Mana Destinului 🔞

Capitolul 7

*
La Media îl aveam pe Alan(cel din mintea mea 😁)

Deea

De ce trebuie sa trec eu prin așa ceva?

Îmi dă drumul din strânsoarea brațelor lui după ce m-am zbătut de mă dor muschii și atunci când mă întorc cu fata spre el pentru ai zice tot ce am pe suflet îl văd la câțiva metrii de mine in mâinile acelui nesuferit sexi. Nici n-apuc sa reacționez in vr-un fel când văd scena din fața mea.

-Ti-am zis sa nu te mai apropii de ea,urla la Alan și din mișcări ce par a fi calculate incepe să-i lovească fața perfecta a celui pe care nu de mult îl iubeam mai presus de orice,iar inima mi se strânge.

Alan nici nu reacționează ,deși l-am văzut de atâtea ori batandu-se cu diferiți bărbați,și nu sa întâmplat doar o singura data.

La naiba,de ce nu reacționează?

Daca-l lasă să-l lovească așa încă câteva minute v-a avea nevoie de copci și oricât de mult îl detest in acest moment nu vreau sa patească nimic rau.

Blondul nu se mai oprește din a împărți pumni,furia lui vazandu-se clar pe chipul ce dimineața era angelic.Panica mă cuprinde și din câțiva pași ajung in apropierea lor și strig sa se opreaaca,însă acesta parca este intrat într-o transă.Mă uit în jurul meu rugandu-ma sa văd pe cineva prin apropiere pentru a mă putea ajuta,dar din cate se pare toți sunt la cursuri.

Încep să respir din ce in ce mai precipitat neștiind ce să fac. Trag adânc aer în piept și tip din tot rărunchii captând atenția celor doi.

-Opreste-te! ii zic cu lacrimi in ochi. Nici nu știu când am început a plânge.

Furia de pe fata lui se estompează si-i da drumul lui Alan,acesta cade în genunchi și-și duce o mana la ochiul stâng,din arcada sparta firicele de sange ii curg,buza de jos pare să fi avut aceeași soarta și multe alte urme i se disting pe fața lui care cu ceva timp in urma era perfecta.

Nu știu ce vede blondul pe chipul meu cand se apropie ușor de mine .

-Sa nu de-a dracu' să leșini iar! îmi zice printre dinții încleștați.

Ii arunc ce-a mai urâtă privire și mă îndrept spre Alan ce a rămas în aceeași poziție,ma cobor la nivelul lui și privirea lui tristă îmi străpunge sufletul.

-Chiar îmi pare rau! Vreau doar să-mi dai ocazia să-ți explic apoi nu te mai deranjez, niciodată, dacă asta vrei tu. Te implor,Deea!

-La naiba,Alan! ii zic trecandu-mi mâinile prin părul meu. Ridica-te odată,vei avea nevoie de copci,ii zic uitandu-ma atenta la rana deschisa de la ochiul ce este mai mult închis decât deschis.

Ne ridicăm în același timp și când mă învârt pe calcai constat c-am rămas singuri,barbatul cu ochii de înger dispărând.

-Deea,ma auzi?

Ma întorc spre Alan și el sta cu cheia masinii lui întinsă spre mine .

-Mai poți duce tu până la Spital? Nu mă simt în stare să conduc iar așa vom putea vorbi.

-Te rog,iubito! începe să zică atunci când răspunsul meu întârzie să apară.

-Te voi duce însă încetează să-mi mai zici așa ! Eu nu mai sunt iubita ta,te voi asculta datorita anilor petrecuți împreună,dar știi prea bine că nimic nu v-a mai fi intre noi!

-Deea! îmi zice numele cu glas scăzut.

-Intelege,Alan,totul s-a terminat! Te întreb doar un singur lucru și aștept un răspuns sincer din partea ta,acesta uitandu-se atent la mine.