Fabricantul de Vise

Partea I

         Nu știu ce mă determină să vă scriu, mai ales că povestea mea este atât de incredibilă în ciuda faptului că este cât se poate de reală. Sunt o persoană retrasă, simplă și incurabil de romantică. La cei 18 ani ai mei, încă mai visam la prințul care să mă salveze din castelul ferecat al viselor mele. Până ce l-am întâlnit pe el...
        

         Părinții mei au avut mereu pretenția să mă pregătesc pentru facultate, iar eu m-am străduit să nu-i dezamăgesc cu rezultatele la învățătură. În vara aceea mi-au permis să petrec două săptămâni la mare ca recompensă pentru mediile mele. Era pentru prima dată când plecam de acasă fără ei. Așadar, mi-am făcut bagajul și, împreună cu Dorina - cea mai bună prietenă a mea - și cu iubitul ei Mihai, am plecat în stațiunea Mamaia. Primele șase zile au trecut destul de anost, cel puțin din perspectiva evenimentelor demne de luat în seamă. Ziua ne prăjeam la soare, iar seara ieșeam la o terasă sau un club. Dorina mă tot îndemna:

         — Hai măi, distrează-te și tu măcar cât suntem aici! E așa de cald iar tu parcă ai fi un sloi de gheață. Ce nu ți-a convenit la blonduțul ăla de aseară de l-ai respins ca pe-un ciumat?
         Se referea la un tip care se ținuse scai de mine să dansăm în locația unde poposisem cu o seară înainte.
         — Nu mă interesează o aventură, i-am răspuns. Nici măcar o relație. Am alte priorități deocamdată.
         — Da, știu, admiterea...! ridică ea din umeri, adăugând că sunt țicnită.
         De altfel, toate cunoștințele noastre se mirau cum pot fi apropiate două caractere atât de diferite. Eu, timidă și tăcută, iar ea, îndrăzneață și jovială. Dar știți cum se spune, uneori contrastele se atrag. Ori poate că doar mă ascundeam în spatele personalității ei debordante, evadând pasiv din propria-mi cochilie.
         La încheierea primei noastre săptămâni de vacanță, am ales să mergem în „Enigma". Aflasem că era una dintre cele mai apreciate discoteci de pe Litoral, frecventată atât de turiști cât și de localnici. Și chiar dacă aveam să constat că se ridica la măsura așteptărilor, pe mine aglomerația m-a obosit rapid. Simțeam că mă sufoc. În schimb, prietena mea se simțea ca peștele în apă. Dansa, râdea și se întrecea în „shoot"-uri cu Mihai riscând amândoi o beție cruntă.
         — Dora, eu mă întorc la hotel. Nu mă simt prea bine..., i-am spus la un moment dat.
         — Tu, dar ești ceva de groază. Abia am venit..., făcu ea puțin îmbufnată. Bine, hai să te conducem!
         — Nu este nevoie, m-am împotrivit. Sunt fată mare, ajung și singură. Chiar vreau să fac o plimbare pe malul mării așa, în liniște...
         Până la urmă am reușit să o înduplec. Într-un fel, își luase voluntar rolul de protectoare a mea, arătându-se îngrijorată să nu mă piardă din ochi. Chiar și Mihai, care era cu trei ani mai mare decât noi, venise la părinții mei să „semneze" pentru mine și până atunci se purtase cu adevărat ca un frate responsabil.
         I-am lăsat acolo și m-am grăbit să ies la aer curat. Străbătând nisipul, îmbrățișam briza răcoroasă a nopții ce-mi flutura părul lung, șaten. Am renunțat la sandale, bucurându-mă de atingerea catifelată a valurilor ce mureau la țărm. Zgomotul lor mi se strecura dulce în timpane, oferindu-mi o pace lăuntrică binefăcătoare în comparație cu vacarmul din club. Știam că mă aștepta un drum destul de lung până la hotel, însoțită numai de lumina argintie a lunii pe cerul presărat de stele. Pentru firea mea contemplativă, acel moment de singurătate într-un cadru străin pentru mine era ca și cum descopeream un alt univers. Și mi-era bine, atât de bine...
          Mergeam pierdută în gânduri când am simțit o prezență în urma mea. Întorcând capul, am descoperit trei siluete masculine care mă escortau la mică distanță. Nu le distingeam fețele, dar le auzeam glasurile de oameni întrecuți cu băutura. O stare de neliniște mi s-a strecurat în suflet și am iuțit pasul aruncând o privire peste umăr. Cei trei au procedat aidoma și atunci am rupt-o la fugă înspăimântată. În clipa când o mână nervoasă m-a apucat de braț, am țipat. Ceea ce a urmat a fost un adevărat coșmar. Gura mi-a fost astupată cu bruschețe și niște degete de oțel mi-au imobilizat mișcările. Mă zbăteam înebunită realizând că sunt târâtă spre mijlocul plajei întunecate. Voiam să strig după ajutor, dar palma care îmi presa buzele aproape mă sufoca. O voce mi-a mârâit în ureche odată cu un damf de alcool ieftin:
        — Taci, curviștino, că te mierlesc pe loc!
         Preț de câteva minute m-am simțit pierdută și neajutorată într-o scenă care nu trebuia să se întâmple tocmai mie. Brațele puternice ale agresorilor m-au trântit pe nisipul rece, în spatele unor ziduri de cărămidă ivite parcă de nicăieri. Eram ținută de mâini și de picioare în vreme ce o mână începuse să mi se strecoare pe sub fustă. Mă zvârcoleam plângând și icnind, rugându-mă Domnului să fiu salvată printr-o minune.
         Când totul părea pierdut, un far puternic a răsărit din întuneric, însoțit de zgomotul unui motor puternic torcând molcom. Lumina s-a oprit la câțiva metrii distanță, bătând peste noi. Am profitat de momentul de descumpănire al agresorilor ca să mă smucesc brusc, strigând cu disperare:
         — Ajutooor! Ajutați-mă,va rog!
         Acum, când revăd în memorie acele imagini, mi se par ca desprinse dintr-un film artistic de acțiune. Atunci însă, tot ce aveam în minte era că acea prezență venise anume pentru mine, ca și cum era trimisul divin al rugilor mele. S-a dat jos din șeaua motocicletei, postându-se în fața farului, asa încât lumina îl înconjura precum o aură. Era de o statură impresionantă, cu umeri largi și picioare puternice, înfipte în nisip. Vântul îi flutura mantia lungă până la pământ și pletele inelate căzute peste chipul în umbră. A stat acolo înțepenit o vreme ce mi s-a părut o veșnicie. Când a pornit în direcția noastră cu pași elastici, degaja forță și stăpânire de sine în ciuda dezavantajului numeric.
         N-am cum să vă descriu scurta luptă ce a urmat. Salvatorul meu a împărțit cu dărnicie pumni și picioare ca un adevărat maestru în artele marțiale. Abia când cei trei indivizi au rămas lați și inconștienți la pământ, m-a ridicat în brațe ca pe un fulg iar eu, spre rușinea mea, am leșinat.