Ţi-e frică de clovni?

Capitolul 15

In timp ce imi elimin lacrimile si incep sa ma uit prin jur, in speranta ca nimeni sa nu urmareasca acest episod nefericit din viata mea, sunt constient de faptul ca ma smiorcai precum un copil mic, care tocmai i-a murit porcusorul de guineea. Dar ce pot face? Nu pot suporta sa-i stau la capatai si s-o urmaresc pana ce ultima farama de viata se scurge din ea.

In momentul in care usa de la camera este trantita, tresar si ridic privirea manioasa din pamant.

Tocurile zgomotoase ale Mariei se opresc langa mine si atunci cand o privesc, aceasta pare speriata si trage un tipat puternic.

- Ce s-a intamplat aici, Gray? Nu se poate! spune aceasta cu ambele maini stationate in dreptul buzelor. 

- Pleaca...

S-a sinuci cumva? intreaba in cele din urma.

Cu genunchi stationati, fixati in podeaua rece, o intorc pe Clara si o strang cu putere in bratele mele. O salt usor in brate si cu un oftat prelungit, ma opresc, o privesc pe Maria si clipesc alene catre ea, intrebandu-ma de cat timp s-a intors in oras.

Maria fixeaza picioarele Clarei, mai precis, piciorul cu pricina, de unde firisoare marunte de sange se preling de la glezna in jos si incrunta sprancenele subtiri, cercetand cu atentie.

- E moarta oricum, constata Maria in momentul cand lipeste doua degete de gatul Clarei si atunci cand le departeaza realizez ca incearca sa ma pacaleasca.

O privesc nefericit pe Maria care nu da nici doi bani pe starea mea si o ocolesc, nevrand sa imi ucid unul din cei mai vechi si totodata, cei mai apropriati prieteni. Ii feresc picioarele reci, inghetate bocna ale Clarei si atunci cand traversez sufragerie, arunc un ochi in spate si observ ca Maria ma urmeaza, incercand sa ma intreaca.

- Gray, esti surd? E moarta! striga aceasta catre mine si oftez adanc. Nu ai de gand sa o ingropi undeva si sa ne continuam treburile? Pana la urma, ne leaga un destin impreuna...

- Nu, Maria.

- Ce nu? intreaba aceasta stupefiata.

- Acest cadavru va veni cu mine peste tot, spun manios. Clara este capedopera mea si o voi pastra pana la putrefactie daca este nevoie.

- Tu ai inebunit!? striga aceasta socata.

- Unde sunt jokerii tai? intreb curios si arunc o privire pe geam, unde totul este pustiu printre aceste blocuri. Clovnii mei deja au plecat si fara stapan, s-ar putea ca unii dintre ei, sa fuga, spun in timp ce imi fac loc si reusesc sa trec pe langa Maria. Trebuie sa-i ajungem.

In timp ce eu sper la un miracol, acela ca Clara a mea sa se trezeasca din dulcele somn al mortii, Maria ma urmeaza in liniste si mai muta ca niciodata. Hm, e prea calma, prea linistita si nu pare deloc tensionata de faptul ca mai am putin si explodez. De fel, mereu intra si ea in aceasi stare.

O cunosc de prea mult timp si ceva imi spune ca ea a incercat sa se descotoroseasca de Clara, care fara protectie, fara aparare, a cedat in fata ei.

Nu avea niciun drept sa atace o persoana care se afla sub protectia mea!

Maria imi stie de frica, stie ca nu trebuie sa imi iasa din cuvant orice ar fi! Fir-ar a naibii sa fie de viata! Manios, incep sa inspir si sa expir asemenea unui taur, gandindu-ma la fel si fel de scenarii in care s-a produs inevitabilul. Este flatand gandul cum ca dua blonde se bat pentru mine...asa ceva nu mi s-a mai intamplat...insa...nu Clara.

- Nenumarate baltoci de sange, cadavre neinsufletite, niciun om ramas in viata...spun ingandurat si ii arunc o privire Mariei, care inca o fixeaza pe Clara de cand am pornit la drum.