Când noaptea întunericul pe pleoape își revarsă,
În al doisprezecelea ceas dorul mă lovește
Și mă va lovi ieri, azi și mâine deodată
Pentru că ești departe, plouă și nimeni nu iubește
Ce bine ar fost de ai fi simțit ce simt eu
Când spațiu stă pe loc și timpul fuge greu
Ce bine ar fost sa nu fi drogul din piept,
Căci acum, ești dorul meu, cel mai mare regret
Aștept un moment, ce știu că nu va mai fi
Ziua atemporală, când tu iar vei veni
Când zâmbetul tău va alunga pustietatea
Iar viața din tine, îmi va omorî moartea
Semnat, al tău mereu, Oriunde aș fi
YOU ARE READING
Două Zile Și O Viață
Poetry"V-am povestit la prezent, dar am trăit la absent și am plătit cu trupul, Viața e o poezie, mai grea sau mai ușoară, ce nu se-nvață pe dinafară, ci se descoperă pe dinăuntru."
