Am adormit cu greu azi noapte. Am stat până târziu și am vorbit cu Harry despre orice lucru care mi-a venit în minte. Am pus toate probleme de o parte și am ascultat poveștile și părerile lui despre viață, iar el le-a ascultat pe ale mele. Am pus toate ipotezele pe hârtie și am ajuns la o singură concluzie: Harry va face testul de paternitate. Dacă e așa cum spune femeia aceea fără scrupule, atunci ne vom conforma și îl voi îndemna să își crească copilul. De fapt, îl voi ajuta să îl crească. Îi voi fi alături oricare ar fi rezultatul.
Sunt în sala de curs, la ultima oră. Sunt cu mintea la Harry și la teama pe care o am în suflet. Sunt foarte neliniștită și nici măcar literatura nu mă poate liniști acum. Îmi e frică. Îmi e foarte frică pentru că nu știu cum vor decurge lucrurile. Harry are ore la seria cealaltă. Timpul trece, profesorul ne mulțumește pentru prezență și pentru atenție. Mă ridic și ies încet din clasă.
Ies în curtea din spate și o văd pe Daiana așteptându-mă. Figura ei e una pe care nu am întâlnit-o niciodată. E șocată și e speriată.
— Tot nu cred, Soph...
— Ba da. Astăzi ne întâlnim cu copilul și mergem să facă testul.
— Harry cum e?
— Șocat. Dărâmat. Nervos.
— Poate să accepte?
— Nu. Deloc. Încerc să îl fac să se obișnuiască cu ideea, dar nu am nicio șansă. Pur și simplu...
— Gândește-te că nu poate accepta asta. Îi e imposibil să creadă, d-apăi să înțeleagă că are un copil... Soph, tu cum ești? mă întreabă cu vocea ei de zână bună. Ridic capul din pământ și îi întâlnesc privirea îndurerată. Încep să plâng dintr-odată și o îmbrățișez.
— Nu vreau să fie adevărat... reușesc să spun printre suspine.
— Sophie, gata! Dacă îl iubești, și știu că îl iubești foarte mult, trebuie să accepți. îmi prinde obrajii cu palmele reci și se uită foarte serioasă în ochii mei. Trebuie să fii tare tu pentru el. Și ce dacă? O să fii o mămică vitregă foarte bună!
— Diz, eu nu știu să fiu nici mamă naturală, dar vitregă! încep să râd printre lacrimi. Daiana își șterge obrajii și râde cu mine.
— Hai măi Sophie! îi aud vocea groasă și îi simt brațele în jurul taliei mele. Adrian ne îmbrățișează pe amândouă.
— Întrerup ceva? îmi șterg repede ochii când aud vocea lui Harry.
— Nu. îi răspund. Mergem?
— Da, mergem...
— Baftă, Harry! îi spune Adrian și dă mâna cu el.
— Bafta, profu! Să fie rezultatul pe care îl vrei tu! îl îmbrățișează Daiana. Îi zâmbesc râzând pentru că a fost o urare ciudată.
— Vă mulțumesc că sunteți alături de noi! le zâmbește Harry, îmi prinde mâna și plecăm.
— Hopa! Profu nu se mai ascunde de nimeni și își ține studenta de mână! aud când trecem pe lângă un grup de studenți. Nu sunt de la facultatea mea, sunt de la Filosofie. Harry se oprește.
— Iubitule, lasă-i! îi șoptesc și respiră foarte apăsat. Sunt convinsă că ești nervos, dar ne trebuie energia pentru ziua de azi!
— Lasă-l să își arate fața! Poate scapă copiii ăștia de un așa profesor! țipă o fată și mă întorc la ea.
— Ori te întorci, pleci și nu ne mai ieși în cale, ori te fac eu să pleci! îi prind umărul și o împing.
— O să vezi tu! Parașută care umbli cu profi! strigă plină de nervi.
— N-are rost! mă uit cu scârbă la ea. Harry îmi prinde mâna și îmi zâmbește.
