Cândva Regină

Capitolul VI

Prințesa

-Ce caut aici? a întrebat el.

De parcă nu era evident. Doar nu era în vacanță pe o plajă cu o băutură răcoritoare în mână. Acolo unde îmi doream eu să fiu.

-Era să te faci bucăți! am zis.

Curajoasă să-mi zică mie asta. Oare știe că pot pune să fie omorâtă? Poate ar trebuii să o informez de acest aspect. Sau nu.

În timp ce părea că prințul se gândea la cine știe ce idioțenie, cred că doctorul s-a prins, pentru că a rânjit.

-Serios? În ce fel de bucăți? a întrebat

-De nesuferime de prinț. Ai mai văzut așa ceva?

-Nu, dar aș vrea.

-Până voi pleca eu cred că vei avea ocazie. Te asigur!

-Domnule doctor, ce sa întâmplat mai exact?

-Păi alteța sa regală...

-Vezi! Așa se adresează prințului. Viitorul rege al țării, cel care te va conduce, cui te vei apleca în viitor.

Da sigur! De parcă maș apleca eu în fața lui. La naiba! El urma să o facă. Nu eu. După ce terminam cu prințul ăsta fără maniere urma să devin regină. Doar pentru asta mă aflam aici.

-Iar tu ar trebuie să nu faci așa de multe! am reproșat eu.

-Domnișoara are dreptate. Nu știm ce se poate întâmpla data viitoare. Dacă se mai repetă vreo încălcare de reguli, nu veți mai sta în camera dumneavoastră. Clar?!!

În acest timp i se schimba bandajul, dar i se curăța rana.

-Ami, privește, pentru că asta vei face tu, de două ori pe zi, seara și dupa-miază, o dată în zi voi veni eu să verific, și o voi face

-Am înțeles, acum îl ducem în cameră?

-Am putea, dar nu știu dacă merită, ca să-l mai aducem odată.

-Nu, trebuie să mă duc în camera mea. se plânse el.

-Cred că alteța de aici care e irascibilă are dreptate.

-Bine, a zis doctorul.

Medicul a plecat din cameră rânjind, cu siguranță se gândea el la ceva, apoi nu cred că era potrivit ce gândea.

-Mulțumesc.

-Pentru ce? Că vei ajunge să fii și să vezi bucăți de nesuferime de prinț? am întrebat eu retoric.

Ne-a pufnit pe amândoi râsul, după s-a auzit o voce serioasă de la el.

-Pentru că dacă nu erai tu, aș fi rămas aici. Mulțumesc Ami.

-Cu plăcere, alteță.

Doctorul, a adus un scaun cu rotile, apoi cei doi,     l-au ajutat să se așeze în el, l-au dus sus cu liftul.  Nu am înțeles de ce nu l-am folosit și când am coborât, însă nu era treaba mea.

 Ami și Doctorul l-au ajutat să se pună pe pat. Se vedea pe fața lui că încerca să își ascundă durerea, dar nu am zis nimic. Am început să deschid nasturii de la manșete și restul cămeșii, dândui o mână de ajutor doar când și-a tras tricoul peste rană. S-a dus la un dulap, de unde a luat o perfuzie, la care am început să meștereasc.

-De unde ști să faci asta?

-Când mama era bonlavă, am învățat să-i pun perfuzii. a zis ea în timp ce îi curgeau câteva lacrimi.

-Când s-a dus?

-Acum un an.

-Îmi pare rău.

-Nu îți pare rău. E doar o minciună pe care o zici din politețe. Așa ai fost crescut! Manierele.

Știam asta, pentru că și eu primisem lecția asta pe când aveam patru ani.

-Nu este adevărat! a protestat el.

-Ba da! Pentru că nu îți poate părea rău de o persoană pe care nu o cunoști!

Am stat câteva clipe, apoi am început să vorbesc din nou.

-Nu mai vorbi atât! Te pot răni, și dacă îmi pui întrebări despre ea s-ar putea să o fac.

Fata a plecat cu tot cu căruciorul. Ceva mă făcea să mă îndrăgostesc de ea, chiar dacă era încăpățânată, nu mai simțisem niciodată așa ceva. Oare simțea și ea la fel? se gândea cât timp era plecată din cameră. Ce mă atrage la ea , e că nu-i pasă că sunt prințul, viitorul rege, ar trebuii să-mi de-a ascultarea, cum o făcuseră și celelate fete de dinaite ei.

-M-am întors și am adus și ce îmi trebuie să îți curăț rana. Deci cum ai căpătat-o?

-Păi eram la vânătoare, iar un glonț a trecut în mine, ce e drept e că a fost vina mea, eu m-am pus în fața puști. Am venit direct în aripa de spital, iar totul era bine, am fost bandajat, urma să trebuiască să fiu atent, dar s-a infectat, așa am căzut din picioare într-un leșin de două zile, apoi ști și tu ce nu am voie să fac. Era o rană simplă, dacă nu aș fi avut ghinionul de a o căpăta în același loc, cu rană mult mai gravă și veche.

-Cât de gravă a fost rana? Ce s-a întâmplat?

-E o poveste, lungă și veche. Chiar plictisitoare, dar tot un glonț mi-a făcut-o. Ce e drept atunci chiar făceam tot ce spunea medicul, chiar și când nu mă mai durea.

-Și acum de ce nu faci ce zice el?

-Pentru că nu are sens. Dacă îmi e sortit să mor o fac oricum!

-Ce mai poveste, ia uite cât e ceasul, trebuie să îți curăț rana. Spune-mi dacă te doare îngrozitor. Vorbesc de rană, nu de orgoliu.

-Lovitură sub centură!

-După ce termin îți voi aduce cina pentru a mânca, se pare că ne-ai făcut pe amândoi să pierdem prânzul.

-Nici eu nu sunt mulțumit de asta.

-Cât timp îți ia de obicei să mănâncei? Pentru că și mie foame să știi.

-Ce ai zice dacă..

-Și am terminat!

-Oau! Ai fost rapidă.

-Da, știu! Dacă vorbești uiți de durere.

-Adică nu îți e foame?

-Nu prea. Mă duc după cină. Ce mă întrebai?

-Nu mai contează. Aștept aici.

-Așa să faci!

Mă bucur că m-am prins la timp, altfel uitam de cina lui și eu o mâncam pe a mea. Poate nu era o idee așa de rea, nu?

 Am luat ce era pregătit pentru el, iar pentru ea a fost trmis deja în cameră. A urcat spre camera lui.

-M-am întors. Sper că după ce ies din baie să nu te mai găsesc pe patul meu.

-Nu promit nimic.