Îi priveam ochii căprui cu remușcări adânci în propria ființă. Fiecare grimasă o urmăream fermecată și tot ce doream era încă un minut în prezența sa. Doar o secundă măcar, sau o eternitate în doi. Dar nu...
-Nu te supăra pe mine, dar vreau să verific dacă este totul în regulă. Stătea cu spatele sprijinit, cu un genunchi îndoit și cu talpa pusă pe materialul rece, metalic.
-Sigur nu vrei să rămâi puțin? Îmi prinse mâna tandru și îmi zâmbi atât de drăgăstos, încât mi se rupea inima în bucăți. Mi-a ridicat palma și mi-a așternut un sărut pe ea; am simțit cum îmi lua foc trupul.
-Aș vrea din tot sufletul, dar trebuie să merg. Am o presimțire ciudată.
Mi-am luat mâna cu regret și m-am îndepărtat ca o lașă. Aveam întipărit în minte, chipul lui trist.
Am dat cu piciorul unei partide excelente, dar trebuia.. oftam de supărare, în timp ce coboram dealul.
Intrasem după ceilalți într-o casă dărăpănată, printr-o încăpere ciudată și lungă. Știam că ei erau ieșiți dintre ruinele mirositoare și se adunaseră aproape de lacul imens.
Pânze de păianjen erau la tot pasul, iar eu dădeam din mâini ca o fanatică, să nu mă îmbrac în ele.
Încercam să le evit și să mă mișc ca o gazelă ca să nu vomit, dar nu era posibil să avansezi rapid; bucăți uriașe de tavan te încurcau și împiedicau.
Mă bucuram că aleseseră să venim pe zi în acest loc. M-ar fi înspăimântat noaptea, având în vedere că era posibilă formarea unor umbre ciudate. Am privit la peretele din dreapta mea. Era un tablou gol în acel loc, cu o rama neagră, care avea modele florate pe ea. Rama, drăguță, dar de ce era goală? Să fi fost jefuită casa? Scuturând din cap, am mers mai departe.
Am reușit să ajung grupul din urmă, dar înainte să fiu alături de ei, creața îmi spuse să las telefonul pe creanga copacului, unde se aflau celelalte telefoane.
Am privit arbustul ce crescuse pe lângă piatra care, cândva, a fost un gard puternic și mi-am așezat nesemnificativul celular pe una din denivelările crengilor pline de iederă.
Era incredibil, precum un vis. Nu înțelegeam nimic. Ce cautam în acel loc? De ce ar trebui să îmi las telefonul? Nu ca aș avea pe cine suna, fiind orfană. Nu era prima dată când mă întrebasem lucrul acesta, dar mă conformasem mai mult de curiozitate blajină, cumva știind ce va urma în cazul opoziției prostești.
Apropiindu-mă, i-am auzit discutând și cumva ajungând la aceleași concluzii ca ale mele, numai că, tensiunea dintre ei se putea simți în aer.
-De ce mereu ajungem în locuri stupide, în loc să fim într-o acțiune continuă? Era nemulțumit, iar eu știam acest lucru, căci discutasem în detaliu misiunea, iar Carol îmi oferise cel putin 10 motive pentru care era stupid ce făceam... de ceva timp. Bărbatul era masiv, cu o forță incredibilă. Faptul că își rădea părul de pe cap, îi pronunța duritatea corpului, dar în același timp, nu-mi puteam imagina cum arăta cu plete.
-Am nevoie de o țintă nouă, spuse pitica cu codite împletite pe cap. Își ascuțea cele două cuțite, cu lama atingându-se una pe cealaltă. Stătea ghemuită pe o stâncă, în apropierea lui Carol. Purta pantaloni scurți militari, colanți și bocanci negrii, un tricou alb și o vestă tip camuflaj, ce se asorta cu pantalonii. Deși era mică, agilitatea ei era devastatoare. Cei doi se bucurau de lupta corp la corp cu alții. Datorită acestui fapt, de multe ori trebuia să intervină cineva ca să îi despartă de cei ce luau bătaie.
-Calmează-te, Sofi! Blonda care ținea relicva în mână vorbi. Își duse o șuviță rebelă după urechea dreaptă, cu o mișcare rapidă. Cu toții suntem nemulțumiți de ultimele excursii. Tipa era mai puțin respectată pentru îndemânarea de genist, datorită trupului suplu și a proporțiilor uriașe ale altor zone atrăgătoare. Era adepta plasticității.
-Vorbește în numele tău, interveni șatenul care ne condusese o perioadă bună, în cele mai tari aventuri.
-Vrea să fie alături de iubi, ufff! Sofi mimă cu glas copilăresc fraza, fapt ce accentuă vârsta ei, comparativ cu a celorlalți.
