Capitolul 15
Ok. Deci am gândit așa: săptămâna asta nu știu dacă am timp să scriu ceva așa că mai bine postez ceva scurt azi.
Ăă.. capitolul ăsta e puțin cam agresiv așa că dacă nu vă place, vă rog: nu citiți! Aa, și povestea asta o să mai conțină capitole de genul - poate chiar mai rău - și nu o să scriu la fiecare un WARNING VIEWER DISCRETION IS ADVISED, pentru că nu prea are sens.
Weekend fain la toți!
Camelia povestește
Dragă viață, când am spus, "poate să fie mai rău de atât?" era o întrebare retorică, nici de cum o provocare!
În sfârșit înțeleg diferența. Progres!
Când am intrat prima oară în baia fetelor (după 15 minute de umblat hai-hui pe holurile construite ca niște labirinturi în toată regula a clubului de noapte parcă special menite să facă haz de necazul ăstora fără simțul orientării – de ce nu sunt băiat, mă întreb eu după ce am trecut prin același loc de 3 ori, aș fi putut termina în 10 secunde, la primul colț sau la prima sticlă - a trebuit să recunosc că pur și simplu Marea Divinitate decisese că am deja prea multe pe cap și nu-mi trebuie aptitudini pentru orientare în spațiu așa că am decis să mă folosesc de talentele mele de ninja, și când șansa s-a ivit, m-am ținut scai de o fată ca să găsesc locul cu pricina) camera mirosea strident a vomă (curtoazie unei blonde care își băga degetul pe gât în chiuvetă) iar veceurile erau aproape toate ocupate - de 4 perechi de picioare în fiecare compartiment!
Deși se prea poate ca toată lumea de aici să fi citit Harry Potter... adică Hermione a mers singură la baie și a fost atacată de un trol, Plângăcioasa Myrtle a murit în fața Camerei Secretelor – care era în baie - iar Katie Bell a fost blestemată ghici unde? Nup. Nu într-un bar ci în BAIA dintr-un bar! Și lista cu tragedii băioase continuă să facă furori.
Dar chiar să meargă până acolo încât să meargă împreună până în cabine. Ăsta DA devotament! Eu, în schimb, nu pot să fac dacă cineva se uită X_X
Merg până în capăt și observ că una din cabine e liberă. O mică zonă separată de restul băi printr-un zid de carămidă, materialul proeminent în toata clădirea asta, de altfel.
Casa mea o sa fie construită din cărămidă roșie. Mă hotărăsc pe moment, spălându-mă pe mâini cu grijă în chiuvetă, spre ușurarea mea fata care vomitase înainte plecase; Lăsând urmele unei nopți grele pentru ea să fie spălate de jetul rece.
Săpunul miroase plăcut a mere verzi și e atât de bine comparativ cu hazardul de esențe înțepătoare din club încât aproape uit că port un strat gros de machiaj (gros pentru mine, pentru Patricia e vizoriu și în grabă) încât aproape că mă dau și pe fața cu el.
Mă opresc la timp în schimb și aleg să ridic ochii în oglinda rotundă încadrată de rame groase din lemn fin.
Totul pare să fie in regulă. Mai bine de atât nu o să arăt niciodată, îmi spun și ies pe ușă afară.
Pot să jur că am luat-o pe aici când am venit dar parcă am mai văzut curba asta o dată... parcă. Sper că nu merg în cercuri. Gândesc debusolată și mă întorc pe călcâie gata să merg înapoi la baie de unde să o sun pe Pat sau să îmi iau inima în dinți si să întreb pe cineva, deja mă pot vedea bătând la o ușă ca o ciudățenie, însă sfârșesc dând nas în nas cu un străin.
Mă prinde de coate și îmi vorbește agitat încât aproape am fost gata să-l compătimesc... asta până ce am înțeles ce vrea de fapt.
-Ușor domnișoară, unde te grăbești așa? Mă înghesuie el în perete și pot simți mai bine mirosul. Nu puteam să îi văd fața și sincer, nici nu voiam!
Cuvintele se încăpățânau și refuzau antagonic să iasă, blocându-se undeva în gât atunci când mâinile domnului (of Camelia, tipul te pipăie și tu îl domnești?!?) urcă și coboară lăsând piele de găină oriunde atingea.
-Nu te mai plânge, îmi atinge el fața care spre dezamăgirea mea era întradevăr udă, nimeni nu o să știe.
La început m-am bucurat crezând că are loc un seism. Dar nu am eu norocul ăsta, nu era un cutremur. Eram eu... tremuram. Iar sunetele alea veneau tot de la mine.
Tipul continua să tragă de hainele mele și eu nu făceam nimic. Eram pur și simplu înghețată. Împietrită în zid ca soția Meșterului Manole - involuntar și patogenic. Bă! Măcar mândra lu Manole, și-a cam căutat-o cu lanterna, adică hai să fim serioși, când ți se pune în cale o furtună de te ia viitura cu totul și nu stă să te întrebe dacă ai tu în desagă mâncare pentru soțișorul tău scump. Apăi, Ano dragă, fata mea, faci stânga împrejur și te duci fain frumos în soba ta unde-i cald și bine că nu-i rost de cutreierat pășunile pe vremea asta. Ăsta nu e Sunetul Muzicii.
