Cu fire de abis

Capitolul 2

     Trebuie să recunosc că în ultimele zile, mintea mi-a mai zburat din când în când la Adyn, însă din motive total nevinovate. Mă gândeam la cum voi face livrarea, la cum se comportă cu iubita sa în condițiile în care sunt amândoi atât de faimoși și influenți și la cum îi va arăta chipul pe următoarea copertă. Mă gândesc la el în special acum când stau în fața ușii conacului în care locuiește, căci o aversă m-a luat prin surprindere. Astfel, aștept, cu numeroase pungi în mână, să mi se deschidă pentru că, în curând, vântul va purta stropii de apă în apropierea cadoului și va ruina superba rochie de dantelă. 

     După câteva lungi minute, ușa se deschide fără a face vreun zgomot, iar eu scot un oftat înfundat de dezamăgire. E o casă așa de mare și nu are nimeni timp să întâmpine oaspeții? Mâhnirea mi se transformă în surprindere imediat ce în față îmi apare o femeie înaltă și slabă, dar foarte tânără. Este îmbrăcată atât de elegant, încât presupun că trebuie să fie una dintre rudele lui Adyn, poate chiar sora lui, chiar dacă singura trăsătură pe care o au în comun este culoarea părului. În orice caz, privirea dânsei nu este la fel de prietenoasă și caldă ca cea a presupusului său frate. Încearcă să îmi arate o superioritate de prost gust, impunând tăcere între noi două. Totuși, îndrăznesc să tulbur liniștea stânjenitoare care s-a creat:

  — Bună ziua, sunt...

  — Ai venit pentru Adyn? mă întrerupe sceptic, dar parcă fără să aibă vreo reacție; e pur și simplu indiferentă.

  — Eu... da, am venit pentru domnul Renshaw.

  — Pe scări, zice mai mult în șoaptă, dar la fel de neinteresată.

     Apoi, uitând intenționat să îmi lase alte detalii și indicații, se rotește pe tocul cui, ridicol de înalt și se face nevăzută. Analizez confuză interiorul în speranța că voi zări o persoană mai amabilă care îmi va arăta, în cele din urmă, drumul, însă în zadar. Bănuiesc că trebuie să inițiez o aventură de explorare a reședinței Renshaw, gândesc sarcastică, dar pășesc totuși pragul speriată de ploaie. Mă descalț imediat ce intru, căci podelele sunt prea curate pentru a le murdări cu talpa udă a pantofilor mei și înaintez spre o încăpere înaltă și mare ca dimensiune ce pare a fi sufrageria. Printre câteva plante și lămpi de metal, mijlocul camerei este cucerit de o canapea uriașă, dintr-o catifea albăstruie care îmi atrage atenția imediat. Mobila este modernă și minimalistă aș putea zice, căci în afara petei de culoare dată de sofă, totul este îmbrăcat în tonuri imaculate de alb. 

     Mai zăbovesc puțin, admirând bunul-gust pe care îl conferă amenajarea casei, apoi văd undeva în continuarea unui hol scurt, niște scări spiralate. Pornesc într-acolo cu pași mari și grăbiți, căci mă simt puțin inconfortabil că mă plimb de una singură prin locuința cuiva necunoscut. Urc cu grijă fiecare treaptă până când dau de o altă ușă din lemn masiv. Respir adânc pentru a mă pregăti de viitoarea conversație, încercând să îmi restabilesc calmul. Nu pot să îmi las anxietatea să ia controlul, nu când cariera mea depinde de această situație. Strâng pumnul în care țin pungile de cadou în timp ce unghiile îmi străpung pielea, apoi, ciocănesc ferm cu cealaltă mână. 

     Îmi îndrept spatele, așteptând răspunsul pe care îl primesc la scurt timp.

  — Intră, spune o voce bărbătească care abia se aude, pe care o recunosc a fi a domnului Renshaw.

     Zâmbesc și apăs pe clanță. Intru într-o încăpere ordonată și spațioasă, dar ca o mică bibliotecă deoarece fiecare locușor de perete era ocupat de rafturi pline cu volume ordonate pe culori. Nu mi-aș fi imaginat vreodată că Adyn citește atât de mult, deci rămân plăcut surprinsă că avem acest lucru în comun și îmi fac speranța că ne vom înțelege bine, și implicit colaborarea dintre noi va fi una favorabilă amândurora.