Cum m-am îndrăgostit de ea...

Prima tabără si urmările ei

     Totul decurgea normal in viața micului nostru personaj , pana când a sosit momentul in care a trebuit sa plece spre tabăra de care nu a știut pana in seara când trebuia sa își facă bagajele, și desigur ca vestea plecării l-a lăsat într-un plâns pe Catalin. El nu dorea sa plece. Cum sa își lase el prietenii pentru un grup nou o săptămâna întreaga?!
     Dimineața in care târât cu greu spre autocar , a fost dimineața in care Catalin a intrat in contact cu fata care avea , peste câțiva ani , sa îl învețe ce este dragostea. Totul părea normal pentru o astfel de activitate , ultimele strângeri in brațe si cuvinte intre părinți și micile lor "creaturi".
     Într-un final , după un drum de câteva ore , taberiștii au ajuns la noua lor casa pentru perioada escapadei montane ce avea rolul de a forma o generație care sa nu uite buna purtare și care avea sa învețe sa își croiască un caracter frumos in aceasta viața plină de oameni mizerabili. Peisajul locației era ceva nou, munții păreau doua tipologii de caractere umane care deși se asemănau in aparență , ei nu se puteau apropia unul de altul.(asemenea unei povesti de dragoste adolescentine in care doua suflete pereche sunt sortite sa trăiască împreuna ,dar separat..) Cabana la poalele lor , era una rustica , împrejmuită de un mic pârâu ce curgea făcând impresia unui povestitor cu voce calma in momentul relatării unei povesti cu final fericit. Puțin mai jos de cabana , terenul de fotbal deja plin de micii sportivi era străbătut de băieții care încingeau un meci încă de la coborârea din autocar. Fetele pe terenul de volei , încercau din răsputeri sa oprească mingea din atingerea pământului pe care era amplasat , părculețul era plin de copii mai liniștiti care doreau sa se dea in leagăne sau sa se bucure de micile tobogane. Era o imagine rupta dintr-o poveste , in care fericirea se emana din pur și simpla prezenta a singurelor ființe care știu ce înseamnă cu adevărat sa te bucuri și sa nu ai griji.
     După câteva momente de joaca , taberistii trebuiau sa se cazeze , fiecare in camera lui. Catalin ,retras , nu se simțea așa bine , deoarece nu cunoștea pe nimeni , nu era ca acasă , își dorea sa se întoarcă la prietenii lui de la bloc.
     Dinspre cabana venea de mâna profesoarei de la școala duminicală o fetita , in ochii ei se simțea o caldura , era frumușică foc , răsfățată , dar care avea și un aer de superioritate, era fiica profesoarei. Cele doua au venit la micul nostru Catalin pentru a încerca sa îl integreze.
     - Buna dragule, eu sunt Cristina! Ea este fata mea Sarah! Va sta cu tine sa nu te simți singur pana începi sa te împrietenești cu restul copiilor.
     - Haide sa mergem sa ne jucam ceva!( a spus fetita cu zâmbetul pe buze)
     - Nu vreau!! Vreau sa merg acasă ! Nu îmi place aici , nu am ce sa fac. ( a spus Catalin , după care s-a așezat într-un balansoar)
     - Hai sa mergem sa ne jucam, o sa fie totul bine , o sa te obișnuiești aici și o sa îți placa. Promit sa stau eu cu tine și când ti se face dor de casa n-am sa te las singur.
     Ce nu a știut mica Sarah e ca aceste cuvinte aveau sa o urmărească toată viața , deoarece Catalin nu a uitat niciodată acest gest. El in decursul anilor a încercat sa îi întoarcă acest favor noi lui prietene.
     Povestea lor de prietenie era abia la început , astfel încât tabăra a fost pana la urma una frumoasa , micuțul s-a acomodat și s-a împrietenit cu restul copiilor. Anii au trecut , in fiecare an cei doi erau prezenți in aceasta tabără și pe zi ce trecea legau o prietenie din ce in ce mai strânsă. Momentele îi apropiau , jocurile , serile la focul de tabără și toate activitățile care erau doar mici jocuri ale organizatorilor care doreau sa le croiască un drum in viața.