Ce se intampla in...

Capitolul 1 #Rebecca

 - Mulțumesc, dar cu cine am onoarea? 

 - Sunt John Doe (pentru că în această carte și învățam: Numele de John Doe la bărbați și Jane Doe sau Jane Roe la femei sunt folosite ca pseudonime pentru o persoană a cărei identitate reală este necunoscută sau care trebuie să fie retinută în cadrul unei acțiuni legale. Numele sunt folosite și pentru a desemna un cadavru sau un pacient la un spital atunci când identitatea acestora este necunoscută). Mort clar nu eram, mort după tine, poate. 

 ..... and the game is on. Aveam o șansă, cum, de asemenea, aveam o șansă să-mi iau și block și tot planul meu să se năruie, dar acum depindea doar de mine. Dacă imi raspunsese ii trezisesem interesul. Conta doar cum îmi jucam cartile de acolo inainte.

 - Aș vrea să stiu cine ești, nu prea vorbesc cu necunosti.

 - O să aflii, într-o zi. Pot să-ți propun un joc chiar. Încearcă să aflii cine sunt... Oricum nu sunt așa necunoscut dacă știu cum te-ai îmbrăcat, nu? 

 Zi după zi, am început să ne cunoaștem. Câte un detaliu pe care îl observam zilnic la ea transmis printr-un mesaj sub formă de compliment. Ușor, ușor am aflat ce pasiuni are, ce-i place să facă, a început să-mi placă de ea ca persoană. Unii ar spune că mă îndrăgosteam, dar ea încă nu știa cum arătam. Cât mai avea să dureze acest joc? Cât mai dura până punea toate piesele cap la cap, pentru că nu doar eu o cunoșteam pe ea, ci și ea pe mine. Pe mine omul, caracterul, incepea să-mi cunoasca personalitatea. Străinul care i-a scris nu mai era așa străin pe zi ce trecea. Cum o să se termine? Am plusat puțin, îmi luam telefonul cu mine si la liceu, știa deja că împărțim același liceu, deci de ce să nu-i scriu și în pauza? 

 Zi după zi și povestea era aflata deja din ce în ce mai multa lume, dar totuși nimeni nu cunoștea numărul respectiv. Putea să fie oricine: de la un profesor pervers la un boboc obosit sau cineva care era în ultimul an. Până și eu am auzit povestea, discutând lumea despre ea. Chiar am fost întrebat dacă cunosc numărul, dar am răspuns cu un simplu nu. Nu s-a gândit nimeni, nici macar o secundă că eu aș putea deține numărul și telefonul.  Cum îl găsești pe John Doe într-o mare de oameni? Ca să vezi, pe asta mă bazam și eu. Răspunsul e simplu, nu îl găsești daca nu vrea.

Adunam informații despre tine, tu încercai să mă găsești. Apel după apel, telefonul pe silent. Te plimbai prin curte și sunai și mergeai și sunai și mergeai... Poate suna undeva și suna, dar la mine în buzunar, unde doar eu știam. Și-ți spuneam. Nu mai suna că suni degeaba, chiar încercam să dețin controlul, aruncând un dacă te mai plimbi prin pauze și suni nu mai iau telefonul la mine și facem rezumatul zilei când ajungem acasă. Căutam să domin, pentru că atunci când te întreb daca vii la o cafea să nu existe că răspuns varianta nu. Zi după zi și zilele treceau, te cunoșteam și mai bine. Aveam chimie, cel puțin prin mesaje. Știam ce-ți place, bârfeam lumea din liceu, dar rămânea intre noi. Era frumos, era frumos că știam cum ne bem cafelele amândoi, știam deja că ești mai mult decât o față frumoasă, într-o mare de fețe comune.       

Am simțit că a venit momentul să ne cunoaștem. Creasem deja o legătură puternică sau cât se poate crea prin mesaje intre doi străini. Tu obosisei, îmi ziceai că vrei să aflii cine se ascunde în spatele acestui contact salvat sub pseudonimul "Mister X". Pur și simplu iți dorești să poți să asociezi o făță numelui respectiv. Mi-am luat inima în dinți și ți-am propus: o cafeanea de lângă liceu, nimic exagerat sau extravagant. Un loc simplu și liniștit, chiar banal, unde ne puteam cunoaște mai bine. Un loc unde mergea mereu lumea când nu avea chef de matematică, fizică sau altă materie la care astăzi risca să ia un 4 corect pe care-l amână pentru ora viitoare când sigur o să învețe.

 Deși iți doreai să ne întâlnim mi-ai spus că vrei să știi cu cine te vezi înainte. Mi se părea corect, dar nu putea să stricăm jocul ăsta.... așa că răspunsul meu a fost un nu, nu categoric. Te-am linsitit că fiind un loc public nu aveai ce să pățești. Era un loc familiar si de-al meu si de-al tău, un loc bine ales. Nu-ți era de asta, prinsesei deja încredere în mine. Totuși iți doreai să termini un joc care era abia la primul nivel. Nu-ți puteam permite asta și n-am făcut-o. Am stabilit totuși pentru o zi de joi, la ora 14:00. 

 În mintea mea erau atâtea ipoteze și moduri în care putea merge rău. Dacă față în față nu avea sa-i placă de mine? Dacă nici măcar nu venea? Dacă o să apară jumătate de liceu și o să râdă de mine cum m-am îndrăgostit că un prost de tine? Dacă iese rău...? Atâtea lucruri negative, dar nimic pozitiv, dar totuși ziua de joi se apropria cu pași rapizi, mai ceva ca un accelerat în drum spre Mangalia, care-ți promite o vară de neuitat în Vama Veche. 

 Ajunși în ziua de joi m-am pregătit meticulos, hainele de duminică și parfumul ăla bun primit cadou erau pregătite. Plecasem de la ultima oră, am mers acasă să mă pregătesc. Nu puteam să risc să ne întâlnim în drum spre cafenea. Nu puteam să risc să spui nu înainte ca totul să înceapă. Consideram că merit cel puțin 2 ore din viața ta. Drumul spre cafenea a fost unul anevoios, un drum care te trecea dintr-o stare în alta. Aveam momente când eram pozitiv, iar peste două secunde mă gândeam că află toată lumea cine sunt a 2-a zi și râde de mine. Pas cu pas, minut cu minut, trebuia să înfrunt ce-am făcut cu propria mea mana. Totuși, meritam să fie bine, macar odată în viață sau cel puțin așa gândeam în perioada respectivă. 

 Am ajuns acolo, m-am așezat la o masă cât mai retrasă... ca să ne putem purta întâlnirea în liniște. Așteptam... minutele treceau... tu nu apăreai, până când într-un moment ai intrat, ca o regină la propria încoronare. Te-am văzut, erai puțin temătoare, nu știai la ce să te aștepți sau mai bine spus la cine. Te uitai în stânga și în dreapta ca și când căutai un prieten pe care nu l-ai mai văzut de o bună perioadă de timp. Totuși, nu știai pe cine cauți. M-am ridicat, emoționat, te-am invitat la masă și am considerat că ar trebui să facem cunoștință.

 - Bună, cu mine ai vorbit. Desi ne știm, cel puțin din vedere, eu sunt John Doe, dar poți să-mi spui Mircea acum.

 Mă studia, se vedea cu ochiul liber că nu a făcut asta niciodată. Nu văzuse în mine un posibil pretendent sau un viitor partener, nu-mi dăduse atenția pe care o meritam.....Nu stiu daca se gândea să se așeze sau să plece. Nu stiu ce gândea, nu stiu ce gândeam nici eu.   

- Deci, ....