— Ignoră-i! îmi strânge mâna și plecăm. Aud voci în spatele nostru, dar pur și simplu vreau să nu le aud.
Urcăm în mașină și nu spune nimeni nimic. Este liniște. Harry conduce foarte concentrat. Eu nu vreau să îi întrerup gândurile. În același timp mă gândesc și eu cum o să fie. Ce o să se întâmple dacă rezultatul iese pozitiv și Harry este într-adevăr tatăl copilului Patriciei. Simt o presiune în urechi și o durere în ceafă, dar încerc să le ignor. Ajungem în curtea spitalului ales de Harry și văd mașina roșie a Patriciei.
— Te iubesc! îmi spune oprind mașina. Să nu uiți, te iubesc! îmi prinde mâna și mi-o sărută. Mă întind peste schimbătorul de viteze și îi sărut buzele.
— Te iubesc, Harry, indiferent de ce se va întâmpla! îi răspund zâmbind și mă sărută iar.
Coborâm din mașină. Harry îmi prinde mâna și ne apropiem de Patricia care așteaptă. Nu spunem nimic. Ridică o sprânceană când mă vede și îi rămâne privirea blocată pe mine.
— Tu ce cauți aici? mă întreabă nervoasă.
— Îmi place că încă te gândești că Harry s-ar putea întoarce la tine. Stai liniștită, e doar gândirea ta, nu și a noastră! îi zâmbesc și Harry îmi strânge mâna.
— Auzi-
— Unde e copilul? o întrerupe Harry.
— Judith! o strigă și din spate coboară o fetiță foarte tristă. Ne privește foarte confuză și se încruntă.
— Cine sunteți? ne întreabă curioasă.
— Judith, Harry este-
— Suntem prietenii mamei tale. o întrerupe Harry pe Patricia, se așază în fața fetiței și îi zâmbește.
Mă doare sufletul când văd că Judith este roșcată. Mă doare sufletul când văd ochii lui Harry și zâmbetul lui pe fața fetiței acesteia. Mă dor sufletul și inima când văd asemănările dintre Harry și Judith. În opinia mea, nu mai e nevoie de niciun test. Mi se strânge inima când spun în gând că ea este fiica lui Harry.
— Oh, eu sunt Judith! Îmi pare bine de cunoștință! întinde mânuța către Harry.
— Eu sunt Harry! îi prinde mânuța.
— Bună, Judith! Eu sunt Sophie! mă așez lângă ei și îmi întinde mânuța imediat.
— Wow! Cât de frumoasă ești! se uită la mine cu ochi mari și îi prind mânuța.
— Îți mulțumesc, dar nu sunt nici pe jumătate cât ești tu de frumoasă! îi zâmbesc și ea râde puțin timid.
— Mulțumesc, Sophie! se rușinează, dar nu își ia ochii de la noi. Și nici noi de la ea.
— Dragă, haide să mergem! o trage Patricia de mână.
— Pot să merg cu Sophie? fuge de lângă mama ei și îmi prinde mâna.
— Nu! Haide! îi răspunde Patricia nervoasă și se întinde după mâna ei.
— Merg cu Sophie! spune, uitându-se urât la mama ei. Patricia oftează și pleacă înainte.
— Ce înseamnă asta? mă întreabă Harry cât de încet poate. Ridic din umeri și sunt mai mult decât puțin confuză. De ce se comportă așa cu ea? întreabă iar Harry și îi fac semn să tacă pentru că sunt convinsă că Judith înțelege tot.
Intrăm în clădire și o văd pe Patricia că se ceartă cu recepționera.
— Ți-am zis clar că am programare acum! Ce nu înțelegi? urlă la fata de la birou.
— Bună ziua! intervine Harry. Avem o programare pe numele Harold Edwards la domnul doctor Iustin Smith pentru analize de sânge.
— Bună ziua, domnule Edwards! Da, domnul doctor Smith vă așteptă. îi răspunde tânăra și îi arată un cabinet.
