Ei bine,zilele au trecut cu o viteza uluitoare.Frunzaream zilnic pe stradutele Dartmouthului, fara sa-mi pese ca nu muncesc,ca nu am bani sau tovarasie.
M-am simtit la inceput putin dezamagit de Prue,insa nu aveam sa transform asta intr-o tragedie.Au trecut 10 ani.E logic sa aiba o viata personala.
M-am inteles bine cu Mason.Era o gazda minunata.Eram prea fericit ca ma aflu in oraselul meu drag si n-am avut timp sa fiu furios pe micile ironii si insistentele apropouri adresate buzunarului meu,care gemea de goliciune.
Am decis sa iau o gura de aer.Era vara,ora 5 dupa-amiaza.Vantul legana usor petalele cazute pe asfaltul incins.Priveam nostalgic cerul senin.
-E asa frumos cerul de vara,nu?A exclamat Prue,in spatele meu.
-Este.I-am spus,fara sa-mi intorc privirea.
-Este ceva ce as putea face pentru a te simti mai bine?
-Ma simt excelent,cum nu se poate mai bine.I-am raspuns,privind-o.
-Atunci de ce esti atat de tacut si melancolic in ultima vreme?Tu nu erai asa,Allan!
-Trebuie sa lucrez ceva,Prue!Nu pot sta pe umerii vostri toata viata.Trebuie sa ies de aici,sa plec inapoi inapoi in Blackburn sau la Londra.
-Allan,dar esti binevenit aici,cu mine si cu Mason!A spus Prue ingrijorata
-Multumesc mult,dar nu ma atrage ideea.Sunt un nerecunoscator,iarta-ma.
-Nu e adevarat,Allan.Esti doar obosit si confuz.
-Nu sunt obosit si nici confuz,Prue!Sunt doar EU!Vad lucrurile mai limpede ca niciodata si stiu bine ce vreau!
-Deci vrei sa ne parasesti?...A intrebat Prue cu lacrimi in ochi.
-Nu privi asa lucrurile.Gandeste-te ca e o oportunitate pentru mine.
-Esti un egoist!
-Sunt!Am tipat.Maine imi pregatesc bagajul.Nu stiu pentru ce am venit aici,Prue.N-am facut nimic...
-Ai revazut orasul copilariei,m-ai vazut pe mine dupa atata timp.
-Da..ce bine ca am revazut aceste tinuturi dragi!
-Noapte buna,Allan!Ne vedem maine.
-Noapte buna,Prue!
Insa eu nu aveam in plan sa raman pana maine.Am socotit ca e mult mai intelept sa plec acum,seara,dupa ce vor adormi gazdele mele.Cu riscul de a ramane un necioplit pentru tot restul vietii in ochii lui Prue,asa e cel mai bine.
Am plecat pe la unsprezece,caci Mason a insistat sa prelungim cina cu dulci memorii din adolescenta.
M-am furisat ca un las.Inca o data am fost atat de ridicol...
Eram din nou ca pe strazile din Blackburn:singur,cu buzunarele goale si neajutorat.Nu aveam pe nimeni.Poate ca asa era mai bine.Aveam multe pretentii greu de satisfacut...
