Castelul din Infern

I.Capitolul 5 - Fără scăpare

Teoretic, am fost răpită. Am fost adusă, prin mijloace necunoscute mie, în acest loc, după aceea am fost cărată într-un altul. Cine era el? Cum, din toate locurile în care ne puteam întâlni, ne-am întâlnit aici? Cel mai important era faptul că el ştia unde se află, era familiar cu împrejurimile şi, mai ales, cu bestia aceea hidoasă.

Întrebările despre unde mă aflam erau acum pe locul doi. Cel mai important era să ştiu cum am ajuns aici, pentru a-mi da seama unde mă aflu şi cum aş putea pleca de aici. Am fost adusă aici de o dâră de flori aurite, inteligente şi malefice? Eram de râsul lumii cu afirmaţia asta. Am ajuns aici, probabil cu un motiv, trebuia să ştiu acel motiv, fiindcă acela o să-mi aducă un alt răspuns. De ce tocmai eu? Din diversitatea de persoane de pe Terra, eu am fost aleasă pentru a trece prin iadul acesta. Ochii mei şi-au revenit din ceaţa aruncată de starea mea de meditaţie.

Eram într-un dormitor foarte luxos, în mijlocul unui pat imens, acoperit cu aşternuturi perfect albe, iar salteaua pe care stăteam era definiţia confortului. Patul nu era unul obişnuit, era unul de epocă, picioarele erau înalte, întâlnindu-se la un „acoperiş" al acestuia. De la „picioarele" lui pluteau fâşii de mătase albă, transparentă. Oricine m-ar fi răpit, a avut grijă să-mi ofere cele mai bune condiţii. Adică am dormit într-un baldachin!

M-am ridicat în şezut şi mi-am lipit picioarele de parchet, dând perdelele patului la o parte, pentru a putea examina mai cu atenţie întreaga cameră. Parchetul din lemn masiv negru era în contrast cu peretele alb. Interiorul era simplu, un pat, o masă de machiaj, un covor de blană albă şi pufoasă şi două uşi. Lângă pat se afla o noptieră, pe care era o lumânare cu suportul ei şi cu o mică cutie de chibrituri. La canicula de afară mă aşteptam să fie şi aici aceeaşi problemă, dar temperatura era potrivită, ba chiar ar fi rece dacă în șemineul din faţa peretelui opus patului, nu ar fi ars un braţ de lemne. Probabil trosnetul lor a fost cel care m-a trezit.

Stăteam întoarsă spre măsuţa de machiaj, care se afla în faţa patului şi la mijlocul peretelui. În dreapta erau ferestrele, iar în partea opusă, uşa principală. În stânga măsuţei se vedea încă o uşă care ducea nu ştiu unde, iar în dreapta se aflau uşile unui şifonier. Camera nu era foarte mare, dar ceea ce o făcea spaţioasă era tavanul înalt.

Erau multe lucruri care mă mirau. În primul rând, pantofii mei cu toc erau aşezaţi frumos lângă pat şi mai erau şi lustruiţi arătând aproape noi. Pe măsuţa de machiaj se afla o mică vază fără apă în care stătea narcisa pe care o culesesem. Mâna mea dreaptă, deşi o simţeam umflată şi mă mai durea încă, era acum bandajată corespunzător. Mă aşteptam să fiu mai prăfuită şi murdară, dar braţele, picioarele şi chiar şi faţa au fost curăţate cu atenţie, dar fără a mi se da hainele jos. Hainele îmi erau la fel de murdare şi zdrenţuroase. Adoram rochia asta.

Ceea ce mă punea cel mai mult pe gânduri erau sunetele care veneau din încăperea care era legată de uşa mea. Cineva era acolo. Nu ştiam cum ar trebui să reacţionez. Ar trebui să-mi fie frică, fiindcă, oarecum, am fost adusă aici fără voia mea? Ar trebui să am o speranţă, fiindcă, poate, această persoană ar putea şti unde mă aflu? Nu ştiam care ar trebui să fie gândurile mele sau cum ar trebui să procedez în situaţia mea. A mai trecut cineva prin situaţia mea? Mă îndoiam.

Ultimele mele gânduri mi-au dat o idee. Am alergat repede spre ferestre. Am dat draperia albă la o parte şi am privit afară. În faţa mea era pământ, pământ negru şi bătătorit şi nimic mai mult, niciun semn de vegetaţie. Undeva, departe, puteam să văd urmele unui râu. Priveliştea era total diferită de cea pe care o aveam în minte cu privire la locul ăsta înainte de a-mi pierde cunoştinţa. Acolo era cald şi pustiu, pe când aici pare rece şi are un aer sumbru. Oare eram tot în acelaşi loc? Se pare că da, tot nu vedeam soarele sau cerul. Dacă nu era asta, nu aş fi bănuit că parcă eram pe altă planetă în acelaşi univers.