*33*

105 27 0
                                    

Fața imi rămâne serioasă fără un motiv anume.

-Ai facut ce?

Intreb aproape pierzandu-mi vocea. Râde în timp ce zambeste la mine ca idiotu.

-Se vede ca problemele în paradis ti-au afectat și auzul. I-am ucis. Spune-mi dacă trebuie să repet mai tare.

-Park ce dracu?! Ai idee câte probleme tocmai mi-ai făcut?!

Trantesc stiloul pe masă privindu-l șocată pe omul ce nici nu poate fi numit așa.

-Poate ti-am cauzat ție probleme dar nu ai idee câtă libertate le-am dat dansatorilor de acolo. Erau ținuți captivi iar acum chiar dacă identitatea mea mi-a fost expusă ei ma vor privi ca pe eroul lor oricum. Sunt singura lor familie. I-am scutit de la coaste rupte și de la degete însângerate. De la urletele juriului. Ca să nu mai vorbesc de muzică vie. Violonistii nu mai au degete tăiate și plasturi prin buzunarele costumelor. Pianiștii nu mai au nevoie de picături de ochi și de ochelari din cauza foilor cu piese mult prea complicate. Lumea ma poate considera un monstru. Ei nu o fac căci imi cunosc povestea.

Zice dar nu are strop de mandrie sau de compatimire în ochi.

-Le-ai întors mințile după bunul plac. Ai încercat să faci asta și cu mine din cauza logodnei dar nu spera la libertate cât timp eu voi trai. Mi-a ajuns. Ar trebui să fie timpul ca tu să înțelegi ce ai facut lumii. Nu esti vreun erou. Tu doar întorci oameni în favoarea ta cu scuza trecutului tău.

Îl contrazic începând să strângă foile și să le bag înapoi în mapa de piele.

-Nu te preface ca nu ai facut la fel cu Yoongi.

Zice lăsându-se pe scaun pufnind. Imi steag ochii data cu pumnul pe sub masă crezând că îmi vor străpunge pielea.

-Dacă nu stii ce să întâmplat cu mine te rog sa nu mai deschizi gura aia. Peste două săptămâni o să tragă ultima suflare iar eu voi fi de față când asta se va întâmpla.

Își dă ochii peste cap.

-La fel ar trebui să faci și tu. Dacă nu stii ce și cine ma adus în punctul asta să nu îndrăznești să spui ceva. Crezi ca nu stiu?

-Dacă te referi la cum ai ucis stiu foarte bine.

Râde facandu-ma să îmi strâng buzele pungă.

-Îmi ai jurnalul. Îmi ai jurnalul detectiv. Nu sunt orb.

Înghit în sec privind la foile din mâinile mele. Ma prefac ca nu îl aud.

-Crezi ca nu stiu ce ți-a făcut dobitocul ăla?

Râde, eu simțind cum lacrimile mi se adună în colțurile ochilor.

-Dacă ma scoti de aici totul va fi perfect. Viața ta, libertatea mea. Totul. Pe cine ai alege detectiv? Eu sau el?

Înghit în sec ridicându-mi privirea. Ochii lui negri nu ma slabesc din priviri.

-Să fiu sinceră, îl aleg pe el. Măcar el nu ma amenință spunându-mi ca trebuie să scot un criminal din închisoare ca să îmi ucid logodnicul.

꧁Blood and Calls꧂Where stories live. Discover now