Crăciunul țese de toate: înțelepciune, fericire și iubire. Însă, mai țese câteodată și nervi duși la extrem de către unii idioți care se cred mari și tari, dar până la urmă devin niște molâi în fața noastră, a fetelor.
Asta este povestea mea, a lui...
¡Ay! Esta imagen no sigue nuestras pautas de contenido. Para continuar la publicación, intente quitarla o subir otra.
Nu știu ce a fost ceea ce s-a întâmplat la final, dar mi-a plăcut modul în care mi-am simțit buzele presate de obrazul său ușor aspru din cauza firelor de păr. Exact la câțiva centimetri distanță de buzele sale, încât dorința a fost reprimată de către mine greoi. Aș fi vrut să mi le lipesc de acestea, dar nu este momentul să o fac.
Îl apreciez pentru că a venit, asumându-și din nou vina pentru ceea ce s-a întâmplat în parcarea târgului azi, ba chiar persist să mă uit la cadoul primit și să-mi amintesc de primele sale vorbe legate de aroma mea preferată.
Scorțișoară. Îmi place!
Inspir mirosul lumânării și mă uit la cât de frumos au lucrat femeile din familia King. Mi-ar plăcea să știu sau chiar să văd cum fac ele așa ceva, deoarece când eram mai mică am făcut brățări cu McKenzie. Ador să confecționez, dar de câțiva ani sunt preocupată cu altceva.
Și discuția cu prietena mea. Oh, Sfinte! A fost cea mai stânjenitoare chestie la care am luat parte și a mai luat și încă cineva. Adică Kamron.
Oare cum s-o fi simțit să o audă pe șatenă zicând la telefon despre o jucărie de plastic, care ar fi plictisitoare pe lângă armele ascunse ale uriașului?
Notiță mintală, Bay: Odată ajunsă în Alaska, caută niște eschimoși și trimite-o pe Mc cu ei.
De fapt ar fi o idee plăcută pentru ea, adică dacă eschimoșii sunt bărbați atractivi, nebuna e în stare să sară pe ei într-o clipită. Dar totuși, am văzut un zâmbet diferit pe buzele sale la vederea lui Jaxon.
Blondul e atrăgător și nu cred că nu ar reuși nebuna mea prietenă să-l abordeze, adică a văzut și citit întreaga serie Fifty Shades of Grey. Încă un lucru de care îmi va fi frică în excursia noastră.
— Am verificat și ultimele cioburi minuscule de pe jos. Acum chiar că nu mai există vreunul.
Nu am auzit-o pe mama când a deschis ușa și a întrat în camera mea, dar probabil că am fost prea afundată în gândurile mele. Mă întorc cu privirea spre ea și las deoparte lumânarea, văzându-i zâmbetul larg pe buze. E tot mai fericită în ultima vreme și nu pot înțelege de ce, iar faptul că e doisprezece noaptea și nu doarme este încă un lucru care mă pune în dilemă.
— De ce nu dormi la ora asta?
O chestionez exact ca și copilul grijuliu ce sunt, căci o am doar pe ea în momentul acesta. Tata e plecat, iar bunica e la distanță de Aspen. Nimeni altcineva drag mie pentru care să mă aflu aici, și nu în Denver cu prietenii mei. Prieteni care sunt mai mult de formă, nu cum este McKenzie.
— Nu sunt genul care să se pună atât de repede în pat. Și, plus de asta, aștept să vină cineva important.
Mă dau jos din pat și așez lumânarea pe birou, apropiindu-mă de mama și studiind-o puțin. Își reține un zâmbet plin de entuziasm, ba chiar și să-mi spună cine atât de important ar putea să vină la noi așa târziu.
