezie în Pixeli

        Puștiul și-a mușcat buza și a chicotit în sinea lui. Foița de aur de pe carcasa jocului l-a făcut să sară de două ori în vârful degetelor. Ochii i-au sclipit și și-a încordat degetele pe ea. S-a întors confuz în momentul în care a simțit respirația caldă a cuiva pe spate și l-a fulgerat cu privirea pe băiatul brunet, cu păr creț și tenul închis la culoare care încerca să citească ce scrie pe ambalajul vechi al jocului video. Ahile, căci acesta era numele puștiului, a pufnit pe nas și a trecut în viteză pe lângă vecinul său. Ținea jocul strâns la piept ca și când ar fi fost o comoară și înainta prin mulțime către masa la care trebuia să plătească cu ochii în patru de parcă cineva ar fi sărit din tufișurile inexistente și i-ar fi furat jocul din mână.

        Cu o sattisfacție nespusă în momentul în care s-a declarat proprietarul jocului, Ahile a fugit în josul străzilor aglomerate. Zgârie-norii de pe margini îi umbreau silueta odată ce a intrat în zona centrală a metropolei. Noaptea se lăsa deși era încă devreme. Luminile ce cădeau pe stradă aveau o culoare movalie, indigo aproape, cu nuanțe de roz și de albastru. Cădeau frumos pe fața lui și îi complementau frumos ochii verzi ca de măslină.

        Pașii lui grăbiți abia se auzeau pe trotuar, dar îi pompau în ureche. Își auzea și bătăile accelerate ale inimii și își vedea zâmbetul obosit de la atâta alergat de pe față. La o cotitură a zărit, strălucind în lumina movalie cu tente albăstrui ce se reflecta în sticla neagră a unei clădiri o Trix Motrena – noul model de placă publică de trasport ce funcționa pe baza unor ventilații și turbine asemănătoare străbunicului elicopter. Ahile a scanat codul cu ceasul lui și și-a fixat încălțămintea în suporturile speciale. O aplicație s-a deschis pe interfața ceasului său și, apăsând butonul de pornire, Trix-ul s-a ridicat de la sol.

         În ciuda puterii de care dădeau dovadă turbinele pe baza cărora funcționa placa, ultimele zece modele au devenit din ce în ce mai silențioase și mai rapide. Ahile a setat culoarea luminilor decorative din jur în albastru vibrant și și-a îndoit puțin genunchii. Cu o altă comandă din ceas, Trix-ul s-a ridicat la aproape șapte metri deasupra solului, iar băiatul și-a început călătoria ce nu trebuia să dureze mai mult de opt minute.

        Traficul aerian pentru scutere și plăci nu era foarte aglomerat la ora aceea, dar semnele de circulație și luminile de ghidare funcționau. Bineînțeles că trebuiau respectate. Camere video împânzeau fiecare zonă deși guvernul medita pentru intimitatea cetățenilor. Toată lumea știa de existența acelor camere microscopice aproape, dar nimeni nu încerca să demaște Conducătorii. Iar această tăcere și de o parte și de alta era favorabilă pentru toată lumea: locuitorii nu erau sancționați sau pedepsiți, iar guvernul nu era tras la răspundere. Tăcerea devenise calea de mijloc.

        Ahile a mai atins o dată ceasul în dreptul unei alte clădiri înalte și din sticlă fumurie. Trix-ul s-a ridicat până la etajul șaizeci și trei, iar brunetul a bătut în al douăsprezecelea geam dinspre bulevardul aerian principal. Un băiat blond, pal la față, rozaliu în obraji, cu păr creț și ochi violeți i-a deschis și i-a făcut subtil cu mâna. Ilias, prietenul cel mai bun al lui Ahile, era cu câteva luni mai mare ca amicul său și mai avea puțin și împlinea șaptesprezece ani.

        Blondul era considerat un geniu în metropola principală a districtului în care trăia, iar împlinirea vârstei de șaptesprezeece ani însemna deținerea oficială a controlului asupra inteligenței și a persoanei sale de către guvern. Nu era Ahile la fel de de inteligent sau de privilegiat ca prietenul său cel mai bun, dar mamei sale îi plăcea să creadă că era mai bine așa – să nu te știe nimeni și să nu vrea nimeni să te controleze în totalitate.

         Cu un zâmbet ștrengăresc pe față i-a făcut semn blondului să îl aștepte pe acoperiș, iar placa s-a ridicat mai mult. Vântul i-a suflat părul de pe față lui Ahile, dar nu i-a suflat și zâmbetul. Își mișca degetele de le picioare necontenit prin adidași, iar privirea îi fugea de fiecare dată pe jocul video pe care îl ținea în mână.