Priveste-ma cum mor...eu voi privi cum mă salvezi

Capitolul 6: Pariul

Acest capitol este dedicat omonimei mele Iasmina :D

Mie îmi place cum a ieșit, dar aș vrea să știu și părerea voastră! Vă aștept cu voturi și comentarii!

Am intrat în salon, și am încuiat ușa după mine. Am dat frâu liber lacrimilor.

- S-a întâmplat ceva?

Inima mi-a luat-o la goană. În întuneric am văzut o siluetă stând pe patul meu. Eram prea răvășită ca să pot deosebi vocea... Tot ce pot spune era că persoana era un bărbat... Am aprins lumina și l-am văzut pe Julien cu cearcăne, privindu-mă îngrijorat.

Mi-am șters lacrimile cu dosul mâinii, întinzându-mi restul de mascara rămas din acea zi.

A venit spre mine și m-a luat grijuliu de după umeri, de parcă aș fi fost o păpușă din porțelan. Am început să plâng din nou, amintindu-mi de diferența dintre ceea ce fusese Dean până acum, astăzi în parc, și cel din camera îngrijitoului. Fără să îmi dau seama, eram pentru a doua oară în viața mea în brațele lui Julien, murdărindu-i pentru a doua oară tricoul. Plângeam fără să mă opresc - fără să știu dacă plâng pentru insultele primite sau pentru că în acel moment mi-aș fi dorit să mă țină Dean în brațe, și nu Julien. Nu îl mințisem. Chiar îl iubeam. Și dacă el mă iubea atunci ar fi trebuit să respecte limita de spațiu pe care o impusem.

Mi-am tras nasul și m-am depărtat stânjenită.

- Scuze.

Îmi era rușine de ceea ce făcusem. Am plâns ca un copil în brațele unui necunoscut. Nu mi-o voi ierta vreodată. Dar privirea pe care am primit-o nu era arogantă, ironică și amuzată. M-a ajutat să mă așez pe pat.

- O să chem pe cineva.

- Nu!

Știam că indiferent ce s-ar fi întâmplat, Dean ar fi așteptat afară. Așa făcea tot timpul. Lăsa furtuna să treacă, și apoi continua. Dar eu nu îl voiam înapoi. Nu doream să vină să țipe la mine și să mă învinuiască.

Julien se uită în ochii mei, și parcă, în inima mea.

- Ce s-a întâmplat?

Pariul.

Sunteți curioși? Ei bine, s-a întâmplat cu mult timp în urmă. Aveam șaisprezece ani. Încă nu fusesem dați afară din internat. Speram la o poveste de dragoste și îmi imaginam cum un prinț pe cal alb mă va fura. Desigur, vise. Așa am început să citesc cărți romantice, să îmi țin un jurnal. Eram toată ziua aiurită, și chiar ascultam muzică romantică. Nu mă depărtam de geam, niciodată, mormăind lucruri inteligibile despre dragoste, despre puritate și prostii din astea. Belle s-a enervat într-o zi pe mine și mi-a spus:

- Omule, tu nu înțelegi că nu o să fie niciun prinț pe cal alb? Că virginitatea ți-o pui pe tavă iubitului tău, pentru plăcere, nu din dragoste? Că dragostea nu există, că e un termen folosit de bărbați ca să ne umple sufletul de speranță, de gelozie?

Nu am vrut să o ascult. Eu încă credeam că spusele cărților sunt adevărate.

- Uite, hai facem așa.. îmi propuse. Dacă peste șase ani, vei mai rămâne încă virgină atunci îți voi da 2500 de dolari. Oricum nu o să fie mare lucru având în vedere că atunci voi fi bogată datorită artei mele de interior, așa că nu o să mă distrugă financiar. În schimb - dacă îți pierzi virginitatea până atunci - tu vei fi cea care îmi dă acești bani.

Înainte să accept pariul, Chris a încercat să îmi explice că nu are rost să mă comport așa. A încercat să îmi spună că femeile distrug relațiile cu bărbații din cauza cărților și a filmelor de dragoste, iar bărbații distrug relațiile datorită filmelor porno pe care le vizionează. Pentru că fiecare are așteptări diferite.  De asemenea, mi-a mai spus că femeile care au scris acele cărți din cauză că ele duc lipsă de așa ceva. Lipsă de dragoste - femei bătrâne care încă îți mai așteaptă prințul, crezând că dacă își vor oferi virginitatea pe tavă la cincizeci de ani va ajuta la ceva.