Mana Destinului 🔞

Capitolul 13

DEEA

Respingerea apelului este in zadar, fiindcă atunci când ies din clădirea căminului cel ce cu câteva minute înainte mă sunase se postează în fața mea dandu-mi de înțeles că nu v-a pleca decât după un schimb de replici.

-Trebuie să mă lași în pace! Îi zic încercând să trec pe lângă el, deși știu că este în zadar.

-Iar tu trebuie să mă asculți. Îmi blochează încercările mele de a scăpa de el.

-Iar eu te-am ascultat,chiar ani la rând,Alan. Încetează să mă mai suni sau sa mai vii în fiecare dimineață aici.

Chipul acestuia nu-mi mai provoacă nici-o tresăltare a inimii,de parcă este doar un simplu necunoscut. Poate c-ar trebui să mă îngrijoreze acest lucru însă aleg să nu-mi bat creierii și așa tociți cu alte întrebări fără răspuns.

-Vreau să rămânem prieteni. Ești în acest oraș singură. Ai venit pentru mine.
Încearcă să se apropie iar eu dau un pas înapoi,frustrarea se vede clar pe față frumos rasă a acestuia. Cândva îmi plăcea să-i cuprind chipul în ale mele palmele,să-i inspir mirosul afteshevului. Acum doar izul îmi provoacă o rotire dureroasă a stomacului.

-Alan,nu te mai ține de prostii și vezi-ti de treburile tale. Nu mai exiști pentru mine.

-Voi veni până ai să înțelegi că nu te voi lăsa singură. Orice s-ar întâmpla vei fi mereu o parte importantă în viața mea.

Își trece palmele peste chip și dă doi pași înapoi,ghiata frumos cremuită zgaraindu-mi timpanele atunci când alunecă pe trepte,automat cobor privirea asupra lor. Întotdeauna am fost prezentă pentru el,a fost pentru mine căminul la care eu visam. De unde să știu eu că nimic din ceea ce visam nu se v-a și îndeplini?

Și uite-ne pe noi,acum,doi oameni ce cândva au fost iubiți,prieteni și eventuali viitori soți. Acum ne privim ca doi străini. Inima mea nu mai bate pentru el.
Gândurile mele nu se mai îndreaptă către el.
Viitorul meu nu-i mai aparține, deși el se încăpățânează venind zi de zi la ușa căminului.
Rugandu-mă să ce?
Să fim prieteni?

O,Doamne!
Așa procedează și Jack!

Hai să ne-o tragem apoi a doua zi hai să fim prieteni. Deci așa gândesc toți?

Mi se face greață și știu sigur că nu este indicat să vomit, fiindcă de dimineață am reușit să și mănânc o banană. Nici prin cap nu-mi trece s-o scot din al meu stomac.
La naiba,nu, că doar am dat bani pe ea!

-Voi întârzia la cursuri,Alan. Lasă-mă. În. Pace.
Zic cuvintele rar și apăsat pentru a fi luate în considerare.

-Deocamdată! Însă nu uita că eu voi fi mereu la dispoziția ta,la orice oră. Doar să mă suni!

Of,da sigur, așa cum ai avut și până acum!

Fraza este în capul meu și-mi urlă efectiv pentru a ieși și pe corzile mele vocale însă sunt luată prin surprindere când se apleacă într-o fracțiune de secundă și-mi depune un sărut pe obrazul drept. Mă feresc, însă nu destul de repede,iar când trupul lui se îndepărtează spre parcare,dau să fac stânga pentru a merge spre clădirea în care am cursuri,privirea îmi plonjează pe mașinile ce stau frumos rânduite în parcare,iar din reflex caut culoarea mașinii lui.
Și o văd.
Și nu doar mașina,cât și trupul lui solid stând rezemat de portieră,cu brațele încrucișate și picioarele ușor depărtate. Părul răvășit și barba nerasă,trupul încordat prins în acel costum negru, cămașa albă cu primii nasturi descheiați,de parcă a luat-o în grabă pe el.

La naiba!

Răsuflarea m-i se taie și uit să mai și respir până ce plămânii mă atenționează de lipsa oxigenului.

De ce inima mea bate că o nălucă ce zburdă în întunericul nopții?

De ce inima mea n-a reacționat la fel atunci când l-am văzut pe Alan? Era și el tot în costum,cu părul făcut,cu papucii lustruiți.
Și sunt sigură că inima mea l-a iubit pe acel bărbat,am fost împreună patru nenorociți de ani. Însă nici nu se compară cu zbuciumul inimii mele de acum.

Inimă îți poruncesc să te liniștești!
Inimă,asculta-mă!

Nu-i pot descifra privirea însă din postura lui îmi pot da seama că ceva este în neregulă.
Trebuie să aflu de ce mă evită,pe mine ca pe mine, însă de ce nu vine pe la Nely,din zisele acesteia reiese că este din vina mea.

Poruncesc picioarelor să meargă spre el însă nu reușesc să fac decât doi pași ca mai apoi să-l și văd cum se strecoară rapid în a sa mașina,iar în următoarele fracțiuni de secunde să dispară din raza mea vizuală cu sunetul roților ce scrâșnesc asfaltul adormit.

Voiam să știu de ce mă evită însă este clar că răspunsul nu-l voi primi astăzi.

Îmi îndrept pașii spre intrarea clădirii încercând să par cât mai puțin zăpăcită cu putință.
Alan cu a lui sufocare,Jack cu a lui nepăsare. Cine-i mai înțelege?

Grupuri de elevi se perindă în toată curtea,iar aleile pietruite par neîncăpătoare.De cum intru în clădirea în care am primele cursuri zumzetul din jur se intensifică de parcă cineva pe butoanele pentru volum.
Urc în viteză scările, încercând să nu mă lovesc de corpurile ce merg in cu totul altă direcție decât a mea,iar cum reușesc să ajung până la al doilea etaj nici eu nu știu. Deschid ușile din lemn și merg țintă spre al meu loc,cel de lângă fereastra,pentru a mai privi copacii din curtea campusului.

De o săptămână sunt aici,în acest loc, deși am venit doar pentru Alan acum nu mai pot da înapoi,trebuie să termin cu brio anul universitar. Viitorul meu este în mâinile mele și eu decid ce voi face mai departe.
De viața mea răspund doar eu și nimeni nu-mi v-a distruge visele,oricare vor fi ele,de acum în colo.
Alan nu mai reprezintă viitorul,însă Jackson ce v-a reprezenta pentru mine în următoarele luni?

Dacă nimeni nu-i spune NU,orice el i-ar propune,voi reuși eu să stau departe de tentație sau voi fi o "altă prietenă" de pe a lui listă?

Întrebări multe,iar răspunsurile le vom afla împreună!

***

Bună!
Două capitole,la două povești diferite,în aceeași noapte..eu zic că este ceva..
Sper să vă placă și nu uitați de steluță!
Vă îmbrățișez cu drag 🤗🥰

Și sper că v-ați achiziționat cărți dacă tot este BLACK Friday ,nu de alta dar să nu citească Jack,de unul singurel 😁