Imposibil

Capitolul 4

    Cum în stomacul meu se dădea un adevărat concert, am hotărât că era timpul să dau o tură prin în bucătărie și să inspectez zona. Mi-am relaxat picioarele într-o pereche de papuci de casă albaștri, urmând să întru în bucătărie. Ajunsă în bucătărie, am deschis cu cea mai mare lejeritate frigiderul. Deja mă simțeam ca acasă. Am privit înăuntrul frigiderului timp de aproximativ cinci secunde, apoi am ales un sandviș și o cutie cu lapte. În timp ce mă delectam din sandviș -care apropo, era cu brânză și friptură- am sesizat că pe frigider era lipit un post-it. Fără nicio reținere am luat biletul.

"Justin,

Iartă-mă că nu te-am anunțat, știu că era datoria mea, dar în dimineața asta m-am întors în Texas. Acum o ai pe Lara care stă cu tine, ai cu cine vorbi cât e ziua de lungă, nu mai e nevoie de mine. O să vorbim la telefon, scumpule. Sper ca decizia mea spontană să nu te afecteze.

Cu multă iubire și pupici, Pattie.

S-o creadă ea că am să stau să discut cu Justin cât e ziua de lungă. Preferam să merg pe un pod încins cu jar decât să vorbesc cu Justin mai mult de două minute. Un tropot ca de cal s-a făcut auzit dinspre scări. Cine altcineva putea să fie decât Justin .

— Citește, i-am întins biletul sub ochi, punându-mă în spatele lui.

    A contemplat ceva timp scrisoarea, apoi s-a întors cu fața către mine, zâmbind pervers. Remarcând intenția lui de a-și apropia fața de fața mea, m-am răsucit numaidecât pe călcâie, voind să îmi iau tălpășița, însă de ce mi-a fost frică n-am scăpat. El m-a prins de talie, aşezându-și capul pe umărul meu. Părea ciudat, însă nu am reacționat, ci doar am surâs. Nu, nu, nu! Nu trebuia să las să se întâmple asta, nu era momentul. Încercând să par cât se putea de furioasă, i-am îndepărtat lui Justin mâinile de pe corpul meu. Mâinile alea atrăgătoare.

— Stai departe! Nu te vreau prin preajmă! m-am răstit, apoi m-am întors cu spatele la Justin, în dorința de a pleca.

— Lara, stai!

— Lasă-mă, Justin! Nu suntem în filme, OK? am ridicat tonul in mod evident, dându-mi instinctiv o șuviță de par după ureche. Nu suntem într-un film tragic prostesc în care eu sunt victima. Lasă-mă!

    Justin rămase mut, probabil din cauza stării mele complet schimbătoare. Mă gândeam... Oare nu mă puteam numi bipolară?! Nu știu ce a fost în mintea lui când m-a cuprins cu brațele sale masculine și atât de bine definite, şi nici în a mea când i-am permis să o facă.

— Pleacă! zise şatenul, vizibil iritat.

    Justin și-a schimbat radical atitudinea. Mă întrebam în sinea mea, care ar putea fi motivul supărării lui, însă creierul meu nu procesa niciun răspuns coerent. Nu credeam că am spus ceva greşit. Am spus doar ce am gândit...

    "Of, Lara... Nu trebuie să spui mereu tot ceea ce gândeşti, prostuțo" adăugă subconştientul meu.

    Eram foarte confuză. În momentul acela nu-mi puteam răspunde unor întrebări pe care mi le puneam de câteva minute bune. Nu-mi puteam explica de ce mă interesa dintr-o dată atât de mult de Justin și de stările lui instabile... Nu puteam de asemenea să îmi explic nici de ce am râs atunci când el m-a îmbrățişat... Mă simțeam diferit. Situația asta mă determina să-mi amintesc de o colegă din liceu căreia îi plăcea de un băiat pe nume Railey sau Rainy... Sau poate era... Ramsi?! Și acest Rainy o tot pipăia în ciuda faptului că avea iubită. De fapt, el pipăia majoritatea fetelor din liceu, iar colega mea era una dintre victimele sale. Un afemeiat. Nu voiam să las să se întâmple același lucru și cu mine.
    M-am îmbrăcat cu o pereche de pantaloni scurți de blugi, o bluză verde, largă și o pereche de pantofi cu toc care se asortau de minune cu întreaga ținută. Părul l-am aranjat într-un coc lejer. Am aplicat puțin rimel și un ruj roșu aprins, apoi eram gata să ies în oraș. Am ieşit din cameră, dând nas în nas cu Justin. Aproape că frunțile noastre se ciocniseră.