Strigând după ajutor

Șase

     Când mobilul începu să îi sune, se întoarse spre șeful lui și îi zise în grabă:

     - Trebuie să plec, Adam, scuze.

     Bărbatul îi făcu semn din cap că nu era nicio problemă, apoi Ferras își luă rucsacul în spate și continuă să-l asculte pe Josh de la celălalt capăt al firului. Îl făcu din mână și lui Oscar, care nu mai părăsise localul în ultimele zile și îl făcuse fericit pe băiat. Merse grăbit spre ieşire. Şi ar fi părăsit de îndată locul acela dacă o anume persoană nu l-ar fi împiedicat.

     - Ferr, dragă, unde pleci aşa în fugă?

     Îi venea să şteargă podelele cu faţa ei. De fapt, i-ar fi pus o cârpă în gură doar ca să n-o mai audă vorbind aiurea. Nimeni nu-i zicea ”Ferr” în afară de o anume fată. Se întoarse instantaneu spre ea, apropiindu-şi chipul înfuriat de ea şi rosti:

     - Dacă îmi mai spui aşa o dată, pe cuvânt că te răstignesc de peretele ăla, ai auzit?

     Fata îl privi serioasă o fracţiune de secundă, apoi începu să râdă, agăţându-se de cămaşa lui Ferras:

     - Ce simpatic eşti. Ce-ar fi să...?

     - Lasă-mă, Amanda, pentru numele lui Dumnezeu! strigă el, atrăgând atenţia câtorva persoane din restaurant.

     Îi împinse mâinile de pe el, apoi ieşi, privindu-şi ceasul de la mână. Spera să nu întârzie şi, astfel, să-l dezamăgească pe Josh sau, mai rău, pe Audrey. Alergă, simţind picăturile de transpiraţie curgându-i pe frunte. Oare de ce nu luase metroul? Ar fi fost o soluţie mult mai bună şi mai rapidă. Paşii mari pe care îi făcea îl oboseau enorm, dar avea să ajungă la timp. Era sigur de asta. Trebuia să ajungă.

     Nu mai ştiu nici el câte minute sau ore sau zile îi luase tot drumul. Important era că se afla în faţa apartamentului, cu toate că îşi simţea faţa arzând, plină de sudoare. Îşi descheie primii nasturi de la cămaşă şi îşi trecu o dată mâna prin păr, zbârlindu-l mai tare. Ciocăni de câteva ori, aşezându-şi mai bine rucsacul. Josh îi ieşi imediat în întâmpinare, privindu-l pe sub gene, curios. Ferras nu putu să facă altceva decât să-i trântească cel mai neobişnuit rânjet al său şi să se sprijine de tocul uşii:

     - Care-i treaba? întrebă el, ştergându-şi fruntea cu mâneca.

     Colegul lui izbucni în râs, aşezându-şi degetul mare şi cel arătător pe tâmple.

    - E adevărat că ţi-am spus să te grăbeşti, dar nu credeam că o vei lua chiar atât de în serios, rosti băiatul, încercând să se oprească din râs.

    - Foarte amuzant. Unde-i Audrey? întrebă el, făcându-şi loc în casă.

    Păşi în acel hol plin de tablouri şi privi o clipă în jur.

     - Uşurel, ce-i cu pasiunea asta dintr-o dată pentru ea?

     Întrebarea îl făcu pe Ferras să se oprească brusc şi să se întoarcă spre el. Stupefiat, îi privi chipul, dar observă rânjetul larg al prietenului său şi îi auzi chicotele înfundate. Atunci expiră profund, conştient că Josh doar glumise. Sau asta voise să facă cel puţin.

     - Eşti prost. Ai zis să vin repede şi s-o duc la psihoterapie, îi aminti Ferras.

    - Aşa-i, trebuie să coboare. Ai reţinut ce-ai de făcut? îl întrebă Josh, luându-şi cheile de la maşină şi îndesându-le în propriul buzunar.

     - Îmi vorbeşti de parcă aş avea cinci ani. Ca şi cum ar fi mare lucru să o duc pe Audrey la cabinet, s-o aştept şi apoi s-o aduc înapoi acasă.