⋅•⋅⊰∙∘☽༓☾∘∙⊱⋅•⋅
Am sunat la ușa familiei Hall, impacientată. Sunny mă agitase destul de mult încât să fiu nerăbdătoare să aflu ce pățise.
Am plecat în haine de casă, un hanorac, pantaloni sport și adidași.
Mi-a deschis, destul de calmă, și atunci eu am rămas în prag, privind-o confuză.
― Cine te-a supărat iar? am întrebat direct, fiindcă știam că ăsta era comportamentul ei obișnuit atunci când vreuna din persoanele pe care le cunoștea, o dezamăgea.
― Haide, mi-a făcut semn cu capul, strâmbând din buze. Îți arăt acum.
Avea părul puțin ciufulit, semn că își trecuse de câteva ori, cu nervozitate, mâna prin el.
Purta o salopetă nouă, căci nu o mai văzusem până atunci. Era de un albastru închis, confecționată dintr-un material moale, elastic. Partea de sus având niște imprimeuri florale care sclipeau, la umeri fiind accesorizată cu niște ciucuri care cădeau scurți pe brațe, în jos. Pantalonii erau puțin bufanți în zona șoldurilor, croiala lor îngustându-se tot mai mult spre glezne. În picioare purta o pereche de pantofi negri. Jimmy Choo probabil. Pe aceia îi prefera.
Sunrise opta mereu numai pentru ținute elegante, se aranja de parcă participa întruna doar la evenimente importante. De necrezut era că ea se simțea comod așa. Eu nu reușeam. De abia suportam tocurile mai înalte. Le utilizam doar când era strict necesar.
În tot restul timpului mă îmbrăcam exact cum aveam chef în acel moment în care deschideam șifonierul și pe ce puneam ochii, aia alegeam.
Bineînțeles că mai existau și zile când treceau minute întregi până mă hotăram. Acele perioade când, în general, nu-mi convenea nimic. Mai ales la mine.
Am mers după Sunny pe coridor și m-am oprit fiindcă mi-am amintit de faptul că acasă am vrut să beau ceva și am uitat. Mi se uscase destul de tare gura. Nu mă hidratasem de câteva ore.
― Sunny, i-am zis și s-a întors către mine. Merg până la bucătărie să iau un pahar cu apă. O.K.?
― Bine. E în dozator, dar și în carafă, pe blat. Găsești acolo.
Ea a înaintat și eu am făcut cale întoarsă.
Apartamentul lor era unul dintre cele mai mari din toată clădirea. Format din cinci camere, living, trei băi, două balcoane și o bucătărie uriașă, reprezenta o opulență în toată regula.
Am avut un flashback în legătura cu dialogurile dintre mine și Sasha și fiind atât de aeriană nici n-am realizat că m-am ciocnit de Winter, care tocmai închidea ușa frigiderului.
A tresărit la rândul său, s-a răsucit spre mine și aproape am dat nas în nas. Șatenul era mai scund cu câțiva centimetri decât Sasha.
N-a părut tocmai surprins, mai degrabă mi-a zâmbit, iar palma lui s-a așezat pe umărul meu.
― Scarlett?
― Bună, Winter, m-am tras înapoi, iar mâna lui a căzut între noi.
― Voiai ceva?
Îmi venea greu acum să-i mai susțin privirea. Parcă mă intimida, cumva. Deși de atâția ani vorbeam deja. Deveniserăm o familie prin alianță. Îl vedeam ca pe fratele mai mare care îmi lipsea. Niciodată nu-mi închipuisem altceva în ceea ce-l privea.
Dar de aseară, de când Burov insinuase acele lucruri, mă bântuiau întruna gânduri inadecvate, de care nu puteam scăpa.
M-am scuturat de acele idei absurde și i-am focalizat fața. Observând atunci cutele apărute între sprâncenele lui.
― Scarlett?
― Ă, îmi era sete și..., am arătat cu mâna undeva prin încăpere.
Se schimbase oare ceva la el? Să fi fost frizura? Sau poate nu îl remarcasem niciodată cu adevărat.
Trăsăturile sale, destul de masculine, nu puteau fi trecute cu vederea. Sprâncene groase, ochi de un căprui deschis, nasul drept și ușor ascuțit spre vârf, totul culminând cu buzele sale cărnoase, care ieșeau cel mai tare în evidență.
Îl studiam, constatând cum nu simțeam absolut nimic după toată această analiză fizică. Nimic în comparație cu torentul de senzații care mă străbătea la orice apariție de-a lui Sasha.
Firesc și normal, fix așa trebuia să fie. Speram doar ca și el să gândească la fel.
