Prințul morocănos

Capitolul 5

       Să o abordeze, ar fi o mișcare destul de proastă, dacă se alege cu injurii? O crede în stare să-l facă de râs de față cu toată lumea, mai ales că se află aici în lumea lui. Ar fi probabil ce-a mai mare satisfacție pentru ea. Dar în timp ce Baek se gândea la astfel de proștii, gânduri inutile, care ar putea crede el că le-ar avea Willa. Ea, pe de altă parte, nu știa cum să plece mai repede de aici. Nu se aștepta să-l vadă, deși, îl mai văzuse și înainte, însă în ultimul timp nu mai fusese atât de prezent ca odinioară. În prima zi când îl văzuse la școală, știuse imediat cine este, iar faptul că el nu-și amintea de ea, îi luase o piatră de pe inimă. În plus, nu crede că acordă atât de multă atenție celor care le procură lor băutura.
 
     Sărutul ăla o dăduse cu adevărat peste cap, nu se așteptase la un astfel de gest din partea lui. Poate că-i plăcuse puțin, chiar de fuse scurt, însă fusese primul. Iar el probabil o făcuse doar că să-și demonstreze lui cât de bărbat este. Îl văzu de atâtea ori pe aici cum filtrează cu fetele, iar ele, niște naive fiind, îi cad imediat în plasă. Nu are de gând să fie una dintre ele, acea chestie, nu a fost nimic și nici nu se va mai repeta. În special că acum îl surprinse sărutând o altă fată. Era un playboy, iar ea stia asta.

         Baek, se hotărâ până la urmă să o abordeze, să clarifice situația. Să-și ceară scuze, să-i spună că nu a fost decât un impuls de moment, că nu gândise și alte scuze de genul, pe care spera să le înghită. Nici măcar nu era prea sigur de ce vrea să facă asta, dar poate că nu voia să fie înțeles greșit, să nu creadă ea cumva că el o place. Pentru că nu o place, nicidecum. Chiar dacă ochii ăia sunt mari, rotunzi, pătrunzători și te poți pierde cu ușurință în ei, chiar dacă părul îi cade buclat și rebel pe spate și își strâmbă botul de fiecare dată când el spune ceva. Chiar dacă joacă fobal precum o zeiță. Nu o place, nu. Nu face parte din lumea lui, din categoria lui socială.
 
          O văzu cum se întoarce și pleacă după ce își termină treaba aici. Alergă după ea, prin mulțimea care parcă voia să-l oprească din a ajunge la destinație. Într-un final, reușește să o ajungă din urmă când era pe punctul de a se urca în mașină împreună cu colegii ei. O strigă, iar ea chiar dacă-l auzi, se prefăcu că nu o face și își continuă drumul. Când fu pe punctul de a închide portiera mașinii, Baek, cu respirația întretăiată, o opri. Willa se întoarse către el cu o expresie indescifrabilă, deși inima începu să-i bată brusc, când mâna lui făcu contact cu brațul ei.

- S-a întâmplat ceva, domnule? Îl întrebă ea tăios.
 
 Baek se încruntă la apelativul folosit.
 
 - Putem vorbi puțin? O întrebă precaut.
 
 - Nu. Îi răspunse la fel de tăios.
 
 - Dar trebuie să-ți spun ceva.
 
 - Am treabă. Și îi dădu mâna la o parte, făcându-și cale în mașină.
 
      Mașina porni, lăsându-l acolo încă confuz. Refuza. Refuza să vorbească cu el. Ei bine, trebuia să se aștepte la asta, pentru că în mod cert, ea era supărată pe el. Chiar se mirase de faptul că nu-i fripse una. Își trecu o mână prin păr și singurul lucru pe care și-l dorea acum, era să plece de la petrecerea asta. Să nu mai audă muzica cum îi răsună în timpane și cum fetele încearcă disperate să se de-a pe lângă el. Poate, dar doar poate, le bagă în seamă. După ce își anunță prietenul că pleacă, când fu pe picior de plecare, ghearele Sephorei se agățară de el.

- Pleci? Deja? Se pisici ea.

 Îi îndepărtă brațul de al lui. Îl scârbea atingerea ei.
 
 - Tu ce crezi? Își ridică sprânceana la ea.
 
 - Mai rămâi. Distracția abia acum începe.
 
 Distracție? Era ultimul lucru pe care și-l dorea el acum și al naibii dacă-i stătea în fire să refuze o petrecere bună.
 
 - Se pare că nu sunt interesat. Cum rosti cuvintele, cum și plecă.
 
     Dar afirmația lui, avu dublu sens, căci nu-l interesa nici distracția, dar nici persoana Sephorei. Poate, odată, fuse destul de interesat de ea, încât i-ar fi cumpărat și flori, ar fi răsfățat-o și ar fi iubit-o. Ai putea spune că o și făcuse, doar el, căci ea era mult prea interesată și de alții, mult prea deschisă fiecărei uși ce-i apărea în cale. I-a fost de ajuns ca să o găsească o singură dată giugiulindu-se cu un tip în pat, ca să-i treacă de ea. Nu era el prea romantic și nici nu credea în suflete pereche sau aleasă, dar crezu la început, că poate ar putea avea un rost cu Sephora. Era elegantă, finuță, făceau parte din aceași categorie, părinți de elită, dar păcat că personalitatea ei lasă de dorit.

