knocking on heavens door » elsa and jack

❄ first murder

“she dwells on the past because she’s unhappy in the present”  

   Singurul lucru pe care l-a dorit vreodată a fost să fie fericită; însfârşit, acest lucru se va întâmpla. Sub privirea ocrotitoare a lunii şi cântecului mirific al stelelor, avea de gând să fie încoronată regină. Unicul ei vis de după ce a salvat întreg Arendellul era acesta. Să obţină putere completă asupra regatului, să îl ţină sub control şi să crească sub ochii ei sticloşi. Singura problemă era când. Timpul e foarte preţios, iar toată această învălmăşeală dintre cei patru pereţi între care e închisă nu ajuta cu nimic.

  Anna spune că o regină nu are voie să îşi vadă coroana până la momentul crucial; de aceea a ascultat-o. Rămase tot un copil, cu bucle roşcate şi ochi verzi, un suflet pur şi o inimă inocentă. Singurul lucru ce o deranja era faptul că şi Kristoff a plecat acolo, să aranjeze locul; nu ştia cum şi când, însă ochii ei sclipeau mai tare atunci când soarele se reflecta peste trupul puternic al băiatului. Ceva din atitudinea lui Kristoff faţă de Elsa s-a schimbat; s-au.. apropiat? 

  Erau două firi diferite; atât comportamentul cât şi personalitatea. Atunci când Anna trebuia să organizeze o serată, le cerea părerea; niciodată nu lua sfârşit aşa cum trebuia. În timp ce Elsa alegea decoraţiile puternice, cu tentă florală şi nu foarte colorate, Kristoff prefera detaliile fine şi perfect aranjate, în nuanţe diferite, care nu atrăgeau atenţia.  Roşcata nu reuşea să le impună celor doi vreo idee, deoarece s-ar fi supărat; până şi astrele erau de acord cu ea. Cu toţii aveau nevoie de o schimbare. Însă această schimbare nu avea nevoie de ei.. 

  O catastrofă se poate întâmpla din diferite motive; aici e vorba despre o catastrofă emoţională. Haideţi să citim sufletele personajelor ca pe o carte. Cum ar suna? Ca o poezie fără rimă sau o naraţiune fără descriere? Paginile albe, fine şi neatinse ale inimii lui Elsa trădează imaginea ei superioară, care nu o afecta. Însă labrinturile cu porţi de zăpadă ne conduc către fulgii presăraţi în acel loc. Îndoielile şi teama o urmăreau peste tot. Curând, acea curăţenie cerească avea să fie plină de rafale de zăpadă; aşa preiau ele controlul, prin brutalitate, iar ea o ştia mai bine ca nimeni altcineva. 

  Kristoff însă avea tenta unui rege; era căpos, dar înţelept, şi nu a renunţat niciodată la lucrurile mărunte ce îi aduc fericire, cum ar fi caii. De când era mic avea această mică obsesie cu animale; visa la un grajd atât de mare, încât să încapă toate animalele pământului. Frumoasă copilărie, nu? Visele sunt tot ce avem, până când ne dăm seama că nu se vor împlini dacă aşteptăm un miracol. Kristoff a învăţat asta în timp; miracolele nu există. Cel puţin, nu pe Pământ. 

  Amintirile lui erau un amalgam dezordonat de labirinte şi uşi deschise; închiderea acestora era mult mai dificilă. Atunci când lăsa pe cineva să pătrundă în sufletul lui, nu-l putea izgoni pur şi simplu. Kristoff ştia că nu avea să facă asta vreodată, din motive neştiute. Era mai mult decât vizibil că Anna pătrunse în acea carcasă dezgropată şi reuşi cumva să o deschidă şi să aleagă ce e mai bun din ea. Însă nu avea încredere în acel suflet mare şi pur; nu se cunoşteau foarte bine, aşa că nu îşi vindea încrederea pur şi simplu.

  În schimb, Elsa era pe partea opusă a gheţarului. Avea încredere în el; simţea că toţi fluturii din lume o înconjoară în momentul în care Kristoff îşi aminteşte că ea era în cameră. Se gândea la o mulţime de lucruri diferite atunci când vorbea cu el - asta era nepoliticos? Adică, da, era atentă la ce spunea el, însă toate grijile şi problemele ei nu se rezolvau numai vobind cu acesta.  Avea nevoie în permanenţă de ajutorul şi sfaturile lui; de fiecare dată când se întâlneau întrebările curgeau precum apa dintr-o cascadă. Kristoff nu a trecut asta cu vederea şi şi-a dat seama că Elsa avea nevoie de ajutor în anumite situaţii. Se pierdea, iar drumul corect era învăluit de ceaţa misterioasă a greşelilor constante produse de blondă.