Liceul este acea clădire miraculoasă unde intri copil și ieși adult. Pentru cei introvertiți, poate părea o închisoare, iar pentru cei extrovertiți, un club exclusivist. O definiție poate exagerată, dar totuși veridică.
Jessica deschide ochii plină de încredere și speranță, simțind furnicături până și în vârful degetelor de la picioare. Se trezește înaintea alarmei, copleșită de emoțiile care îi dau fiori în stomac în zilele importante.
„Jessica, haide, trezește-te! Nu vrei să întârzii în prima ta zi de liceu!" se aude vocea mamei din bucătărie.
„Sunt trează, mami! Astăzi, nu alarma mă trezește pe mine, ci eu pe ea!" răspunde ea vesel, sărind din pat.
Când nu știi ce te așteaptă la liceu, speri la tot felul de lucruri: prieteni adevărați, popularitate și, de ce nu, poate chiar și iubire.
După ce își alege ținuta – o rochie albă cu trandafiri roșii, un sacou negru și pantofi negri – își pieptănă părul, își pune ochelarii noi și coboară scările, pregătită să plece împreună cu tatăl ei spre liceu.
Emoțiile o copleșesc; palmele îi transpiră, iar inima îi bate atât de tare, încât o poate auzi. Ajunsă în curtea liceului, își ia rămas bun de la tatăl său și se îndreaptă cu pași timizi spre clădire.
Părea desprinsă dintr-o altă lume; nu cunoștea pe nimeni, nici colegi, nici profesori și nici măcar clasa în care trebuia să meargă după festivitate. Era singura din fosta ei clasă care ajunsese la acel liceu, fără niciun reper uman de care să se agațe. Se așază pe o bancă și ascultă discursul directorului.
Festivitatea se încheie, în cele din urmă, după câteva ore. Acum ce să facă? Nu avea nicio idee încotro să meargă. Atâtea clase, atâtea scări, parcă toate duceau în vârful unui zgârie-nori.
„Aoleu, câtă sălbăticie!" își spune, privind confuză în jur.
La parter, în capătul holului care ducea spre cancelarie, observă două profesoare discutând. Se apropie de ele și, cu o voce puțin tremurândă, le întreabă:
„Bună ziua, scuzați deranjul, îmi puteți spune, vă rog, unde este clasa a IX-a, profil de resurse umane și servicii?"
„Bună, drăguța! Urcă scările din capătul holului până ajungi la etajul doi, apoi faci dreapta și e chiar prima ușă."
„Vă mulțumesc enorm de mult!" le răspunde și se grăbește să urce scările, în căutarea necunoscutului.
Fericită, se îndreaptă rapid spre clasa sa, dorind să ajungă înainte să sune clopoțelul. Dar, din păcate, ghinionul o lovește; rochia i se agață de balustradă și cade peste găleata de apă plină cu detergenți a îngrijitorului.
Într-o fracțiune de secundă, entuziasmul ei se evaporă. Era udă, rochia ruptă și ochelarii crăpați în urma căzăturii. Nimeni nu se grăbește să o ajute; toți erau prea ocupați să râdă de situația ei.
Mai stânjenită ca niciodată, se ridică și coboară treptele în hohote de plâns. O umilință atât de profundă, chiar în ziua pe care o așteptase cel mai mult. Ajunge la poarta școlii și, disperată, își sună tatăl:
„Tata, te rog, vino să mă iei!" murmură abia reușind să lege cuvintele.
„Așa repede? Ce s-a întâmplat, de ce plângi?"
„Este oribil! Am căzut ca o împiedicată, mi-am rupt rochia, sunt udă, toți râd de mine. Doamne, mi-e așa rușine... Vino și ia-mă de aici!"
„Ajung imediat, te rog, liniștește-te."
În câteva minute, tatăl ei ajunge, îngrijorat de starea fetei. A lăsat-o singură doar câteva ore și deja s-a întâmplat ceva.
Văzând mașina, Jessica aleargă disperată să scape cât mai repede de locul în care se făcuse de râs. Îi povestește tatălui tot ce s-a întâmplat, exagerând fiecare detaliu. Ajunge acasă și deschide ușa cu piciorul.
„Mami, uite în ce hal sunt! A fost un dezastru! Nu mai vreau să merg la școală!"
„Draga mea, te rog, calmează-te!" îi spune mama, aranjându-i părul. „În viață, vei avea parte de multe experiențe neplăcute, dar important este să ai curajul și puterea să te ridici. Știu că ești puternică; acum trebuie doar să realizezi și tu asta. E doar o întâmplare minoră, va trece fix așa cum a venit, crede-mă!"
Pentru un copil aflat în fața unei greutăți minore, părinții vor exagera întotdeauna cu încurajările, o știu din propria experiență!
„Off, mama, cum reușești tu de fiecare dată să îmi ridici moralul? Poate că nu e totul așa grav..."
Jessica merge să-și schimbe hainele și să se odihnească în camera ei, sperând că mama ei avea dreptate.
Încă din clasa a VII-a își imagina că atunci când va ajunge la liceu, în prima zi, va defila ca fetele populare din serialele de pe Disney, dar socoteala de acasă nu se potrivește niciodată cu cea din târg.
Așteptările prea mari duc la dezamăgiri care ne macină în timp. Basmul înfiripat în conștiința ei avea să se transforme într-un adevărat coșmar, amplificat de gândurile negative care îi umpleau mintea.