White Rose

Capitolul 2

              Sentimentul vag că ceva urma să se petreacă nu mă părăsise nici când avionul aterizase pe pistă. Stomacul îmi era un ghem de agitație și nu era din cauza turbulențelor care au zguduit avionul sau a faptului că peste ceva timp mă voi întâlni cu 'asociații' unchiului meu, care erau, de fapt, persoane ce participau de ani buni la cazul 'Herrera', și pe care trebuie să îi conving că sunt cât se poate de capabilă să preiau acest caz. 'Preiau' e un cuvânt pretențios, mai ales în condițiile în care eu am abia douăzeci și doi de ani, nici măcar împliniți, însă am motivele necesare pentru a lua parte la el. Sper că toate acele ore de studiat și memorat toate normele și regulile juridice își vor primi răsplata, mai ales nopțile nedormite a căror dimineți erau atrenamentele istovitoare. Mai pe scurt, sper că alegerea mea de a face Dreptul la Harvard nu a fost una cât se poate de proastă. De când mă știu mi-am dorit să pot îmbrăca roba într-un Tribunal și să îmi încep munca de avocat.

         Bineînțeles că m-am gândit și la varinta, mai puțin acceptabilă de mine, ca unii dintre clienți să fie cei vinovați, însă prefer să las acel gând deoparte pentru momentul în care mă voi afla față în față cu el. Sper doar că acel timp nu va veni niciodată. Eu sunt apărătorul dreptății, al intereselor celor nevinovați și incriminați de indivizi ce cred că pot face legea, nu mă voi preta la asemenea infamii nici dacă viața mea ar depinde de acest lucru. Nu degeaba am stat trează nopți la rând, învățând și citind mii de pagini, pentru ca a doua zi să zbor în Boston să dau examenul și apoi să mă reîntorc în orașul în care stăteam provizoriu. Nu degeaba am stat în stres total și continuu din cauza examenelor și a faptului că Nicholas putea afla oricând că sunt în State. Și nici decum nu îmi voi călca în picioare principiile morale, doar pentru că cineva plătește bine. Am trăit pe propria piele situații în care justiția nu putea face nimic din cauza că banii fac legea. Va veni momentul în care le voi demonstra tuturor că banii nu pot deschide atât de multe porți, că există și persoane care cred într-o societate în care oamenii sunt egali în drepturi. Nicholas și toți discipolii săi, inclusiv fiul lui, vor primi ce vor merita. Nu nepărat pentru că reprezintă o problemă de ordin personal, ci pentru toate injustițiile și crimele comise de-a lungul anilor, chiar deceniilor. Mafia 'Herrera' își va vedea distrugerea în curând. Sfârșitul lor va fi provocat chiar de unul dintre ei.

     Ce ironie, nu? Să te vezi pus la pământ de familie...

    Uneori am impresia că Nicholas mă va înnebuni. În ultimii cinci ani am devenit atât de obsedată de ideea capturării lui, încât nu mă mai recunosc în unele momente. La început, după ce am plecat din Los Angeles, eram atât de paranoică, îmi venea greu să ies din casă pentru a o însoți pe Amanda la magazin. Până și umbra mea mă speria, să nu pomenesc de coșmarurile care mi-au provocat atacuri de panică în timpul nopții și pe care încă le am. Aveam garda ridicată de fiecare dată când pășeam în mijlocul oamenilor. Priveam suspicios orice persoană care trecea pe lângă noi, pe fiecare om care mă atingea sau se lovea de mine neintenționat. Iar descrierea zilelor în care mă aflam în Boston și anxietatea ce se ascundea în adâncul sufletului meu sunt pur și simplu amintiri pe care vreau să le uit. Încă pot simți acei clești ce îmi strângeau inima la fiecare gând fugitiv ce conținea numele acelui monstru. În cele din urmă, am reușit cu ajutorul unor persoane specializate în astfel de cazuri să îmi regăsesc o fărâmă de echilibru pentru a mă putea concentra pe examene. Însă primii doi ani, în care singurele mele ocupații erau citirea fiecărei informații despre Nicholas și mafia lui, atrenamentele epuizante și orele petrecute împreună cu profesorii ce se asigurau că voi termina liceul, au fost pură tortură. Abia dacă eram atentă la ce spunea profesorul pentru că Nicholas îmi ocupa mare parte din focusare. Iar când nu o făcea, tot găsea o modalitate prin care să mă îngrozească. M-am descurcat să blochez într-un colț al minții toată frica și oroarea pentru a nu o lua pur și simplu razna.