Impreuna pentru totdeauna? (SasuSaku) II

Partea 5: "Nu pot sa mor!"

Masaru povesteste

Urmatoarea zi am iesit grabit din camera si m-am asigurat ca nu sunt vazut de nimeni. Si cand spun nimeni, vreau sa spun Noriko. Am incercat sa fug pana in bucatarie pentru a manca ceva pana sa se trezeasca nebuna, dar norocul nu tinea cu mine. Cand sa intru pe usa, m-am lovit de ea. M-am dat cativa pasi inapoi asteptand sa fiu impuscat sau sa sara pe mine si sa ma stranga de gat, insa se pare ca norocul meu fusese pastrat pentru momentul asta. Singurul lucru pe care mi l-a facut a fost sa ma impinga. Probabil..era somnoroasa.

Dupa ce mi-am potolit foamea si m-am trezit de tot am fugit la mine in camera baricadandu-ma acolo. Urma sa ma schimb pentru a iesi afara si nu aveam de gand sa mor in boxeri, in caz ca Noriko are chef sa participle la inmormantarea mea in curand.

Daisuke povesteste

Satul fiind sa aud zilnicele certuri ale fratelui meu cu fiica cea mare prietenilor parintilor mei, am plecat de acasa foarte de dimineata. Am  luat-o cu mine pe Saki, care se trezise chiar inaintea mea si avea chef de o plimbare. Imi placea compania surorii mele asa ca nu am refuzat-o.

Paseam amandoi prin zapada, evident, fiecare fiind cu gandul in alte parte, la problemele lui.

Saki: Urasc liceul, nii-san. (nii-san = frate mai mare)

Eu: De ce?

Saki: Toti sunt mult prea galagiosi si…foarte, foarte, FOARTE increzuti.

Eu: Te vei obisnui…

Saki: Pff…ma indoiesc.

Eu: O vei face.

Saki: Daca spui tu… .

La scurt timp dupa ce conversatia noastra a luat sfarsit, pe langa noi trece colega mea de clasa, Hyuga Haruko, o fata cu parul roz stralucitor, putin mai inchis decat cel al mamei mele si cu niste ochi liliachii superbi. Ne-am salutat, iar ea a trecut grabita pe langa noi. Mi-am intors involuntar privirea dupa ea. Pana sa imi dau seama stateam nemiscat in mijlocul trotuarului privind visitor catre o directive in care nu se afla nimic ce merita admirat.Sora mea mai mica m-a trezit din gandurile mele fluturandu-si mana prin fata mea.

Eu: Saki? Ce cauti aici? Unde suntem?

Saki: Eh? Ce? ma intreba confuza privindu-ma ca pe un nebun. Suntem exact in acelasi loc in care eram si acum 10 minte, cant tu te-ai desprins de lumea asta.

Eu: A-aaa…scuze, scuze. Sa..sa mergem.

Saki: Ce ti s-a intamplat?

Eu: Mie? Nimic.

Am ignorant orice alta intrebare a lui Saki legata de acest subiect si ne-am continuat plimbarea.

Masaru povesteste

Am reusit in sfarsit sa ies afara din casa. Atmosfera ce era dincolo de peretii cladirii ma linistea. Imi dadea prilejul de a-mi pune gandurile in ordine si de a uita pret de cateva momente de movalia ce s-a hotarat sa imi puna capat zilelor. Stateam si ma gandeam mai bine…si incepeam sa cred ca nu ar fi un lucru atat de rau. Decat sa trec in continuu prin asta…mai bine mor. “Ce tot spun eu?! Sunt Uchiha Masaru! Nu pot fi asa! Nu pot sa mor! Nu pot!”

TIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIT

Zgomotul puternic produs de claxonul unei masini m-a facut sa revin cu picioarele pe pamant, insa degeaba. Nu imi puteam misca in niciun fel membrele inferioare. Era de parca s-au lipit complet de asfaltul negru ce avea sa fie ultimul lucru pe care am calcat vreodata. Inca nu imi pot da seama cum am ajuns in mijlocul drumului. Dar pana la urma…nu asta e ceea ce conteaza. Conteaza ca eram la un pas de a-mi pierde viata, dar nu de mana lui Noriko.

Priveam cu groaza masina care parea ca se indreapta spre mine cu incetinitorul. De fapt…totul parea sa se miste asa. Vantul batea foarte lent prin parul meu, automobilul mergea mai incet decat o bicicleta la care ai incetat sa mai pedalezi, iar fulgilor de nea parea ca le ia ore sa atinga pamantul. In aceste moment am putut auzi foarte clar sunetul unei voci puternice si groase care imi pronunta numele cu disperare. Vocea aceea…simteam ca o cunosc de undeva insa mintea mea nu putea procesa suficient de repede. De fapt, judecam mult mai greu decat mergea acea masina. Cu toate astea insa, ea se apropia tot mai mult de mine.

Daisuke povesteste

Nu imi venea sa imi cred ochilor. Ma plimbam linistit impreuna cu Saki, cand  am auzit un claxon puternic, sunand in disperare. Ne-am intors instantaneu si am cascat gurile atat de mult incat asteptam sa simtim contactul lor cu solul. Am luat-o la fuga in spre Masaru, insa oricat de mult efort depuneam, tot parea ca ne miscam incredibil de incet si ca in loc sa ne apropiem ne departam.

Am ajuns la marginea trotuarului fata in fata cu locul in care fratele meu statea nemiscat in mijlocul drumului. Pret de o secunda m-am oprit si l-am strigat cat de tare am putut. Vazand ca nu da niciun semn, nu am mai stat pe ganduri si am pasit pe asfalt, hotarat sa imi salvez fratele chiar cu pretul vietii.

Cineva insa m-a prins de umar si m-a aruncat inapoi, facandu-i acelasi lucru si surorii mele, de parca ar fi vrut sa isi faca loc. Suvitele mov ale celei ce ne-a impins mi-au trecut prin fata ochilor inainte sa cad in zapada rece. M-am straduit sa imi ridic capul pentru a vedea ce se intampla. Fata a luat-o la fuga pe drum, avandu-l ca tinta pe Masaru. Din instinct am strigat cat de tare am putut catre ea:

Eu: NORIKO!!!!