Impreuna pentru totdeauna? (SasuSaku) II

Partea 9: Doare. Doare foarte tare.

PESTE 4 LUNI

Masaru povesteste

Orele trec incredibil de greu. Simt ca ma aflu de o vesnicie in sala asta de clasa, asteptand sa plec de la scoala si sa ma intalnesc cu Noriko. Lucrurile au devenit mult mai bune si stabile intre noi. O iubesc din toata inima si stiu ca si ea face exact la fel.

Noriko povesteste

M-am asezat plictisita in pat, asteptand ca timpul sa treaca mai repede iar Masaru sa iasa de la scoala. In fiecare zi trece pe la mine inainte sa mearga acasa si in fiecare zi mor asteptandu-l. Am oftat. Nu mai suportam sa stau aclo fara sa fac nimic... mai ales ca eram si singura acasa.

Brusc, mi-a venit o idee. M-am ridicat din pat si m-am uitat la ceas. Daca ma grabeam, aveam suficient timp sa fug pana la scoala si sa ii ies in cale. Asa m-as fi intalnit mai repede cu el si as fi scapat de acea plictiseala ingrozitoare si acel sentiment de nerabdare care ma macina me dinauntru.

M-am imbracat cu viteza fulgerului. O pereche de blugi negri, bascheti negri si un tricoul alb pe care era scris cu litere mari si negre "I LOVE LIFE" . Mi-am luat telefonul si am iesit in fuga din camera. Am intrat pret de cateva clipe in baie si m-am asigurat ca parul nu imi statea groaznic, pentru ca altfel l-as fi speriat pe brunetul meu scump. Mi-am pieptanat, totusi, de cateva ori suvitele movalii si am iesit din baie trantind usa in urma mea. Am alergat pana in capatul scarilor, apoi am inceput sa le cobor in viteza. Cand sa cobor a 4-a treapta, m-am impiedicat si am cazut. Am coborat scarile lovindu-ma de fiecare treapta in parte. Am lovit cu fiecare parte a corpului 16  trepte dintr-un total de 20. Cand am ajuns jos, mi-am pierdut cunostinta pe loc. Peste aproximativ doua minute m-am trezit si m-am ridicat, luand-o imediat la fuga. In timp ce alergam pe strazi, imi priveam din cand in cand corpul. Nu aveam nicio zgarietura, ceea ce era bine. Nu as fi vrut ca Masaru sa afle ca am cazut in ultimul hal pe scari.. . S-ar fi ingrijorat mult prea mult din nimic. 

In timp ce ma gandeam la el, l-am vazut venind spre mine. Iesise de la scoala si mergea catre casa mea. Am marit viteza si cand am ajuns aproape de el i-am sarit in brate. Sau...cel putin asa am crezut. M-am trezit in spatelele lui, iar el se comporta de parca nici macar nu m-ar fi vazut. L-am strigat, insa nu mi-a raspuns. Am mers in fata lui si am inceput sa gesticulez si sa ii vorbesc, intrebandu-l de ce ma ignora, insa el nu dadea niciun semn. El mergea inainte, cu un zambet cald pe fata, privind drept in fata, iar eu mergeam chiar in fata lui, dandu-ma in spate, cand el pasea catre mine. Nu imi puteam explica ce se intampla. M-am oprit inchizand ochii, incercand sa ii blochez calea, sperand ca se va opri si imi va da explicatii....insa el..a trecut prin mine. Si-a continuat drumul facand sa para ca nu s-a intamplat nimic, iar eu nici macar nu l-am simtit. Nu i-am simtit atingerea, nici macar curentul pe care al fi trebuit sa il provoace daca ma ocolea. Nestiind ce se intampla, am incetat sa il mai strig fiindca in cazul in care ma auzea cineva, sa nu creada ca sunt nebuna si l-am urmat pana la mine acasa. In graba mea, lasasem usa deschisa. Masaru s-a incruntat confuz cand a vazut ca usa de la intrare este la perete si a marit pasul. Am mers in urma lui putin mai incet, fiind putin cam nedumerita. S-a oprit in pragul usii si a scapat ghiozdanul pe jos. Stiind ca brunetul nu face astfel de gesturi si ca oricat de grabita as fi fost, nu credeam ca am lasat in urma nimic ce ar fi putut sa il determine sa faca asa ceva, m-am grabit sa vad ce se petrece. M-am uitat inauntru peste umarul lui. Ochii mi s-au marit, iar fata mea a devenit complet alba, in doar o fractiune de secunda. La capatul scarilor, pe jos, eram eu intr-o balta de sange si plinda de rani. 

Aveam zgariteturi pe tot corpul, iar de sub capul meu curgea incontrolabil acel lichid rosu. Nu imi venea sa cred ceea ce vad... . Eu ..eram la usa! Eram in spatele brunetului meu ..nu puteam sa fiu acolo. Nu puteam... . Masaru si-a revenit partial din soc si s-a aruncat in genunchi in balta de sange de langa mine si mi-a luat capul in mainile sale. Si-a scos neindemanatic telefonul din buzunar, pe care l-a patat inevitabil cu sange si a sunat la salvare. Pana sa vina medicii a incercat din rasputeri sa ma trezeasca. Imi striga cu disperare numele, nestiind ce altceva ar trebui sa faca. In scurt timp, lacrimile au inceput sa ii curga pe obraji ca apa unui rau. 

