Doamna Leului

Capitolul XI

Călătoria spre colonii a fost foarte dificilă. Iarna, oceanul era furios, cu valuri uriaşe. Frigul amarnic mă făcea să stau aproape tot timpul în cabină. Mă legam de pat cu funia pe care mi-o dăduse căpitanul, căci altfel aş fi fost azvârlită de colo-colo.

Nu mai aveam greţuri dimineaţa, şi mă gândeam cu mai multă blândeţe la tine, Christina. Chiar credeam că voi putea începe o viaţă nouă, în colonii.

Mă simţeam atât de liberă, de apărată. În curând, oceanul avea să mă despartă de Edward. Înţelegi, nu ştiam că urma să vină după mine.

Însemnare în jurnal,

3 octombrie 1795

Soarele de dimineaţă inunda dormitorul. Primul gând al lui Lyon, când se trezi, fu uluitor. Pentru prima oară în doi ani şi ceva, dormise toată noaptea. Dar această revelaţie plăcută nu dură mult timp. Lyon se întoarse pe o parte să-şi ia soţia în braţe, şi abia atunci îşi dădu seama că nu mai era acolo.

Sări din pat, apoi îi mulţumi lui Dumnezeu că avea reflexe rapide, căci fusese cât pe ce s-o calce în picioare. Căzuse din pat, fără îndoială, şi dormea prea adânc ca să se urce la loc. Îngenunche lângă ea. Şi el dormise ca un prunc, căci nu-i auzise căderea. Trăsese după ea o pătură şi părea să stea comod. Respira adânc, regulat. Nu părea să se fi lovit în cădere. Lyon o luă uşor în braţe. Când se ridică, instinctiv Christina se ghemui la pieptul lui.

„Când dormi, ai încredere-n mine," reflectă el cu un zâmbet, în timp ce-i simţea mâinile cuprinzându-i talia, cu un oftat de mulţumire.

Dintr-o dată, Christina deschise ochii şi-i zâmbi. Îi zâmbi şi el, cam spăşit, căci felul cum îl privea îi dădea senzaţia că ar fi fost surprins în timp ce făcea un lucru interzis.

— Ai căzut din pat, iubito, îi spuse.

Christina îi găsi cuvintele extrem de amuzante. Când o întrebă de ce râdea, clătină din cap, spunându-i că probabil n-ar fi înţeles, şi-l întrebă de ce nu făcea din nou dragoste cu ea, în loc să se încrunte atât de feroce. Lyon îi căzu în braţe, primindu-i propunerea din toată inima.

În lumina dimineţii, Christina se dovedi întru totul la fel de neinhibată ca în ceasurile întunecoase ale nopţii. Iar Lyon se simţi tot atât de satisfăcut. Rămase în pat cu mâinile sub ceafă, privindu-şi soţia cum se îmbrăca, iar când începu să se pieptene, observă că părul nu-i mai ajungea până la şolduri, ci numai până la talie.

— Christina, ţi-ai tăiat părul?

— Da.

— De ce? Îmi plăcea lung.

— Serios?

Se întoarse dinspre oglindă către el, zâmbindu-i.

— Şi nici să nu ţi-l mai strângi în creştet, îi ordonă Lyon. Te prefer cu el despletit.

— Nu e la modă, cită Christina. Dar mă voi supune poruncilor soţului meu, adăugă ea, cu o plecăciune glumeaţă. Lyon, azi plecăm la casa ta de la ţară?

— Da.

Îşi legă părul la ceafă cu o panglică, încruntată.

— Cât o să dureze drumul? îl întrebă ea.

— Trei ore, poate puţin mai mult.

Se auzi zgomotul unor bătăi în uşa din faţă.

— Cine să fie? se întrebă Christina.