     Ajuns acasă, primul lucru pe care-l făcu, fu să se ducă la bucătărie și să de-a câteva pahare bune de apă pe gât. Era agitat și nici măcar nu era sigur de ce. Brusc, își aminti și de sărutul prostesc pe care îl aplică Sephora, la care fu complet spectatoare și Willa. Aproape că-i venea să se de-a cu capul de masă. Căzut pe gânduri, aproape că se sperie când o mână îi atinge gentil brațul.
 
 - Ce faci aici pe întuneric? Mama lui îl întrebă uimită și se duse imediat să aprindă lumina. Nu se simțea prea comfortabil să umble pe întuneric.
 
 - Stăteam!
 
 - Pot să văd asta, dragă, dar de ce stăteai aici? Își puse un pahar de lapte rece și se așeză lângă el la masă.
 
 - Nu știu!
 
 Luă o gură de lapte și își privi atentă fiul.
 
 - Arăți îngrozitor, ai băut?
 
 - Pe bune? Crezi că stau aici așa pentru că am băut? Nu ar fi fost mai plauzibil să mă ascund de tine?

 - Atunci care-i problema?
 
 - Nu sunt prea sigur că vreau să-ți spun, în plus nici eu nu știu care-i problema mea.
 
 Ce-i drept, așa era. Nu știa ce căuta aici cu fața asta abătută, nici măcar nu știa de ce e abătut. Din cauza Willei? Dar de ce să aibe ea așa o influență asupra lui?
 
 - Sunt mama ta, Baek, poți să-mi spui orice. Nu-ți vreau decât binele să știi.
 
 - Știu! Admise șoptit.
 
 Trase adânc aer în piept, analiză situația și știu că e bine totuși să-i spună ceva cuiva, iar mama lui era persoana potrivită. Chiar de-l certa uneori și-l pedepsea, mereu dădea cele mai bune sfaturi.
 
 - În principiu, am făcut ceva ce nu trebuia să fac.
 
 - Nu mă surprinde. I-o luă mama lui înainte.
 
 - Mamă! Lasă-mă să termin.
 
 Îi făcu semn cu mâna să continue.

 - Și nu am apucat să-mi cer scuze, adică nici măcar nu știu de ce vreau să-mi cer scuze, nu am făcut nimic grav. Dar când am încercat să fac asta, am fost refuzat.
 
 - Refuzat, zici? Îl întrebă Doamna Jennifer pe gânduri. E vorba cumva de o fată?
 
 Baek înghiți în sec, mama lui era destul de perspicace, trebuia să-și imagineze că o să se prindă repede.
 
 - Dar ce ai făcut mai exact? Nimic ilegal sper.
 
 - Nu încă. Glumi el și aproape se trezi cu una după cap. Ai dreptate, e vorba de o fată. Am sărutat-o, adică nu a fost chiar un sărut, ci mai degrabă un pupic inocent.
 
       Jennifer, fu brusc captată de situația asta și atenția ei era toată asupra lui, dădu chiar și paharul la o parte din fața ei, doar ca să-și poată sprijini coatele mai bine pe masă și să-l asculte. Nu-i stătea în fire să fie atât de abătut din cauza unei fete, așa că asta o bucura puțin. Plus că niciodată nu vorbiseră despre una dintre fetele cu care umbla, nici măcar nu era sigură dacă până acum avusese o iubită. Nu-i vorbise niciodată despre asta. 

 - Îți place de ea? Veni și întrebarea rapidă a mamei lui. Nu mai putea să o țină captivă pentru prea mult timp în interiorul ei.
 
 - Nu. Veni și răspunsul lui rapid, schimonosindu-se.
 
 - Atunci de ce ai sărutat-o?
 
        Deschise gura ca să spună ceva, însă cuvintele nu ieșiseră, pentru că la întrebarea asta nu avea niciun răspuns. O întrebare la care a meditat și până acum și poate va mai medita până-i va afla răspunsul. Frustrat își lasă capul pe masă.
 
 Doamna Jennifer se ridică de la masă, luându-și paharul de lapte cu ea și înainte să dispară de tot din peisaj, adaugă:
 - Personal, nu cred că ar trebui să-i ceri scuze, ci să-i spui că o placi.
 
       Își mări ochii la auzilor acestor vorbe, însă se gândi că poate i s-a urcat laptele la cap. Nici măcar nu știa toată povestea, cum poate să spună așa ceva. Până la urmă, poate că fusese o idee proastă să-i spună mamei lui despre asta.
 
   
 
   
 
      Weekendul era aici, iar Baek încercă pe cât de mult posibil să o evite pe Willa sau să se gândească la ea. Fu mai greu decât și-ar fi imaginat, dar nu imposibil. Însă acum era pe cale să îndeplinească acea sarcină pe care a trebuit să o accepte, doar ca să se ducă la nenorocita aia de petrecere, la care ar fi fost mult mai bine dacă nu ar fi pus piciorul.
 
 - Haide, mamă! Chiar trebuie să fac asta? Începu să se milogească.
 
      Mama lui dădu afirmativ din cap și se așeză pe sezlog, savurându-și cockteilul. Baek, îmbrăcat în haine de lucru, începu să se strâmbe și să de-a din picioare ca un copil mic și îmbufnat.
 
 - Mișcă-te odată! Strigă mama lui la el.