In tot acest timp, eu stateam pe treapta din fata lui, privind toata scena. Plangeam. Lacrimile reci nu incetau sa imi curga, izbindu-se de corpul ce trebuia sa fie al meu. In mod ciudat, lacrimile nu treceau prin obiecte.

Masru a inceput sa urle din adancul sufletului, tinandu-mi corpul in brate. "Cum s-a putut intampla una ca asta...?" mi-am spus in gand. Ma durea sufletul sa il vad asa... . Nu suportam aceasta imagine de cosmar.

Mi-am ridicat mana dreapta si am incercat sa ii mangai obrazul cu delicatete, sperand ca poate va simti asta si se va linisti. Desi...el nu simtea nimic. Cu cat depuneam mai multa presiune, cu atat mana mea se adancea mai mult obrazul sau. Tot ce puteam face era sa il mangai cu extrem de multa delicatete, creandu-mi impresia ca mana mea ii atinge intr-adevar obrazul. 

La cateva minute dupa asta, o echipa de medici a dat buzna in casa. Au incercat sa ma resusciteze si sa imi opreasca sangerarea, insa corpul meu nu reactiona pozitiv..iar eu nu simteam nimic. Speram sa simt macar un fior..ceva care sa imi spuna ca sunt inca legat de acel trup si ca ma pot intoarce la iubitul meu brunet si la familia mea...insa...nimic. Nu dadeam niciun semn, ceea ce imi spunea ca probabil nu am sa ma mai intorc vreodata. 

Acest lucru mi-a fost confirmat cand barbatul ce incerca din toate puterile sa ma ajute si-a ridicat privirea catre Masaru si a dat negativ din cap.

Masaru: Nu se poate! Fa-o bine! De asta esti doctor, pentru numele lui Dumnezeu! a strigat disperat, in timp ce alti doi medici incercau sa il tina.

Doctorul: Imi pare rau.. . Am incercat sa o ajutam, insa..sincer vorbind, era deja moarta cand am ajuns aici  si cred ca si din-ainte sa veniti si dumneavoastra... .

Masaru: Nu se poate! E imposibil! Nu poate sa moara! Fa ceva! Fa-i ceva..te rog!!! a cazut in genunchi, plangand.

Doctorul acela i-a pus mana pe umar si l-a intrebat cati ani aveam.

Masaru: 19. Avea 19 ani! Vi se pare drept?! Vi se pare cumva drept ca o fata frumoasa ca ea sa moara la o astfel de varsta?!?!

Doctorul: Nu mi se pare.. . Dar viata nu e niciodata dreapta.

Masaru: Taci!! Taci! Nu-mi vorbi de astefl de chestii! Dispareti de aici! Dispareti, incompetentilor! Sa nu va mai vad! Plecati dracu' din casa iubitei mele daca nici macar nu ati fost in stare sa o salvati!

Medicii au dat intelegatori din cap si au plecat, insa nu inainte sa spuna ca vor anunta politia si pe parintii mei.

Brunetul s-a asezat langa mine si mi-a pus capul pe genunchii sai. A inceput sa imi mangaie cu lacrimi in ochi, obrajii albi. Avea un zambet trist pe fata si dupa cateva momente a inceput sa vorbeasca:

Masaru: Noriko...hei, Noriko! Ma auzi..? Te rog...spune-mi ca ma auzit. Spune-mi ca esti aici... . te rog..nu-mi face una ca asta! Nu pleca.. .Nu pleca de langa mine! Te iubesc prea mult! Nu meritam una ca asta!!! Nu o meriti tu!! Esti frumoasa, inteligenta, buna la suflet, generoasa, loiala, amuzanta...est tanara! nu poti sa pleci atat de devreme! a luat in mana una din suvitele mele movalii, pe care nu ajunsese sangele. Uite ce par frumos ai! O culoare atat de speciala...un luciu atat de aparte... . Nu se poate! Nu pot trai cu gandul ca nu am sa te mai vad pieptanandu-ti parul ore in sir...sau ca nu am sa ma mai bucur niciodata vazandu-ti stralucirea din ochii aceia albastri! Doamne....de ce?!?! De ce dracu' se intampla asta?!?!?!? Iti amintesti cat de mult ne uram? spune fortandu-si zambetul si mai mult. Iti mai amintesti?! Erai pe cale sa ma omori..dar nu ai facut-o! Nu ai facut-o, iar lucrul asta ne-a dat o a doua sansa! Am ajuns sa tin la tine mai mult decate la oriceine sau orice altceva! Esti totul pentru mine! Daca pleci tu, nu mai am nimic! Nimic! Intelegi?! Nu ma lasa singur!!!! 

A continuat sa tipe si sa planga. M-am ridicat din locul in care stateam si l-am cuprins de la spate in bratele mele, asa cum puteam. Nu imi puteam stapani lacrimile...eram distrusa. Inima mea era rupta in mii de bucati si simteam cum durerea frangerii ei se smtea mai tare in mine cu fiecare lacrima varsata de brunetul meu... . Doare...doare foarte tare.