Traind printre amintiri

Capitolul 9: Putina culoare in tot acel negru

“Inima imi batea din ce in ce mai tare.Incercam sa scap din imbratisarea lui.Mainile sale se plimbau pe corpul meu si incercau sa imi dea tricoul jos. Incercam sa ii zic sa ma lase in pace. Dar imi astupa gura cu saruturi. Saruturi care imi provocau scarba. Stiam ca nu era el in acel moment. Alcoolul si drogurile actioneau in locul sau. In locul sau, acum, era un monstru. M-am tot zbatut pana mi-a dat o palma si m-a trantit pe pat. Lacrimile imi curgeau siroaie pe obraji si tipam dupa ajutor. Mi-a sfasiat hainele si palmele lui se plimbau lacom pe fiecare particica de piele. Am incercat sa il lovesc, sa il pot da jos de pe mine, dar asta mi-a adus alte lovituri din partea lui. Am incetat sa ma mai lupt. Nu aveam nici o sansa. In acel moment imi doream doar sa mor. El,cel pe care il iubeam cel mai mult, imi facea asa ceva. Parca ceva se rupse in mine. Inca ma mai saruta si imi dadea jos ultimele bucati de material ce au mai ramas pe trupul meu. Am simtit o durere in partea de jos si am tipat. Lui nu ii pasa ca imi provoca numai durere. Voia doar sa isi satisfaca nevoile. Nu ii pasa de mine.”

M-am trezit cu o durere puternica de cap. De ce trebuie sa am mereu acest cosmar? Vreau doar sa uit acea noapte. Dar se pare ca viata isi bate joc de mine si ma face sa imi aduc aminte in fiecare zi acea parte din trecutul meu. Acea zi care mi-a schimbat complet viata.

M-am ridicat din pat si m-am dus catre fereastra. Era o zi insorita,pasarelele cantau si dansau pe cer. Copacii erau inca verzi si isi fluturau crengile intr-un dans stiut doar de ei,in adiera vantului.De ce nu poate fi asa si in sufletul meu? Cer prea mult? Asa se pare…

Am iesit din camera mea si am vrut sa ma duc in camera lui Chloe, dar mi-am adus aminte ca inca nu venise acasa. Imi era dor de ea, desi nu cred ca au trecut mai mult de doua zile.

Imagini de seara trecuta imi treceau prin minte. Dupa tot ce i-am spus, nu a fugit de mine. A fost acolo si m-a strans puternic in brate cand eu nu mai aveam forta necesara pentru a sta in picioare.

S-a auzit soneria si m-am dus sa vad cine e. Cine poate fi la ora asta? Cand am deschis usa, am avut parte de o surpriza,pot spune ca una placuta.

-Hei! Ce mai faci? Eu foarte bine,acum imbraca-te si hai sa mergem. a spus un Derek foarte zambitor.

Intrase in casa si se holba prin jur. Eu inca ramasesm intepenita in dreptul usii.

-Ha? m-am uitat la el ridicand o spranceana. Ce ai fumat? Si unde sa mergem?

-Ehh! Atata vorba strica.Venise in spatele meu si ma impinse spre camera mea.Hai,hai!Imbraca-te. Si sa fie ceva lejer,fara tocuri,fusta mini si bust la vedere.

M-am intors spre el si i-am aruncat o privire urata.

-Ziceam si eu! spuse el razand si ridicandu-si mainile in semn de predare.

Am intrat in camera si el statea in tocul usii uitandu-se la mine.

-Iesi! am tipat la el.

-Da’ nici nu am intrat in camera.

Doamne! Copilul asta mai poate rade mult? M-am mai uitat odata la el urat si “ a iesit” din camera mea. Inainte sa ma schimb,am inchis usa…Nu voiam sa ma mai trezesc cu el pe cap.

I-am respecat cerintele si m-am imbracat lejer. Pantaloni scurti si maieu.

Cand m-am intors in living el privea o fotografie de familie. In ea eram eu si cu parintii mei. Aveam un zambet larg pe fata. Poza a fost facuta cand implinisem noua ani. Ma simteam atat de mare atunci. Aceea fusese ultima noastra poza impreuna.

A observant ca ma uitam la el si s-a intors spre mine. I-am zambit si am facut o pirueta,intrebandu-l daca asa era bine,primind inapoi un raspuns afirmativ.