Frați Vitregi (oprită temporar)

Capitolul 3-Bănuieli

Harry
Nu știu cum, dar m-am atașat repede de Anne. E așa drăguță când zâmbește și când se înfuriază și așa adorabilă. Cred că încep să o plac.

- Domnule Pottah, puteți răspunde la întrebări? mă scoase Snape din gândurile mele. Uitasem complet că sunt la oră. M-am uitat la Ron, care era lângă mine, dar îmi ceru scuze din priviri. Dacă îmi spunea ne scădea și mai multe puncte. Și eram a doua casă la puncte până acum.

- Îmi pare rău, domnule! Nu am auzit întrebarea! am încercat să par cât mai normal și nu furios pe firea lui, ca de obicei. Nu voiam și mai multe probleme cu el. De ce mă ura așa mult? Până la urmă nici tata nu era bun la toate.

Își dădu ochii peste cap și repetă întrebarea.

- Am întrebat, Domnule Pottah, ce este felix felicis? îmi pronunță numele indignat, arătându-mi o privire drept avertizare.

De unde voia să știu eu ce e aia? Cel mai probabil era o poțiune, dar de unde naiba voia sa știu eu?

M-am uitat la Hermione care avea mâna sus, încercând să-i atrag atenția. Își roti privirea prin toată încăperea după altcineva care să știe. Văzând că nimeni nu răspunde o întrebare pe ea.

- Da, domnișoară Granger? îngăimă printre dinți nervos întorcând capul spre ea.

- Felix felicis se mai numește și "noroc lichid". Aceata face băutorul norocos pentru o scurtă perioadă de timp, dar folosit în exces poate provoca nesăbuință. Mă amuza când voia să pară superioară celorlalți.

- Desigur! spuse c-am nervos. Pentru acum viitoare aveți de făcut un eseu de 5 pagini despre această poțiune! La revedere! Ieși din sală primul.

- Hermione ne poți ajuta și pe noi cu eseul asta? uram lecții și temele lui Snape. Cred ca a făcut-o intenționat ca nu am știut eu.

- Poate, dar cred că a făcut-o ca am știut eu și niciunul din Slytherin nu. Tu ce zici, Ron? ne-am uitat amândoi la el, iar eu chiar speram ca prietenul meu sa ma susțină.

  - Ce? Aa..ăăă da, da, exact! spuse complet neatent la ce vorbeam noi. Hei ați văzut-o pe Anne? Nu am fost atent când am ieșit din clasa. O fi la biblioteca? m-am uitat la Hermione neștiind de ce întreba de ea.

  - Amice, fără supărare, dar eu am vrut-o primul! am spus.

  - Ce?! spuse el complet debusolat. Arăta caraghios. Nu, nu! Doar întrebam! O simpatizez, atât. Știu ca ea ta, amice! rosti îngândurat, dar amuzat. Cred că mă duc să fac eseul ăla, arată în spate și plecă.

  - Ești un ciudat! i-am spus eu.

  - Unul mai mare ca tine, nu! Ne vedem mai târziu, am ceva treabă! 

  - Ron ascunde ceva! sesiză Hermione.

 - Nu știe să se ascundă deloc bine! Mă duc să-l urmăresc, vreau să văd ce pune la cale.

  - Bine! Nu întârzia la oră! și se grăbi să plece.

La început nu eram sigur dacă să-l urmăresc sau nu, dar am făcut-o până la urma. Știu sigur că ascunde ceva, fiindcă se comportă foarte ciudat. Nu știa să mintă.

L-am urmărit de la distanță, dar nici de foarte departe să-l pierd din vedere, dar cât să nu mă vadă. Intră la bibliotecă. "Ron, la bibliotecă?" îmi venea să râd. Ron nu intrase decât de două ori la bibliotecă de când sunt la Hogwarts.

Am intrat și eu in urma lui. Se plimb puțin, apoi luă o carte mai subțirică, de un verde vechi și o băgă în robă, o ascunse bine să nu se vadă, apoi pleacă, iar eu am avut grijă să nu mă vadă.

  - Ce nai ... uhh! trece nervos Malfoy cu roba arzând.

  - Anne? o strig eu.

  - Aa, Harry, nu te-am văzut! îmi face cu mâna. Ce faci?

  - Bine! Te deranjează Malfoy? am întrebat curiozități.

- Nu, mă descurc! I-am dat foc la pelerină! râde ea.

- Bine atunci, râd și eu cu ea. Era foarte drăguță. Eu plec, am puțină treabă, iar ea îmi face cu mâna zâmbind.

Îl pierdusem pe Ron. Probabil îl găseam la ora cealaltă. Era devreme, dar am plecat la oră. Ron era acolo într-o bancă cu Luna. Aveam transfigurare cu Ravenclaw. M-am pus în banca din spatele lor. Încet, încet vin și ceilalți. Nu-mi păsa cine se așeza lângă mine, atâta timp cât pot sta aici.

Mcgonagall intra și ea in clasa. Am sesizat după liniștea care se lăsase. Ma uitam în gol la banca lui Ron, fără să mă concentrez pe ceva anume, revenind la realitate doar când făcând unele mișcări.

  - Harry, am avut temă? aud o voce cunoscută de lângă mine. Ma uit și o văd Anne. Cu ea lângă mine nu mă puteam concentra. La asta nu mă gândisem. Fir-ar!

  - Nu, nu am avut temă, i-am zâmbit. Mă pierdeam în ochii ei albaștri, de cele mai multe ori. Am scuturat din cap și m-am concentrat la profesoară, dar am rămas cât de concentrat am putut și pe Ron.

Nu pot explica de ce, dar simțeam că e ceva foarte important și, că în viitor, asta o să joace un rol important. Simțeam că viitorul depinde de asta. Pur și simplu știam.

  - Harry! strigă în șoaptă fata din stânga mea, dându-mi un ghiont.

  - Ăă..Ce? Ce e, Anne? o întrebare completă debusolat.

  - Doamna Mcgonagall, a întrebat dacă ai înțeles, de vreo trei ori, adăugată ultima parte mai pentru ea.

  - Ăă ... păi .., nu știu dacă se mint sau să spun adevărat.

  - Ai înțeles, domnule Potter? Da sau nu, e simplu! se uită ea sever la mine.

  - Ăă .., da! Da, am înțeles! am mințit eu.

  - Foarte bine atunci, domnule Potter, pentru mâine un eseu de 10 pagini!

Perfect! Asta îmi lipsea, nici măcar nu știu care era lecția și mi se distrăsese atenția de la prietenul meu, care acum băga la loc cartea, în roba sa. Tot ce știam era că avea coperta un fel de kaki și că era subțire.

Am lăsat cartea baltă, pentru că acum aveam două eseuri, iar unul era chiar pentru mâine. Ce o apucase pe Mcgonagall? Doar fusesem neatent. Ce atâta mare bătaie de cap.

Hei! 👋 Am făcut un capitol din perspectiva lui Harry. E c-am scurt, dar mai postez unul în seara asta. Mă scuza-ți dacă sunt greșeli. Pupici 💋