-Vreau să-ți sparg fața, ce zici? Se aprinse puternic, dar ne obișnuisem cu caracterul lui și personalitatea vulcanică. Certurile dintre cei doi erau frecvente, câteodată enervante.
-Eugen, interveni în fața femeii Carol, să nu te prind că te apropii de ea.
-Eugeen, se auzi o voce din spatele meu, te roog.
Era atât de mâțâită, că mă zgâria pe timpane. Creața mergea legănat până la iubitul ei pistolar și își așeză o mână pe umărul lui stâng, îndoindu-se într-un mod ciudat de la mijloc, pentru a-și atinge șoldul de el.
Privirea unora erau pe ei, dar doi ochi mă urmăreau pe mine. Mi-am îndreptat atenția spre el. Zâmbea cinic. Era înalt, bărbos și ținea pe spate o pușcă de vânătoare de calibru 16.
-Uite cine s-a decis să ni se alăture. Vorbea sarcastic. Ți-ai lăsat iubitul în urmă?
-Te rog. Am ridicat palma stânga spre Samir, încercând să-l opresc.
Nu aveam chef de aceeași discuție.
Mi-am privit ceasul de pe aceeași mână: 18:28:15.
40 de secunde.
Oamenii din jur discutau nepăsători, plângându-se de tot ce era acolo, stând cu un pieptene în mână. Acela era artefactul de care guvernul avea nevoie.
30 de secunde.
Corpul mi se încordă foarte tare, iar Samir mă privi încruntat. Nu-mi înțelegea reacțiile și era pornit să își bată joc de situație, din cauza plictiselii.
-Ești o ciudată, din poziție nemișcată, se hotărî să vină spre mine.
20 de secunde.
Am început să pășesc cu frică spre înapoi.
Samir râse, crezând că mă temeam de apropierea dintre noi. Mereu îi făcea plăcere să mă șicaneze. Mi-am dus mâna spre buzunarul drept.
10 secunde..
Făceam pași mari înapoi fixând ținta cu privirea, cu palma pe micuțul pistol din buzunar. Nu-mi mai păsa de restul, doar acea persoană conta.
-Ce se întâmplă Alia, te temi?
9..
8..
"Scoate pistolul, prinde-l cu două mâini."
7..
6..
"Ridică arma. Fixează-ți ținta."
5..
4..
"Inspiră. Apnee."
3..
2..
"M-a văzut."
1..
"Apasă!!"
Sunetul pistolului se auzi, reculul fiind ceva mai tare decât îmi aminteam. Glonțul nu reuși să pătrundă creatura; o țintisem excelent, dar fără reușită. M-am întors și am luat-o la fugă. Țipete groaznice se auzeau din spatele meu. Oamenii mureau indiferent dacă încercau să scape, sau să lupte.
Alergam pe deal, atât de repede, încât cea mai mare frică era de cădere. Corpul lui Eugen săgetat și însângerat îmi rămăsese întipărit adânc în creer. Eram aproape de el, care fuma într-o poziție ghemuită.
-Pornește!! Am urlat. Toți sunt morți!!
Se trezi și el din visare, dar cu greu porni motorul, iar eu eram prea agitată să îi povestesc ce am văzut.
A reușit să decoleze cu inima mea făcută cât un purice.
Eram deasupra lacului, încercând să vorbesc, când am auzit un zgomot și brusc a țâșnit sânge pe geamul cabinei.
Îngrozită mi-am privit posibilul iubit.
O suliță imensa îi răpunea inima.
Am urlat în timp ce cădeam rapid spre apă. Lovitura a fost puternică, m-a azvârlit prin toată cabina. Apa inunda avionul, iar eu rămâneam în apnee cât să încerc să deschid trapa și să ies.
Presiunea era prea mare, iar eu eram captiva aeronavei. Apa învălui complet fierătania și când în sfârșit am reușit să ies prin geamul crăpat și spart ulterior, eram pe fundul lacului, cu puțin aer pentru a ajunge la suprafață.
Presiunea din urechi îmi amenința timpanele. Am vrut să mă agit, dar era prea târziu. Tot aerul fusese golit. Am luat prima gură de apă, care mă sufocă imediat.
Lângă mine era o oglindă. O observasem după ce obosisem să ma zbat. Când nu mai aveam nici o șansă. Când muream.
Eram cu fața spre ea, eu fiind întinsă pe spate, cu capul răsucit spre ea. Știam ce e, din experiența precedentă, așa că o luasem în mână.
Mă reflectam în ochii lui, care îmi spuneau că sunt frumoasă. Mi-am dorit sa fiu în acel loc cu ultima licărire de viață, iar oglinda îmi îndeplini speranța.
Mă întorsesem pentru a doua oară în timp, cu câteva zeci de minute înainte de dezastru.