Dar eu chiar nu am cerut un Manole ca să mă zidească!
Nu e ca și cum a venit cineva la mine și mi-a zis ceva de genu: Hey, vrei să te fac una cu clubul? Just for the lols? Și apoi eu să adopt sloganul NIKE și să răspund veselă Eh, Just Do It. =_=. Dragostea e frumoasă tocmai pentru că nu te silește, nu poți să-mi impui să te iubesc pentru că așa ți s-o sculat ție pofta. Și aici parcă Ana, soția meșterului Manole, parcă e scuzabilă atitudinea ei de slugă. Parcă... DAR tot nu accepți râzând să te bage unu în perete și tu cânți că te dor sânii și că-ți moare copilul în burtă.
E culmea prostiei si nu-mi pasă că e artă!
Vine vremea (și se pare că a și sosit) când ai de ales, fie închizi cartea fie dai pagina. Îmi vine mai ușor să dau pagina, mulțumesc!
Primul om în spațiu. Gândesc refuzând să admit că asta mi se întâmplă mie.
Mâinile tipului au început să tragă ostentativ de jacheta Patriciei..
Doctor who. Matt Smith. TARDIS. The Impossible Girl.
După ce a dat fibra protectoare jos de pe umeri, m-am impins in perete mai mult cu mâinile la spate, nevrand sa las bucata de material sa se umple de praful de pe jos. Adica stiu ca nu e momentul, dar nu e jacheta mea. Domnului cu respiratia grea nu i-a prea convenit pentru că imediat ce a realizat ce încercam să fac a smuls pur și simplu jacheta de pe mine lăsând bucata de haină neagră să cada pe jos.
Hipogrifi.
Tot ce simțeam era respirația tărăgănată, mult prea fierbinte și 100 de km mult prea aproape a tipului.
12 septembrie 1975
Roz
Ciocolată
Prima oară când l-am văzut...
Șerban
-Ce dr*acu faci?!! O voce inundă mica mea bulă de lume dar nu contează.
-Căcat. Aud cuvântul vulgar parcă în transă. Cum se face că pe francezul merde, sună atât de sofisticat în timp ce pe română... parcă ar vorbi un ork.
După asta, deși ochii îmi erau larg deschiși, parcă vedeam prin apă. Totul se mișca așa de încet, încât parcă pluteam pe un nor. Puteam să aud zgomote pe fundal dar nu aveau sens deloc, cineva zbiera cineva bătea untul. Mi-e dor de mami. Oare acasă mi-a hrănit cineva peștii... probabil Trist, doar i-am spus... Voldy nu mănâncă decât purici pisați și mărunțiți bine, altfel se înneacă. Și nu vreau să moară.
-Hey, Camelia, cap de dovleac, hey...
O voce agresivă, extrem de neplăcută continua să strige. Refuz să răspund la un ton atât de agresiv.
-Richy. Comandă aceeași voce autoritară. Ridco și ia-o de-aici!
De ce e lumea așa nepoliticoasă. Serios. Nu vede că plutesc și că mi-e bine?
Simțeam că navighez pe cea mai genială barcă cu cei mai tari pirați care erau de fapt prietenii mei, unul era James, tipul cu care vorbeam pe Skype în timp ce amândoi jucam Skyrim, primisem un fel de maimuță care îmi stătea cuminte pe umăr și care mârâia supărată dacă încercam să o las jos. Eram pe mare, plutind în derivă și apoi… nimic.
Un piept tare era tot ce mă mai ținea pe picioare. Nu am realizat că strângeam în pumni tricoul albastru a lui Richy de mi se înnalbiseră degetele din cauza strânsorii, simțeam mirosul șamponului său inundându-mi simțurile și era OK.
E ok.
-Gata, E ok. Îmi citește roșcatul gândurile shh.Mă bate el ușor pe spate.Confirmarea lui are efectul de a mă aduce înapoi în prezent și îmi vine să-i trag un șut pentru asta (îmi vreau maimuța înapoi!) până ce îi văd expresia feței.
Richy era încremenit, fie de faptul că așa ceva putea să se întâmple unei persoane pe care chiar dacă o displace... măcar o cunoaște și asta mă face să vreau să râd. Fie pentru că Șerban tocmai a omorât un om.
-Ți-am spus, fată dragă, nu ți-am spus? Tu ești singurul miel de aici. Ti-am spus la dr*acu! Urlă nebunul stând de-asupra domnului care părea că nu mai respiră.
Îmi las capul pe umărul lui Richy și probabil adorm pentru că nu-mi mai aduc aminte nimic. Doar vise întortocheate, cenzurate și negre.