Lupta Intunericului

Unealta perfecta. Istoria lui Kaizen.

Kai isi mai aprinde o tigara si spune:

-Nu. 
Nu am spus nici o clipa ca o sa va spun. V-ati lasat duse de val. Eu nu.

Deodata amandoua se ridica de pe scaune si cu niste priviri ingrozitoare atintite catre Kai ii fac sa spuna cu vocea tremuranda:

-OKAY OKAY! Doamneee! Nu poate omul sa glumeasca.

Deci.

"Sunt un nimic. Un nimeni. Nu exist. Nu am trecut. Nu am prezent. Nu am viitor.
Am doar armele si misiunile mele.
Asa am invatat in temnita, biciuit,batut.. "antrenat"

"

Kai face o scurta pauza si spune:

-Ken,ai suc?

Kenzie si Linda il privesc  total bulversate si deranjate de intrerupere.

Kenzie se ridica si scoate o sticla de suc din frigider si i-o arunca pe masa lui Kai si spune:

-Vreti si un sandvis, domnia voastra!?? CONTINUA ACUM.

-Vai de capu meu ce oameni am langa mine..ma rog..nu prea oameni..

"Cred..CRED ca am 21 de ani"

Kenzie il intrerupe ea acum:

-Lindaa! Iti plac astia tineri aa? Hmm ce-i drept, cred ca e bun..daca stii ce zic.

Linda se inroseste la fata si Kai arunca sticla de suc spre Kenzie si spune:

-Vrei sa continui povestea sau sa mergem in dormitor?

Kenzie cu o privire malefica spune:

-Oh! Ambele te rog.

Kai ofteaza si continua povestea.

"Nu mi-am cunoscut niciodata parintii, nici nu am vrut vreodata. Daca i-as vedea...cred ca ...i-as executa.
Am crescut in orfelinat, cu multi alti copii nedoriti.

Dar orfelinatul la care am fost, era iesit din normalitate. Practic ei "achizitionau" forta de munca si sclavi.
Eram batuti,munciti pana la epuizare si unii mai fara noroc..abuzati si in alte feluri.

Imi luam portia de bataie zilnica de cand imi amintesc. A fost greu o perioada, dar a inceput sa devina o normalitate. Nu mai simteam durere.

Sentimente? Ce sunt alea? Nici furie nu simteam,nici bucurie. Eram indiferent.

Dar intr-o zi, a aparut o fetita la orfelinat. De aceeasi varsta cu mine. Era superba. De o frumusete nepamanteana pot spune. Ochii mari si albastri ca si cerul iar parul tot la fel de albastru.

Ce pur si simplu a fost adusa acolo,pentru ca au gasit-o in mijlocul unui oras, fara sa stie sa vorbeasca la 7 ani..ciudat.
Privea pierduta,era dezorientata,era pur si simplu nestiutoare.
Nimeni n-a incercat sa vorbeasca cu ea,doar eu.
Dupa o saptamana a inceput sa imi raspunda,doar mie. M-am atasat tare de ea,simteam...liniste cand o priveam. Si desii era neajutorata..ma simteam protejat..nu stiu de ce.