Strigând după ajutor

Zece

        "Datorită lui Ferr al meu. Îl iubesc mult. Datorită lui Ferr al meu. Îl iubesc mult. Datorită lui Ferr al meu. Îl iubesc mult. Îl iubesc mult. Îl iubesc. Mult."

    Ferras nu reușea să își găsească cuvintele. Gândurile îi fugeau undeva departe și, deși era suficient de conștient de locul în care se afla și de ceea ce se întâmpla în jurul său, nu mai putea reacționa în vreun fel. Și nici măcar cauza șocului nu o știa precis.

     Audrey, în schimb, privea încrezătoare către Curt, fiind pe deplin convinsă că fiecare cuvânt al ei era complet rațional. Nu îi era frică să-și exprime sentimentele atât de direct, deși înainte nu ar fi făcut așa ceva niciodată. Dar acum se simțea o cu totul altă persoană. Una reînnoită și capabilă de mult mai multe lucruri decât în urmă cu doar câteva săptămâni. Și știa că toate astea se datorau lui Ferras. Doar lui. Acel impuls neobișnuit din lăuntrul ei o îndemna să spună tuturor că îl iubește.

     Ședința de psihoterapie decurse extraordinar pentru Audrey, dar straniu pentru Ferras. El încă nu era sigur dacă fata chiar spusese că îl iubește. În mod normal ar fi sărit în sus de bucurie, ar fi luat-o în brațe și ar fi sărutat-o. Însă ceva nu părea în regulă în situația dată. Iar felul în care Curt îl privise de-a lungul ședinței îi confirma neliniștea.

     - În regulă, rosti bărbatul după ce își notă câteva lucruri în carnețel. Audrey, ne vedem săptămâna viitoare, bine?

     Fata doar aprobă mulțumită, patrulând fără stare de colo-colo prin încăpere. Pe chipul ei se distingea o fericire absolută, lucru pe care Ferras nu prea îl putea înțelege. Știa că se bucură pentru ei doi, dar extazul în care se cufundase îl îngrijora, dată fiind și tulburarea psihică cu care se confrunta.

     - Ferras, vreau să discut ceva cu tine, continuă Curt pe un ton solemn, făcându-l pe băiat să tremure.

     Oftă îngreunat, scărpinându-și ceafa neputincios. Știa că nu avea să fie de bine. Pur și simplu știa.

     -Audrey, vrei să mă aștepți aici? o întrebă el, iar fata îi sări instantaneu în brațe.

     -Sigur, orice pentru tine, îi răspunse ea, apăsundu-și mai apoi buzele de ale lui.

     Deși știa că nu era în regulă și nici politicos să facă asta în cabinetul lui Curt, în prezența sa, îi răspunse totuși la sărut, simțind clocote de căldură prin tot corpul.

     - Revin imediat, îi șopti la ureche după ce se opriră.

     Curt nu se simți ofensat de gestul lor, ci doar zâmbi cald, așteptându-l pe Ferras. Îi deschise ușa către cealaltă încăpere, și o închise în urma lor pentru a putea discuta așa cum trebuia. Pentru câteva secunde, bărbatul doar îl privi în ochi, încercând să-i citească vreo reacție. Ferras doar aștepta, cu o expresie serioasă pe chip, gândindu-se la ce era mai rău.

     - Știi că nu e bine, nu-i așa? ghici Curt, așezându-se pe colțul unui braț de fotoliu din încăpere.

     - Da, știu, îi răspunse îngrijorat, dar cu aceeași expresie serioasă.

     - De ce crezi că nu e bine? Doar ți-a spus că te iubește, nu te bucuri?

     Știa că doctorul doar încerca să-l testeze, însă chiar nu era nevoie. Conștientiza că lucrurile nu stăteau cum trebuie.

     - Cred că e cam devreme să spună asemenea lucru. Abia am realizat eu că sunt îndrăgostit de ea.

     Spunând acestea, oftă încă o dată, sprijinindu-se cu spatele de peretele rece și încrucișându-și brațele la piept. Închise ochii și își lăsă capul pe spate.