ᴄᴀᴘɪᴛᴏʟᴜʟ 4

275 14 10
                                    

     "Perspective Alex"
Aseară a fost mișto,azi e Duminică și eu cu Ariana ne trezim la ce oră vrem,ca de obicei eu m-am trezit primul. Sunt așa mândru de Ariana,se vede că suntem frații a reușit îl impresioneze pe Mgk și tot o dată în curând o să intre și ea în industria asta,poate nu o să facă ce fac eu dar să seducă sigur știe.
    Am discutat aseară cu Mgk și Orlando și au spus și ei că are potențial și o vor mai testa puțin să vadă cum se mai descurcă și în alte situați. Hai să trecem și la puțin romantism am întâlnit o fată la liceu pe nume Ioana are șaptesprezece ani și e în clasa a 11-a B,e la mate info,da da știu e deșteaptă din aia căreia nu îi ajungi la nas,e uite că vreau eu să îi ajung la nas și vorbesc serios pentru prima oară,Ariana dacă o să citești asta să nu zici din nou că niciodată nu sunt serios,că sunt atunci când trebuie. O să mai bag în seamă cu ea,ce frumos ar fi dacă aș avea prieteni din clasa aia dar nu am că eu nu sunt pe mate info și nici nu mi-aș fi dorit să fiu.
     Îmi amintesc o vorbă de la Mgk "frații înaintea p******r(vă prindeti voi de cuvânt)" oare era adevărat ce zicea el sau doar făcea mișto și voia să concentrez mai mult pe munca din cartier,Ariana încă doarme ce să discut cu ea că e buștean,lasă mai așteptăm prințesa să își facă somnul de frumusețe că și așa tot albă o să fie la față,ce fraiera.🤓

ᴅᴇᴍᴏɴ||ᴍɢᴋ 666 ʙᴇʟᴇᴀᴜᴀWhere stories live. Discover now