Ținutul întunericului

Capitolul 1

   Nu știu de ce am acceptat așa ceva, dar iată-mă în acest moment, așteptând la coadă. Am ajuns la munte de vineri seară, astăzi fiind prima zi de schiat.
   Nu știu cum se procedează, mereu am fost o fată enervantă și enigmatică. Înafara de concursurile de schi pe care le-am urmărit la TV, sunt total paralelă cu acest subiect.
   Înaintez, aruncând o privire în spate , să mă asigur că totul este bine. Alec, soțul meu, râde alături de Evelin, rod al unui viol. Aveam doar 12 ani, eram atât de naivă... Un bărbat m-a atras, sub pretextul că tatăl meu l-a trimis să mă ia de la școală, iar după asta, totul a fost un chin de nedescris. Am fost supusă la tăcere, nu numai eu, ci și alte 4 fete, doar că ele, pe lângă mine, erau cu mult mai mari, pe undeva la 20 de ani.
   Mă cutremur la acest gând, și îl las pe Alec în față, împreună cu Evelin. Chiar de el nu este tatăl ei biologic, au o legătură foarte strânsă.
   Când ajungem în telegondolă și văd că ne ridicam din ce în ce mai sus, mă ia cu greață.
    -Ești bine? mă întreabă Alec.
    -Da, mi-e doar puțin greață, o să îmi treacă.
    -Eu si Evelin o să stăm cu tine, nu te teme. Te luăm pe cea mai ușoară pârtie.
    -O să fie totul bine, mami. zice Evelin.

   Când ajungem sus, mă opresc o clipă. Se pare că a meritat. Peisajul este fabulos, pe oriunde te uiți zărești brazi plini se zăpadă și oameni entuziasmați de aceste momente liniștitoare.
    -Serenity! Te rog fii atentă! Apasă cu piciorul și o să se prindă singur. îmi zice Alec.
    -Gata, acum e acum.

   Pornesc ușor, în plug, vegheată de Alec. Îmi pierd echilibrul și cad în brațele lui, dar mă redresez.
    -Ai prins mișcarea, bravo!Urmează-mă la cabana de acolo. imi spune, aratându-mi o construcție de lemn de stejar.
   Imi întoarce spatele, iar eu îl urmez cu grijă.

   Alec pov:
    -Serenity?
  Încerc să o strig, dar glasurile copiilor mai mici care țipă, imi înăbușesc glasul.
   Arunc o privire pe drumul pe care am fost. Nici urmă de ea. Evelin mă așteaptă la intrarea cabanei. Pornesc îngrijorat în direcția ei, cu gândul că poate știe ceva despre mama ei.
    -Unde este mama?
    -Asta voiam sa te întreb si eu pe tine.
    -Ultima oara când am vazut-o, era sus cu tine, când mi-a zis despre un fel de număr de telefon.
    -Poți sa îmi povestești ce ti-a zis?
    -Mi-a zis că în caz că mă pierd sau se intampla ceva, sa sun la un număr de telefon. De fapt, mi-a scris pe o bucată de hârtie.
   Își dă jos mănușile și se scotocește prin buzunarul pantalonilor, dezvăluind o bucată de hârtie ruptă în grabă.

     Dacă te pierzi sau se întâmplă ceva, sună la 0747 88 32.
   P.S: Ai grijă!

    -Asta e tot? întreb eu.
    -Asta e tot ce îmi amintesc. Ar trebui să o cautăm, nu știe drumurile.
    -La asta mă gândeam și eu. Ia-o înainte!
   Rămân pe loc ca să îmi aranjez gândurile. Poate e doar o farsă care anunță o seara amoroasă. Dar dacă nu e o farsa?
   Pornesc pe urmele Evelinei și dau cu ochii de ceva ne la locul lui. Un inel subțire, cu diamant în mijloc, este aflat pe marginea pârtiei. Îmi pare rău de persoana care l-a pierdut. Îl ridic de pe jos și îl inspectez.
   Este a lui Serenity.