― Și ai venit după apă, bănuiesc, a spus amuzat de încurcătura mea.
― Da, am aprobat din cap, zâmbindu-i larg.
M-am deplasat deja să obțin lucrul pentru care venisem.
― Mergi la lucru? l-am întrebat, apucând carafa si ridicând-o ca să torn în pahar.
― Da. Am niște întâlniri de afaceri azi, a explicat, venind mai aproape. S-a sprijinit cu palmele de marginea blatului de la dulap și a rămas acolo, urmărindu-mă.
― Ești bine? Pari obosit.
Pungile de sub ochii săi erau destul de vizibile.
Am sorbit însetată din recipientul pe care îl umplusem, apoi mai fără grabă spre final, când tocmai îl terminam.
Hall a pufăit ușor pe nas, zâmbind stins.
― Nici nu mai știu, Scarlett. Viața mea personală a devenit atât de inexistentă, încât n-a mai rămas nimic din ea.
― Uite, am arătat cu degetul spre el, ăsta ar fi un prim pas.
― Ce? m-a privit confuz.
― Identificarea problemei. Cel mai important e că ai recunoscut. De acum poți începe să perseverezi în privința acestui aspect.
Culoarea albă a mobilei, contrasta puternic cu hainele lui negre. Ieșea în evidență în interiorul încăperii precum o linie trasată cu un cărbune pe o coală de hârtie.
― Nu cred că mai există cale de întoarcere pentru mine, Scarlett, din păcate, a zis părând resemnat.
― Doamne, Winter, nu vorbi așa, mă cam alarmase. Orice pe lumea asta se poate rezolva.
S-a uitat la mine având o tandrețe aparte în expresia afișată. N-o mai remarcasem niciodată.
― Aș vrea să te cred, chiar mi-ar plăcea.
Am rămas tăcută pentru câteva clipe. Nu voiam să insist cu niște încurajări care poate nici nu ajutau în vreun sens, căci nu cunoșteam situația care îl măcina.
Era inutil acum să mă arunc în sfaturi. Și complet nepotrivit.
În schimb am făcut altceva. M-am dus lângă el și mi-am așezat palma peste a sa, oferindu-i toată înțelegerea mea.
― Orice ar fi, știi bine că mereu vei avea alături persoane care țin la tine. Nu ești singur și nu vei fi niciodată.
Ochii lui s-au mărit automat.
― Îmi poți reaminti asta în caz că uit vreodată?
― Cum? am întrebat, zâmbindu-i larg.
― Așa.
Pe nepregătite am fost trasă spre el și presată la pieptul lui tare, în timp ce brațele sale s-au închis în jurul meu.
Dacă n-am fi fost ca o familie, cu siguranță că mi s-ar fi părut ciudat.
Am stat acolo, agățându-mă la rândul meu cu degetele de spatele său. I-am oferit tot sprijinul de care avea nevoie în acele clipe. Fără să-l presez și fără să încep cu un interogatoriu specific mie.
Mi-am lipit obrazul de umărul lui și am rămas în tăcere.
Am inspirat adânc, inhalând mirosul dulceag al parfumului său care nu prea-mi plăcea. Dar cu care mă obișnuisem deja, căci mă simțeam în siguranță identificându-l pe Winter odată cu el.
― Ești ca o minune. Ai un dar aparte să schimbi, în doar câteva secunde, starea unui om din rea, în bună.
Am surâs, iar Hall m-a strâns și mai mult lângă el.
― Deci am reușit, adică...
― Nici nu ți-ai dat seama, nu-i așa? a murmurat cu un glas tulbure.
― Că ce?
Și-a dres vocea, după care s-a tras înapoi, iar eu m-am îndepărtat la rândul meu, făcând un pas în spate.
L-am urmărit apoi ducându-se și turnând apă din carafă în pahar, apoi întinzându-l în direcția mea.
M-am deplasat spre el, apucându-l în mână și sorbind mai mult de jumătate din conținut.
Ochii săi păreau fascinați de ceva de pe fața mea, iar eu n-aveam nici cea mai mică idee ce anume era. Oare Winter consumase vreo porcărie din aia pe care știam că și-o mai administra uneori? De aceea păreau pupilele lui atât de dilatate în momentul ăsta?
― Te-a deranjat Sasha aseară?
Parcă de nicăieri răsărise întrebarea asta.
L-am privit confuză.
― De ce ai crede asta?
De parcă aș fi avut de-a face cu un tip străin care mă hărțuia.
― Păi nu prea v-am văzut socializând pe voi doi. Nu știam că există un interes mai... aparte, a apăsat pe cuvânt, din partea unuia față de celălalt și invers.
