Capitolul 1

57 7 6
                                    

  


        Era 10 Octombrie. Pentru unii oameni era o zi oarecare, dar pentru adolescenta din orașul Cambridge, care avea doar 12 ani jumate, era iar o zi de școală. În fiecare zi făcea asta. Măcar de avea profesori diferiți, dar erau aceiași de fiecare dată.

    Ziua a început ciudat. Nimeni nu i-a spus Ellei nimic. Doar bucătăreasa i-a zis poftă bună la masă.
- Mama?
Femeia nu a răspuns. Se uita crunt spre geam. Ella nu a putut să-și dea seama la ce se uita. Probabil că în gol sau visa cu ochii deschiși.
- Bună dimineața! A răspuns ea sec. Nu era pic de bucurie pe fața ei.
- S-a întâmplat ceva? A întrebat Ella.
- Nu.
- Atunci de ce ești supărată?
- Ugh. ELLA! Din cauza comportamentului tău ridicol, eu și cu tatăl tău am hotărât să te ducem la Academia Castellon, unde poți să devi o adevărată luptătoare. Oricum, niciodată nu te-am vrut! Inițial, atunci când te-am răpit, am crezut că ești băiat! Ca să zicem așa, ești o greșeală în familia WHITE!
- De ce? De ce trebuie să-mi faceți asta? Sunt doar o copilă de 12 ani! Nimic mai mult! A zis Ella, în timp ce plângea.
- Dacă te mai răstești o dată la mine, se va întâmpla ceva și mai rău!
De la vorbele mamei sale, Ella a tăcut. Era atât de furioasă, încât îi venea să rupă masa. Avea niște nervi pe care niciodată nu i-a mai avut. Din ce credea ea, nu erau doar nervi în acea amestecătură. Era și frica, care îi bloca drumul spre fericire. După părerea ei, acea academie nu o va ajuta cu nimic. Va fi doar un drum bătut degeaba până la Londra. În plus, din ce a înțeles ea din ziarele școlii, făceau aproape aceleași materii ca școala din Cambridge. De exemplu, Animalele Mistice. Se vorbesc aproape aceleași lucruri. Rare ori sunt lucruri diferite.

    Puțin mai târziu, Ella s-a dus sus în camera ei. Și-a luat pe ea o pereche de blugi negri, rupți și pe deasupra un tricou alb, larg. Și-a pus cele necesare în ghiozdan și s-a dus jos. Pe canapea, a putut să o observe pe mama ei, Samantha iș pe tatăl ei, Diego.
- Ne vedem mai târziu! A zis ea.
Părinții fetei s-au uitat la ea cu o privire seacă, dar  i-au răspuns printr-un zâmbet fals, ușor de deosebit față de cel real.

    Tristă și posomorâtă, Ella s-a dus cu pași greoi spre școală. Nu prea avea chef, dar nu avea ce face.
    Pe drum, s-a întâlnut cu una din colegele ei. Au discutat puțin, dar nu foarte mult.
- Oh, hey Ella!
- Hey...
- Ai pățit ceva?
- Nu... Doar certurile cu părinții.
- Uh, știu cum e. Le va trece, stai liniștită.
- Sper să se întâmple asta...
Cele două fete au mers împreună spre școală. Acestea nu au discutat despre mare lucru. De fapt, mai mult au tăcut. Aproape de școală, Ella a readus vorba.
- Ina?
- Da?
- Ai fost vreodată la o academie militară?
- Oh, nu, dar fratele meu, James a fost. Acum e în anul 2.
- S-ar putea să mă duc și eu acolo. Așa mi-a zis mama de dimineață.
- Asta nu e prea bine! Ești una din singurele mele prietene adevărate! Nu vreau să te pierd și pe tine!
- Nu știu... Nici eu nu vreau să plec! Dar atunci când părinții zic ceva, trebuie să-i ascult...
- Să sperăm că își vor schimba părerea!
- Da, să sperăm...
Fetele au intrat în școală. Holurile și curtea erau goale. Niciuna nu și-a dat seama de ce este goală toată școala.
- Ella?
- Da?
- Cred că azi am întârziat!
- Uh. Dacă e adevărat, haide mai repede în clasă.
-Da..
Ella a alergat destul de repede până în fața clasei sale. S-a dus mai apropae de ușă, iar apoi a bătut la ea. O voce destul de răgușită s-a auzit. Fata a înțeles cuvântul" Intră". Ea a intrat. Acolo stătea un domn pe care Ella nu-l mai văzuse.
- Îmi pare rău de întârziere. M-am trezit mai târziu decât trebuia...
- Este ok,dar să nu se mai întâmple!
- Bine, domnule profesor!
- Ah, da. Eu sunt Henrik Keller.
- Ella...
- Încântat. Te poți așeza jos.
Ella s-a dus cu pași repezi către ultima bancă. Și-a pus genata cu mare atenție pe unul dintre colțurile scaunului, iar apoi s-a așezat jos. Și-a luat caietul și a început să scrie titlul lecției. Profesorul a început să se plimbe prin clasă în timp ce povestea lecția.
- După cum spuneam, cei care au magie negară în ei sunt obligați să lupte la Academia Militară. Deși pare un lucru oribil, la un moment dat, copii care ajung acolo se vor obișnui.
    Imediat după ce Henrik a terminat de spus propoziția, o fată mai scundă, dar blondă a aruncat mâna în aer?
- Da, Sarah?
- Ce fel de Academie este aceasta, în care învățăm noi?
- Oh, draga mea Sarah. Asta e o Academie normală. Nu e ca cea militară. Aici pot veni orice elevi să învețe.
- Oh...
După ce Sarah a terminat întrebările, bărbatul a reînceput să discute despre lecție.

   După încă aproximativ 10 minute, un clopot a început să se audă în toată școala. În acel moment, profesorul a ieșit din clasă, iar fiecare elev s-a ridicat din bănci. Ella s-a dus cu pași repezi până în curtea școlii. Trebuia să o găsesască repede pe Ina. Atunci, ea a auzit niște voci. Era vocea Inei.
- Ella! Vino la noi!
- Imediat! Strgă ea.
Fetița s-a dus către banca unde stătea Ina și încă o fată. Ella o știa pe prietena prietenei ei, doar că nu prea vorbeau între ele.
- Cum a fost ora?
- Bine. La noi s-a vorbit despre Magia Neagră și Academia Militară.
Prietena Inei a răspuns, în același timp dădundu-și ochii peste cap.
- Ugh. Urăsc subiectul ăsta. O fată nu ar trebui să se ducă acolo.
- Nu știu ce să zic. Nu orea mă încântă ideea, dar totuși curiozitatea moarte nu are.
- Cum? Fetele trebuie să se ducă la Academia Femels, una din cele mai cunoscute.
- Și ce e acolo?
- Cun adică ce e acolo? E cea mai bună Academie de Femei! Acolo poți să înveți să devi o femeie adevărată. Academia aia e visul meu!
- Mie tot mi se pare că nu e mare lucru.
- Ina, nu-mi prea place de prietena ta! E super ciudată!

    De la auzul vorbelor fetei, Ella a plecat pufnind către clasa sa. Nu o mai putea suporta pe fata aia. Oricum, trebuia să ajungă în clasă. Se sunase de 10 secunde.

Lupta Pentru Speranță Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum