Rosè

~ Capitolul 24 ~

- Ați discutat despre o posibilă mutare ?

- Nu..îmi e ciudat să deschid acest subiect,încă. Nu știu,mami,dar îl iubesc enorm pe bărbatul acesta.

Melysa chicoti și-și îmbrățișă fata,strângând-o cu toată dragostea ei de mamă,pe care le-o poartă fetelor ei încă dinainte ca acestea să se nască.
Fură întrerupte din îmbrățișarea lor de către Ronald,care veni să le anunțe că le așteaptă afară,dar sfârși și el îmbrățișat de către fata lui cea mare. Și el era fericit pentru ea,deși părea destul de sceptic,își dorea s-o vadă radiind de fericire lângă baiatul care o iubea cu toată ființa. Deși erau foarte tineri,mai ales ea,între ei exista o dragoste pură,pe care amândoi trebuiau s-o trăiască.

Ieșiră afară,unde îi aștepta bunica,Anne și Dylan. De cum o văzu,bărbatul se lumină la față,iar Rosè roșii. Se îndreptă către mașină, urcându-se ea la volan și Dylan se strâmbă,amuzat.
Era o fată complicată. Poate prea complicată. Nu reușeai s-o înțelegi,trebuia să faci mereu așa cum dorește ea. Dar el o iubea,cu toate defectele și calitățile ei. Era imperfectă de perfectă,plină de nebunia  care-l atrăgea ca un magnet. În timp ce se gândea,nici nu realiză cum trece timpul și se trezi în fața casei iubitei lui.

- Iubitule..ești ok? întrebă fata,atingându-i ușor mâna.

- Poftim? tresări acesta,uitându-se pierdut la ea.

- Am întrebat dacă..

- Da,sunt foarte ok. Sunt cel mai fericit om de pe planetă.

Fata zâmbi. Ieșiră amândoi din mașină și intrară în casă,unde observară că toți se retraseră deja în camerele lor. Se descălțară și Rosè dădu să urce în cameră,dar Dylan fu mai rapid și o prinse de mână,ridicând-o în brațe. Aceasta dădu să țipe din cauza sperieturii,dar se calmă rapid când simți palma iubitului său pe gura ei.

- Dylan! Ești sănătos?!

- Cel mai sănătos,spuse făcându-i cu ochiul.

- Pune-mă jos!

Dar băiatul zâmbi,urcând cu ea în brațe în camera ei. Ajunși în camera ei,fata sări de la el din brațe,uitându-se urât la el.
Acesta dădu să se apropie de ea,dar fu mai rapidă și fugi în baie,închizând ușa în urma ei.
Dylan se strâmbă. De ce era atât de amuzantă,dar și schimbătoare,în același timp? Se așeză pe pat,așteptând-o. Văzu cum telefonul ei se aprinde și zări pe ecran un mesaj. Era de la "Dery" și scria:

-  "Mâine vin in New York,ești liberă să ieșim? Așa,drept cadou de ziua ta. La mulți ani,prințesă!"

Dylan înghiți în sec. Cine era acel Dery? Și de ce îi spunea iubitei lui "prințesă"? Totul era atât de dubios,încât dacă Rosè nu urma să iasă în următoarele zece minute,nu știa ce era în stare să facă. Era nervos.
După încă cinci minute în care și-a făcut mii și mii de scenarii,o văzu pe domnișoara lui ieșind din baie,numai într-un prosop.

- Te poți duce la duș, ți-am pus hainele în primul sertar în caz că...

- Cine dracu' îi Dery? întrebă acesta,răstit.

- Dylan,ce nai-...

- Rosè,te-am întrebat ceva. Cine-i Dery?

- Dylan,mi-ai umblat cumva în telefon?

- Rosè! Răspunde-mi la întrebare. Acum,te rog!

- De ce îmi umbli în telefon? Puteai să..

- Puteam pe dracu' să mă ia! Nu ți-am umblat în telefon! Și,oricum,ai ceva de ascuns?

- Nu! răspunse aceasta,făcând ochii mari.

- Ai primit un mesaj! Nici măcar nu l-am deschis,dar s-a aprins ecranul telefonului și era imposibil să nu vezi!

- Dylan,de ce..

- Rosè,eu ți-am răspuns la întrebări,acum e rândul tău să-mi răspunzi! Cine e Dery? 

- Dery e prietenul meu cel mai bun din copilărie! Suntem ca frații,ne știm dinainte de grădiniță! Ce-s cu reacțiile acestea ale tale?

- Ia-ți telefonul și citește mesajul de la el,atunci poate ai să înțelegi.

Fata se încruntă. Nu putea pricepe de ce iubitul ei reacționase în felul acesta. Derynson nu i-ar fi trimis niciodată un mesaj care i-ar fi putut afecta relația,așa că nu putea nici măcar să-și imagineze ce ar fi putut fi așa de rău.
Deschise telefonul și citi mesajul,după care zâmbi ușor. Dylan îi observă reacția și pufni,nervos.

- Ce ai? întrebă aceasta,deranjată de reacția lui.

- Nimic! Ce aș putea să am când văd că iubita mea primește mesaj de felicitare și e alintată "prințesă"? Nimic,e perfect normal,corect? vorbi acesta,ironic.

- Dylan..,Rosè dădu să se apropie de el,dar acesta se retrase.

- Ies să iau aer. Se îndreptă către ușă și puse mâna pe clanță,dar atunci vocea ei slabă îl opri.

- Te vei întoarce,așa-i?

- Rosè..

- Dylan,te rog..promite-mi că te vei întoarce. Te implor!

Dar acesta își strânse buzele într-o linie subțire și albă,iar cu inima cât un purice,ieși fară a-i mai arunca vreo privire și fară să-i mai spună ceva. Coborî treptele în liniște și ieși în curte,deschise porțile,se urcă în mașină și plecă în trombă.

De sus,din vârful patului ei îmbrăcat în lenjerie de mătase albă,Rosè auzi mașina iubitului ei ieșind pe poartă și coborî din pat,uitându-se pe geam. Chiar plecase.
Se întoarse înapoi în pat,luându-și telefonul. Era 3:00 a.m. Îi trimise un mesaj.

"Dylan,îmi pare rău!"

Nimic. Continuă.

"Te rog,vino acasă! "

În continuare acesta nu primea mesajele. Mai așteptă un pic,dar nimic. Dacă nu avea de gând să-i răspundă în următoarea jumătate de oră,va pleca să-l caute. Nu avea nicio idee unde ar putea fi,dar ar fi mers și până la capătul lumii dacă asta ar însemna să-l găsească și să-l aducă acasă.

Trecu aproape o oră,iar bărbatul încă nu răspundea. Rosè își trase un hanorac pe ea și ieși din casă,uitând să-și mai schimbe papucii și se urcă în mașină,plecând în șlapi de casă. Viră la dreapta și o luă pe drumul principal,îndreptându-se către singurul loc care-i veni în minte. Portul.

Heiii!!!!
Mă scuzați că iar v-am făcut să așteptați o groază de timp capitolul,însă sunt extrem de ocupată și am cam intrat în contra-cronomentru. Absolvire,banchet,examene..mult noroc celor care vom susține examene anul acesta!
Promit că după examene mă voi revanșa față de voi!
Aștept părerile voastre! ♡♡♡