Raymond și Partea Întunecată a Lunii

𝐂 𝐀 𝐏 𝐈 𝐓 𝐎 𝐋 𝐔 𝐋 𝟐

— Bună, frumoaso! m-a complimentat, lucru care, de altfel, nu îi stătea în fire. Nu lui, cel puțin. I-am zâmbit amuzată și am chicotit la vederea ochilor săi maronii. Cum se face că ești atât de binedispusă după o zi plină de muncă? m-a întrebat reticent, însă ochii săi luceau senini, și am știut că întrebarea sa nu era una cu tentă răutăcioasă.

Mi-am așezat picioarele cât mai confortabil și m-am întins către el, pescuindu-i telefonul din mână. Max a eliberat un icnet dezaprobator, însă i-am tăiat avântul cu o căutătură urâtă. A pufnit, lăsându-și spatele să se sprijine de banchetă. Ochii săi au urmărit cum degetele mele tastau ceva pe telefonul lui, însă nu a încercat să facă nimic.

— Ți-am zis că dacă mai asculți multă muzică din asta, o să intri în depresie, iar eu nu sunt sigură că aș putea să te scot din ea, i-am replicat, schimbând melodia cu o singură atingere pe ecran. Și, nu sunt binedispusă, ci doar ușurată că mi-am terminat tura pe ziua de astăzi, am surâs, privind-l cu colțul ochiului.

A chicotit relaxat, trăgându-se către volan, întinzându-și brațele înainte, pentru a răsuci cheia în contact. Prima dată a fost un rateu, însă la a doua răsucire, mașina s-a zguduit, iar motorul său a început să toarcă specific, emanând siguranță și putere. Am inspirat puternic mirosul de pin care venea de la odorizantul preferat al lui Max, apoi am eliberat aerul, scuturând scurt din cap. Hangover, de la Dynoro rula acum pe fundal eliminând orice alt sunet provenit dinafara mașinii.

Mi-am răsucit capul, căutând centura cu privirea, apoi, cu o siguranță specifică mie, am apucat bucata de material negru, căutând să îl pun în locașul său, totul, în timp ce Max mă privea atent, cu un zâmbet răzleț în colțul gurii.

Privirea mi-a picat apoi pe ecranul telefonului meu, iar gândul mi-a zburat la evenimentul din mijlocul zilei. Cuvintele pe care i le-am adresat lui Morgan îmi răsunau la nesfârșit în minte, asemeni unei benzi stricate de muzică. Cred că, de fapt, atunci când i-am spus că toți suntem o apă și-un pământ, m-am referit mai exact la mine. Încercam să mă consolez cumva cu ceea ce avea să se întâmple. Încercam să mă îmbărbătez, însă până acum, tot ce am realizat a fost să mă afund de una singură în durere. Nu fizică, ci sufletească. Eram conștientă că era doar vina mea. Numai și numai vina mea. Și mi-o asumam, însă faptul că am răbufnit în fața lui nu era o scuză pentru comportamentul meu - ci din contră.

Totuși, nu pricep de ce brunetul nu m-a mai batjocorit, întrucât Morgan avea asemenea apucături în ceea ce-i privește comportamentul, în plus, părea destul de pornit împotriva mea și presupun că avea și un motiv întemeiat. La urma urmei, era să facem accident, ce mama naibii?!

Am închis ochii și am inspirat adânc, strângând puternic din maxilare, întrucât știam că ceea ce aveam să îl întreb pe prietenul meu avea să îi trezească suspiciuni, însă puțin îmi păsa. Acum, mai mult ca oricând, nu mă interesau consecințele vorbelor mele.

— Totuși, am tăiat tăcerea dintre noi cu un pumnal imaginar, ce face Morgan aici? Nu l-am mai văzut de ceva vreme, am adăugat caustic, încruntându-mă subtil.

Max mi-a aruncat o privire scurtă în timp ce ieșea din parcare, intrând pe șosea, fiind atent la banda pe care avea să înainteze. Și-a întins o mână către bord, apăsând un buton, privind în stânga și în dreapta. Și-a curățat gâtul, tușind, apoi și-a înclinat puțin capul într-o parte.

— Habar nu am ce face, mi-a răspuns, ridicând din umeri nonșalant. Nici că m-ar interesa, a completat, ocolind sensul giratoriu.