― Fiindcă nici nu există, am mințit. Dar numai fiindcă nu voiam să dau deocamdată nimic de bănuit.
― Ești sigură? m-a studiat suspicios.
― Bineînțeles că da, am replicat pe o tonalitate cam înaltă.
A dat din cap în sus și în jos, de parcă tocmai cântărea dacă să mă creadă sau nu.
Am lăsat paharul pe blat și m-am așezat pe scaunul înalt, aproape de el. Susținându-i privirea. El l-a luat și a băut la rândul său din el, însetat, tot ce mai rămăsese.
― Sper să fie așa, căci el nu e pentru tine, Scarlett. Aș vrea să bagi bine la cap asta.
Acest... sfat, dacă îl puteam numi așa, m-a revoltat. În primul rând că nu i-l cerusem și în al doilea mi se părea că se comporta cam nedrept cu Sasha, cel pe care îl tot numea cel mai bun prieten.
― Cred că doar eu pot decide asta, l-am sfidat. Stătea în firea mea naturală să mă împotrivesc atunci când cineva voia să-mi impună ceva. Orice.
A zâmbit cam brusc și cam forțat.
― N-am vrut să sugerez altceva. Ia-o doar ca pe o preocupare bine intenționată din partea mea.
― Mă avertizezi în privința prietenului tău, realizezi asta?
Expresia feței lui s-a înăsprit. Tot comportamentul lui era foarte ciudat, observam asta cu fiecare minut care trecea. Îl cunoșteam destul de bine pe Winter, îndeajuns cât să știu că nu-l mai văzusem niciodată afișând o astfel de atitudine.
S-a aplecat și s-a sprijinit cu coatele pe blat, micșorând și mai mult distanța dintre noi. Din cauza că-și încordase mușchii brațelor, cămașa îi devenise cam strâmtă, aproape stând să plesnească pe bicepșii săi tari.
― Asta ar trebui să-ți spună totuși ceva, a murmurat încet.
― Ce? am întrebat curioasă.
A pufnit pe nas, buzele lui curbându-se puțin la colțuri.
Brusc s-a ridicat, mi-a făcut cu ochiul, apoi a adăugat.
― Sigur îți vei da și singură seama, ești fată deșteaptă.
După care a plecat, lăsându-mă în acea confuzie totală.
Unde oare dispăruse Winter cel cu care mă obișnuisem atât de tare? Winter cel lângă care îmi petrecusem ani buni din viața mea. Mă rog, nu doar în compania lui, dar și el fusese mereu prin preajmă.
Oare avea necazuri care îl frământau, de-mi vorbise așa? Ar fi trebuit poate să discut cu Sunny despre subiectul ăsta și să hotărască ea dacă era cazul să ia măsuri în ceea ce-l privea.
Cu gândul acesta în cap, am plecat spre dormitorul ei, unde am găsit-o stresând telefonul, iar pe Julie, stând întinsă pe canapea și citind ceva pe kindle-ul ei, aproape nelipsit.
― Ei? Ce ai pățit? am vrut să știu imediat cum am intrat în camera ei.
Blonda a ridicat scurt capul din lectura ei, apoi a revenit înapoi la ea, probabil fiind captivată de ceea ce descoperise acolo. Sunny nici nu s-a uitat la mine, dar am auzit-o scrâșnind, în timp ce tot glisa întruna pe ecranul dispozitivului mobil.
― Nici nu mă întreba! a replicat furioasă.
― Serios? n-am putut să nu mă amuz. Parcă mă chemaseși tocmai ca să-mi vorbești despre ce te supără.
― Uite și tu, a indicat cu capul spre telefon și am pășit spre ea, ca să văd la ce anume se referea.
Mi-am mijit ochii ca să-mi dau seama despre ce vorbea, dar tot n-am reușit să înțeleg. Pe ecran rulau tot felul de poze cu o fată, de vârsta noastră, care mi se părea destul de familiară, îmbrăcată cam sumar.
― Ce e cu ea? am vrut să mă lămuresc.
― James i-a reacționat la aproape toate pozele și pe deasupra i-a mai și comentat, poți să crezi una ca asta?
Din nou cu greu m-am abținut să nu izbucnesc în râs.
Asta era toată problema?
Știam că Sunny se panica din orice chițibuș, dar uneori devenea chiar exagerată în excesul ei de zel.
― Bine că râzi! s-a rățoit la mine. Nici nu mai zic nimic de Jules, că uite cum stă acolo nepăsătoare cu nasul în cărțile ei plictisitoare, a întepat-o și pe blondă.
