Crime Virtuale

Capitolul I - Maria..?

Mâine era o zi importantă. Aveam să mă mut la o nouă școală. Sunt April, am 15 ani și mâine voi începe o nouă viață. Un nou început... în speranța că voi putea să las trecutul în urmă.
Nu am putut să dorm de emoție. De când am aflat că am fost acceptată, mi-am imaginat cum arată școala. Dimineață, am mâncat niște clătite și am băut o ciocolată cladă, băutura mea preferată. Apoi am aşteptat taxiul.
Pe drum, mintea îmi era plină de idei. Cum vor arăta colegii, profesorii, cu cine voi sta în dormitor. Eram foarte bucuroasă, până să îmi aduc aminte că nu îmi permiteam mulți prieteni și că trebuia să rămân cât mai invizibilă.
Ajungând în fața porții,  ne întâmpină o boltă maiestuoasă formată din crengile bătrânilor stejari care  se uneau formând un tunel verde. Iar apoi... m-am blocat, am rămas stană de piatră în mijlocul drumului, până m-a trezit la realitate claxonul unui automobil. Școala era ... uriaşă , clădirile cu ziduri impunătoare, spunea parcă, oricum le privea, ca nu oricine își are locul acolo, doar cei "aleși" , din punct de vedere financiar aveau acces în interior. Avea o curte mare, unde se aflau diferiţi copii în grupuri destul de mari. Clădirea avea trei corpuri; unul cu o cafenea, cantină, sală de spectacole și bibliotecă, al doilea avea  săli diferite de clasă, iar ultimul avea o sală de sport și laboratoare. Aproape de școală mai era o clădire, fiind căminul unde stăteau elevii.
Intrând în școală, observ că are o atmosferă misterioasă, învăluită în aventură și ceva îndepărtat, dintr-un trecut ciudat. Deşi mă înfricoşa această atmosferă, îmi plăcea gândul că m-am transferat la o școală unde nu te poți plictisi, privind cu bucurie anul ce urma să vină.
Această școală era una recentă, abia împlinind 3 ani, pe când fosta şcoală avea 28 de ani. Era construită la Cluj, un oraş minunat. A trebuit să plec din Iaşi pentru a veni aici, dar nu mă deranjează. Asta este școala visurilor mele.
Mă îndrept cu repeziciune spre recepție, fiind nerăbdătoare să descopăr cu cine voi sta în cameră. Încă fiind uimită de frumusețea şcolii, îmi iau cheia, orarul și harta şcolii. Încă mă mir cum am ajuns să fiu elevă la această școală, până să îmi amintesc cât de mult am muncit ca să pot obtine bursa mult dorita și să fiu  ea aleasa. Sper că se bucură la cât de departe am ajuns, una dintre cele mai bune şcoli din Europa.
În drumul meu spre dormitor, analizez cu atenție holurile. Toate au diferite tablouri. Ajungând afară, respir aerul curat, plin de mireasma florilor din gradina. Copii se joacă, fac selfie-uri și vorbesc. Mulți par destul de bogați, pe când alții sunt aici datorită acealuiaşi motiv ca al meu; ne-am remarcat prin inteligență.
Pe holuri observ mulți copii, de toate vârstele și felurile. Eram nerăbdătoare să îmi las lucrurile, ca apoi să fac o vizită pe la bibleotecă. Dar, la cât de aglomerat era, nu credeam că voi mai ajunge.
După mult timp, holurile se eliberează, așa că pornesc în fugă până la dormitorul meu.
Din neatenție, mă ciocnesc de  cineva.
?: Ești bine? Îmi pare foarte rău... S-stai, lasă-mă să te ajut..
Vocea persoanei mi se pare cunoscută, venită de undeva, din trecutul meu greu și dificil.
Fata mă ajută să mă ridic de pe podea și se oferă sa mă ajute să adun obiectele  împrăștiate acum prin tot holul.
A: Îți mulțumesc din suflet pentru ajutor. Acum, trebuie să plec.
Îmi ridic privirea pentru a o privi pe fata care m-a ajutat. Rămân surprinsă de ceea ce văd, această figură cunoscută, care, l-a început, reprezintă o imagine încețoşată, dar apoi îmi dau seama cine este în fața ochilor mei.
A: M-Maria..?
M: Um.. Scuză-mă, dar te cunosc?
Nu mă surprindea faptul că nu mă cunoaşte. Ea a rămas exact la fel, aceiaşi ochii căprui și păr creț brunet. Pe când eu, în decursul anilor, mi-am schimbat înfățişarea. Singurul lucru pe care îl mai am de atunci sunt ochii ca două lacuri întunecate în care să te scufunzi.
A: Eu sunt April. Am fost colege la cor...
M: April? Ce cauți aici?
A: Păi același lucru ca și tine. Am venit să învăț.
M: Dar de ce tocmai aici? Școala asta este foarte ciudată. Se întâmplă tot felul de evenimente stranii pe aici...
A: Păi mie mi se pare o școală mult prea normală.
M: Vezi ru, nu este bine când cineva sau ceva arată mult prea normal.
A: Posibil.
M: April... cum mai ești în legătură cu... știi tu...
Maria este singura persoană care știe de faptele mele din trecut. Indiferent de ce au spus ceilalți, ea a continuat să fie alături de mine, a mers cu mine la terapie și m-a ajutat în momentele grele.
A: Încă continuă visele... în rest, nu prea se mai întâmplă alte lucruri..
Nu puteam să îi spun tot, plus, la cum o știam eu pe Maria, dacă ar fi aflat, ar fi devenit foarte sensibilă.
M: Mă bucur că ai trecut peste...
Din tonul vocii ei îmi dădeam seama că a aflat că nu i-am transmis tot.
A: Și.. tu tot pe partea asta de criminalistică te îndrepți?
M: Da, de aceea am venit aici să învăț. Aceasta este una dintre cele mai bune şcoli de criminalistică din România.
A: Abia te-ai transferat aici?
M: Nu, sunt aici de când a fost deschisă școala. Și tu te axezi  tot pe chimie, dacă nu mă înşel?
A: Într-adevăr. Știi, mi-a fost foarte dor de tine.
M: Și mie. Uite, dacă ai vreodată nevoie de mine, sunt în clasa a XI-a C sau la clubul de criminalistică.
A: Mulțumesc pentru grijă, Maria! Ești o prietenă excelentă!
M: Chiar nu este nevoie. Dar, înainte să pleci, aș dori să te întreb ceva.
A: Și eu aş vrea să te întreb ceva.
M: Poți să întrebi tu prima.
A: Cum ajungi la camera 326?
M: Urci un etaj, de 2 ori dreapta, o dată stânga, prima cameră le dreapta.
A: Bine, mulțumesc! Acum ce doreşti să mă întrebi?
M: E o întrebare mai sensibilă. Ești sigură..?
Deja știam ce înseamnă "întrebare sensibilă". Urma să mă întrebe ceva legat de trecut..
A: Maria, te cunosc de atâta vreme. Mai ales, m-ai fost prietenă în momentele de singurătate. Poți să mă întrebi orice.
M: Bine... M-Mai ai felicitarea..?