Strigând după ajutor

Unu

     Ferras îi înmână meniul bărbatului aşezat la masă, grăbindu-se către bucătărie. În acea seară, restaurantul avea mai mulţi vizitatori decât de obicei, iar el şi Josh lucrau până târziu. Ar fi vrut să-şi ia liber în acea după-amiază, să fie lipsit de griji măcar o zi. Trecuseră abia două ore de când ajunsese la lucru, dar deja se simţea ostenit.

     Cântecul unei viori liniştea atmosfera, deşi sunetul cristalin, domol, se auzea vag în încăpere. Oscar cânta o baladă, iar Ferras îl asculta întotdeauna cu plăcere. Fiecare notă muzicală prindea viaţă şi hoinărea pe lângă urechile sale. În agitaţia şi stresul pe care i le dădeau munca, simţea deseori nevoia de a se exterioriza. Uneori, se gândea să-şi abandoneze slujba de chelner, care şi-aşa nu era plătită prea bine. Însă apoi îşi amintea de cheltuielile lunare şi de părinţii săi. Trebuia să-i sprijine cu tot ce era posibil.

     Intră în bucătărie, iar mirosul îmbietor al fripturii îi făcu stomacul să scoată un sunet de avertizare. Ignoră însă foamea, luând tava cu mâncare şi îndreptându-se către masa cu numărul zece. Josh se plimba nestingherit prin încăpere, luând comenzi tuturor clienţilor. Aveau să se aleagă cu un bacşiş frumuşel.

     - Cred că putem lua o mică pauză, rosti Ferras, apropiindu-se de colegul său, iar acesta aprobă.

     Se aşezară pe două scaune în bucătărie, ştergându-şi sudoarea insuportabilă de pe frunte.

     - Oricum voiam să discut ceva cu tine.

     Ferras dădu inconştient din cap, dar gândul îi zbura în altă parte.

     - Mă asculţi? îl întrebă Josh, încruntându-se.

     Băiatul îşi îndreptă atenţia spre el, simţind încă mirosul ispititor de mâncare în bucătărie. Făcu un efort să rămână concentrat la prietenul său.

    - S-ar putea să nu fie momentul cel mai potrivit să-ţi spun asta, dar e destul de urgent. Am nevoie de ajutorul tău.

     Brusc, Ferras deveni interesat, aşezându-se mai comod pe scaunul lui.

     - Te-ascult, rosti el, molcotit.

     - Ştiu că şi-aşa e obositor pentru tine să stai aici câteva ore, dar cred că eşti singurul pe care mă bazez.

     Ostenit, Ferras îşi trecu palmele peste faţă.

     - Treci la subiect, Josh.

     - Ţi-am spus că am o soră, începu el.

     - Audrey, nu? ghici băiatul, zâmbind.

     Nu îi povestise prea multe despre ea. Ştia că fata e retrasă şi depresivă câteodată. Însă fratele ei nu dorise niciodată să vorbească prea mult despre ea. Îl surprinsese că deodată o aduse în discuţie. Mereu îşi dorise s-o cunoască, dar Josh era distant când venea vorba de asta.

     - Da. Mă tem să nu mă refuzi. Audrey suferă de câţiva ani încoace de tulburare de personalitate borderline.

     Când rosti aceste cuvinte, pe chipul lui Josh apărură câteva cute, iar faţa îi deveni ca de porţelan. Oftă îngreunat, ca şi cum ar fi dus în spate o povară uriaşă, de care n-avea să scape.

     - Border-cum? întrebă Ferras, încrucişându-şi braţele la piept.

     - Borderline. Ideea este că Audrey are nevoie să fie supravegheată permanent.

     Băiatul îşi netezi pantalonii cu mâinile, devenind agitat şi nesigur. Ferras începu să-şi dea seama unde bate, şi îi părea rău pentru el. Nu ştia prea bine cu ce fel de afecţiune se confrunta sora lui Josh, dar vorbea forţat despre asta, iar neliniştea lui îl îngrijora.