― Nu mai zice atunci, a comentat cealaltă, de pe canapea.
― Ești atentă numai la ce ai tu chef, s-a burzuluit în continuare la ea.
― Normal. Știi bine că nu mă interesează nimicurile astea.
Sunny și-a dat ochii peste cap, exasperată.
― Nu sunt nimicuri, deșteapto, e vorba de relația mea.
― Care e perfectă așa cum e, nu s-a lăsat nici cealaltă. Tu cauți singură certuri cu James. Și ce dacă i-a pus un pupic fetei ăleia?
― Asta e trădare...
Am pufnit la rândul meu. Mă scotea din minți deja.
― Hai, Sunny, că prea ești culmea. De ce nu-i explici mai bine că te deranjează gestul ăsta și gata. Dar până la urmă oricum nu cred că-i poți impune tu ce să facă. Dacă vrea să te înșele, o va face oricum, oricât l-ai controla. Dacă ține la tine, în niciun caz nu-i va păsa de alta.
Am observat-o întristându-se și lăsându-se pe spate în scaun.
― Poate că tocmai asta vrea, să se despartă de mine. În ultimul timp e cam distant. Nu prea mai știu ce gândește, ce își dorește...
M-am dus și am luat loc lângă Julie, punându-i picioarele în poala mea. Aceasta s-a foit, căutându-și din nou locul.
― Ce zici să te interesezi în seara asta când mergem la MidHall. Vine și el, nu?
Sunrise s-a întors către noi, plasându-și brațul pe marginea scaunului și sprijinindu-și bărbia pe el.
― A spus că nu știe sigur, a mormăit bosumflată.
― Dacă o să vină, cel mai bine e să conversați. Sigur el nici nu are habar ce te deranjează pe tine. Așa n-o să vă înțelegeți niciodată.
Sunny m-a privit îndelung înainte să deschidă gura și să mă irite.
― De când ai devenit așa expertă în relațiile altora?
Foarte rar se întâmpla ca ea să fie răutăcioasă. În momentul de față mă străduiam să-i înțeleg reacțiile, doar pentru că era deja supărată din cauză a ceea ce-și imagina despre James. Dar tot nu aveam de gând să-i tolerez aciditatea gratuită la adresa mea. Nu pe deplin.
― Sunny! i-a atras atenția Julie, întrerupându-și de-a binelea lectura. S-a ridicat mai bine în șezut.
― Scumpo, am tras aer în piept ca să mă liniștesc puțin, să nu vorbesc din impulsivitate și să scap ceva ce aveam să regret după aceea. Țin să-ți amintesc că tu m-ai chemat cu insistență aici ca să te ascult, fiindcă...
― Să mă asculți! m-a întrerupt ea, aproape țipând. Nu să-mi arunci tot felul de sfaturi doar ca să scapi de mine, după ce te-ai amuzat deja pe seama mea.
― Serios, Sunrise?! așa îi spuneam mereu când eram supărată pe ea. Asta crezi tu că voiam eu să fac acum? Să scap de tine?
― E destul de evident. Sigur, Julie îți ține partea, i-a închis și ei gura atunci când a văzut că voia să intervină peste ea. Dar...
― Pe bune că n-am chef să mai ascult niciun cuvânt de la tine în momentul ăsta. Nici nu-mi vine să cred că ești așa o nerecunoscătoare. Faptul că te-a supărat James, nu-ți dă dreptul să ne tratezi în halul ăsta. Nici pe mine și nici pe Julie. Nu suntem obligate să fim la cheremul tău. Am făcut ce am știut eu mai bine, în ceea ce privește... problema ta. E în regulă dacă nu-ți convine, dar poți să spui frumos, nu să te răstești așa și să mă acuzi de lucruri neadevărate.
Am sărit în picioare, căci simțeam că-mi pierdusem tot aerul și parcă nu mai puteam inhala altă doză în plămâni. Devenise o misiune imposibilă simplul fapt de a încerca să respir.
― Voi două însemnați totul pentru mine... știi bine de ce. Și cu toate astea îți permiți să arunci cu astfel de acuze.
― Scar...
Habar n-aveam ce-o făcuse să-și depisteze greșeala. Poate durerea din vocea mea sau lacrimile care îmi îngreunau acum vederea. Ori dezamăgirea care se resimțea în tot ce-i strigasem deja.
Cert era că nu mai voiam să aud nimic în clipa aceea. Așa că m-am întors pe călcâie și am ieșit în trombă, în timp ce Julie striga în urma mea.
⋅•⋅⊰∙∘☽༓☾∘∙⊱⋅•⋅