𝐑𝐄𝐆𝐄𝐋𝐄 𝐔𝐌𝐁𝐑𝐄𝐋𝐎𝐑

capitolul 2

  Îmi strâng lucrurile de pe masă, vărându-le în geantă. Ridicându-mi ochi spre doamna Ghica, o femeie în vârstă de vreo cinzeci de ani, foarte drăguță dar care din păcate suferă de Parkinson, o boală care prezintă dificultăți în mișcare. Am grijă săi aduc în fiecare lună medicamentele necesare și să fac terapii complementare și de susținere, cum ar fi dieta și exercițiile fizice. Tratamentele pe care i le fac o ajută să se simtă mai bine iar acest lucru mă încântă.

Înainte să plec îmi iau la revedere de la doamna Ghica ca mai apoi să plec din casa ei pornind-o spre casa mea de data aceasta. Mă îndrept ca să pot să mă dezmorțesc, auzindu-se cum îmi pocnesc toate oasele din mine. Ziua de azi a fost una lungă și foarte grea, mai ales când trebuie să verifici dacă pacienți tăi mai în vârstă, nu li sau dat duhul. Practic, am fost chemată sau târâtă aproape în toate casele din Sigrid.

Singura persoană pe care mam bucurat cu adevărat să o revăd, a fost băiatul de aseară, Ricardo. Rana lui arată mai bine decât arăta ieri, iar o mare parte din otravă a fost eliminată din organismul său. Dar în timp ce rana din exterior se vindecă, în interior durerea îi creează alte răni care vor rămâne permanente. Răsuflu obosită, din tot Sigrid-ul, nu au găsit bărbați mai învârstă? Chiar pe Ricardo lau ochit. Un băiat atât de tânăr, mai tânăr de cât mine, lau schimbat doar în câteva minute transformându-l în bărbat mult prea devreme. 

Este atât de trist cum un eveniment cu un impact emoțional te poate schimba radical de mult. Te transformă cu totul în altă persoană pe care nici nu ți-ai imaginat-o vreodată că vei putea deveni. Ceia ce din păcate nu mulți înțeleg acest sentiment sau mai bine spus, această schimbare.

Ajungând în fața casei, trec prin mica grădină din ambele părți al drumului, îngrijită și plină cu o toană de plante pe care eu le-am plantat. Dimineața am reușit să le plantez pe cele care le-am smuls din pământ aseară din Pădurea Interzisă.

Intrând si închizând ușa în urma mea, mă sprijin de ea cu spatele.
”Casă dulce casă ” șoptesc pentru mine.

După un minut de recuperare, merg în bucătărie și mă apuc să fac ceva de mâncare. Tai legumele punându-le în oală, ca mai apoi să pun capacul și să las să fiarbă la foc mic.

Cum unchiul Arrow îi place să doarmă mult în zilele lui libere, fac curat cu cea mai mare liniște. Începând cu baia și terminând cu camera mea. 

⚔

Mă întind pe pat, iar senzația pe care o simt este atât de bine. Doamne ce na-și da să stau în pat pentru încă două zile, dar acest lucru este imposibil. Trebuie să lucrez ca să am ce mânca mâine. Chiar dacă unchiul Arrow îmi dă banii fără săi cer, mereu mi-am dorit să fiu independentă. Am început să tratez oamenii de la șaisprezece ani. La început mia fost mai greu pentru că oamenii nu dădeau doi bani pe o fetiță fără diplomă în mână, dar după ce am început să am grijă de doamna Ghica, mai mulți oameni mau remarcat.

Niște bătăi de aripi se aud și deja știu cine e. Geamul ferestrei mele este mereu deschisă pentru Rowan, nu îmi place să-l țin închis pentru că asta ar însemna că îl țin într-o cușcă ca pe un animal. Mi-a plăcut să-l vadă mereu liber, în largul lui, fără să fie oprit din a cerceta lumea. Să-i văd frumoasele aripi întins și zburând sus lângă nori. Deși este liber să facă ceia ce vrea el, nu ma părăsit niciodată. Sunt singura lui familie.

Liniștea sa așternut în cameră. Nu-mai bătăile frunzelor de afară ne ține companie. Când realizez că Rowan nu a întrat, ceea ce e foarte ciudat, pentru că fereastra este larg deschisă special pentru el. Mă ridic cu cea mai mare lene, iar pasărea care stă la fereastră nu este deloc corbul meu cu pene ca cărbunele, ci o bufniță albă foarte mare.