Judith se uită numai la mine. Mă studiază în detaliu, dar nu mă deranjează. Harry îmi prinde cealaltă mână și intrăm în cabinetul doctorului.
— Hei, bine ați venit! În sfârșit, te mai văd și eu! ne primește zâmbind cu gura până la urechi un bărbat pe la vreo 50 de ani. Îl îmbrățișează pe Harry, apoi se întoarce la mine. Bună, Sophie! Mi-a povestit golanul acesta despre tine! întinde mâna către mine.
— Bună ziua! Încântată! îi prind mâna și o scutur.
— Iar tu ești personajul principal! Cum te cheamă? o întreabă pe micuță.
— Bună, sunt Judith Tyler! se prezintă.
— Eu sunt mama ei! Patricia Tyler! se prezintă și ea.
— În regulă! Haide, Judith, sus pe scaun! îi face semn. Harry o ia în brațe și o așază pe scaunul înalt. O asistentă vine cu tot ce trebuie pentru a le lua sânge. Îi strânge brațul cu un elastic și Judith începe să tremure.
— Patricia, ce are? o întreb când văd că se albește la față.
— Așa face, îi e frică! Nu am ce să îi fac. ridică din umeri.
— Hei, vrei să mă ții de mână? se așază Harry lângă ea și îi întinde mâna. Judith o prinde și închide ochii. Merg lângă Harry și văd că fetița îi strânge mâna cât de tare poate când simte acul. Asistenta termină imediat și Judith oftează ușurată.
— Mami, nu mi-a fost frică de data asta! spune fericită.
— Ești foarte curajoasă! îi spun și ea râde. Harry se așază pe scaun și asistenta îi strânge brațul cu un elastic.
— Vrei să te țin de mână? fuge Judith lângă el și Harry îi întinde mâna zâmbind.
Judith se strâmbă când vede sângele curgând în seringă. Asistenta zâmbește amuzată. Harry se uită la mine zâmbind, apoi se uită la ea.
— Ești la fel de curajos ca mine! îi spune micuța fericită.
— Semănați! se aude vocea Patriciei, dar o ignorăm.
— În regulă, dragule! În două zile e gata rezultatul. Te sun când să vii să îl iei. ne anunță doctorul. Mi-a părut bine să vă văd!
— Mulțumesc, Iustin!
Ne luăm la revedere de la doctor și ieșim din clinică.
— Ne mai vedem, Harry! Ne mai vedem, Sophie! ne îmbrățișează Judith, îi facem cu mâna și urcă în mașină. Patricia îi închide ușa și vine lângă noi.
— Vorbim peste două zile! Să te pregătești să-i fii tată!
— Patricia! o strig când se întoarce și vrea să plece. Dacă este într-adevăr fiica lui Harry, atunci o să învățăm să-i fim părinți împreună!
— Dragă, tu nu apari în peisaj.
— Eu zic să te calmezi. În astea două zile să te pregătești să-mi răspunzi la toate întrebările. Acum, pleacă! îi spune Harry și ne urcăm în mașină.
— Nu mi-a plăcut cum s-a comportat cu Judith... îi spun și mă încrunt.
— Soph... am simțit că e a mea. Judith e copilul meu. Testul e o confirmare a sentimentelor pe care le-am simțit acum.
— O să-i fii un tată perfect! Știi, nu? îi prind mâna și îi sărut palma. Mă privește cu lacrimi în ochi.
— Iubito... îmi șterge obrajii plini de lacrimi și îmi sărută fruntea. Mă simt liniștit... Vreau să ajungem acasă și să dormim. spune oftând.
— Vreau să ajung acasă și să dorm în brațele tale! oftez și eu.
Plecăm din parcarea spitalului. E ceva suspect la mijloc între Patricia și Judith. Se comportă urât cu ea. Dar o să aflăm tot. Acum mă gândesc doar la patul de acasă și la brațele calde ale lui Harry. Suntem epuizați psihic.