Bipolar Disorder

P R O L O G

-Poate viața nu este pentru toți, mi-a spus psihologul.. Poate nici pentru tine.
-Și tu chiar crezi că îmi pasă? În momentul ăsta îmi doresc să termin tot, de tot, pentru totdeauna. Viața mea e sfârșită oricum de mult...

Tot ce văd e negru. Părul meu e negru. Ochii mei sunt negrii. Machiajul meu e negru. Unghiile mele sunt negre. Hainele pe care le port sunt negre. Tenișii mei sunt negri.. Excepție face brățara mea, verde cu torcoaz, primită acum 5 luni de la el. Brățara care îmi incheie amintirile cu el. Brățara pe care o port de atunci non stop. Și el avea brățară la fel. Stăm cu aceeași brățară, și i-am promis că n-o voi da niciodată jos. Niciodată.

-Ce vrei să faci?
-Ce îți pasă?
-Sunt aici pentru tine.
-Nu ești. Nimeni nu e.
-Anastasia, mereu o să fiu. Și brusc, mâna lui o ia pe a mea, învelind-o ca o pătură călduroasă. Ochii lui se uită fix în întunecimea ochilor mei, analizându-i, pierzându-se în ei ca într-un labirint negru, fără lumină, pustiu. Dar eu nu pot. I-am promis că n-o s-o fac. Niciodată.

- Vino cu mine. Îmi spune, și mă trage după el, alunecând ușor pe canapeaua albă și rece din piele. Mă duce în altă cameră, la fel de luminată, și îmi face semn să iau loc. O altă canapea de piele, de data asta crem, mă primește, emanând aceeași răceală pe care i-o transmit și eu. S-a dus înspre un dulap alb, strălucitor, și a scos de acolo un album de poze maro închis, distrus de trecerea timpului, care exprima tristețe, nostalgie, moarte. Alături de album era un caiet cu coperți din carton gros, de același maro trist și plictisit.

-Ce faci cu astea?
-Sst. O să vezi.

Deschide albumul și-mi arată niște poze cu un băiețel.Pare să aibă vreo 2 ani. Este îmbrăcat în niște pantaloni albaștri, micuți, o bluză albă, mânjită de noroi, care atârnă pe trupul lui firav, are o bereta de tip marinar în cap și este desculț. În spatele lui, un râu își pierde vremea, mișcându-se alene, reflectând conturul distorsionat al unui soare de iulie sau august. În altă poză, același băiețel blond, cu părul puțin ondulat, se juca în apa râului albastru cu un alt băiețel, cu vreun an mai mare. Mai urmează câteva poze, care îl arată pe băiețelul blond crescând, și, la final, poze cu băiețelul blond adolescent, trist, supărat, deprimat.

-Ce-i cu astea? Cine este?
-Așa de mult m-am schimbat în ultimii ani?
-Tu? Puțin. Părul tău nu.
-Mă bucur să văd că zâmbești, Ana.
-Anastasia..
-Scuze.

Își deschide caietul și începe să recite o poezie, care nu pare cunoscută. Foile caietului sunt pline de cerneală albastră, cu un scris frumos, egal, drept.

-" Şi chiar dacă într-o zi oarecare
Vei rămâne un singur punct în tot Universul,
Nu mă va împiedica nimeni şi nimic,
Nici viitoarele descoperiri epocale, astronomice
Nici toate tratatele locale şi internaţionale
Şi nici măcar toate stelele căzătoare
Să te mai iubesc o sută de ani lumină."
-Sunt scrise de tine, Elliot? Sunt minunate. Dă-mi să văd.
" Te iubesc,
Indiferent de când, cum, de ce
Te iubesc,
Chiar dacă, poate că, pentru că,
Te iubesc,
Tocmai, îndeosebi, într-un fel,
Te iubesc,
Fiindcă, şi, oricum,
Te iubesc,
Unde, care, ca şi când,
Te iubesc,
Cine, ce, deoarece,
Te iubesc,
Pe care, pe cine, pe tine,
Te iubesc."

În clipa aceea, mi-am amintit... "Pentru totdeauna, dar să fii fericită." Dar el era fericirea mea, fără doar și poate.

-Ești bine?
-Da, eu doar... Știi, Elliot, cred că ar fi mai bine să plec... Ne vedem... Da.. Pa..
-Stai puțin... Te duc eu acasă, și nu accept vreun refuz.
-Bine.

În momentul ăla, nu mă puteam deplasa jumătate de oraș la volanul lui Lucy fără să intru în vreun copac.. Sau vreun om..

- Anastasia?
-Da?
-Te văzusem pierdută în gânduri și nici nu știu dacă ai auzit ce am spus până acum...
-Nu, scuze... Știi ce? Hai să ne oprim în parc puțin... Vreau să ne plimbăm..
-Bine.
-Spune-mi, ce te apasă?
-Nu știu... Simt ceva ciudat. E despre Ray.. Mi-e dor de el, am apucat să spun, înainte ca lacrimile să îmi umezească obrajii.

-Vino aici, îmi spune, făcând semn spre brațele lui, larg deschise. E bine, Anastasia. O să fie bine.. Hai, cred că vei fi mai liniștită la tine acasă. Nu uita, poți să mă suni la orice oră. Nu sunt doar psihologul tău, ci și prietenul..

*************************
Hei copii. Sper că abordez o idee nouă, nefolosită până acum... Nu fiți prea duri cu mine, nu sunt o scriitoare bună. Nici scriitoare nu prea sunt. Dar aveam nevoie de ceva cu care să-mi umplu timpul.. Și, sinceră să fiu, chiar îmi place povestea asta... Tema mă reprezintă, mă caracterizează.
P.s.: Vreau păreri, multe păreri. Bune, rele, cum or fi.
*************************