Salutare! Ce mai faceţi? cum v-ați distrat de revelion? sper că a fost aşa cum aţi planificat. :)
Oricum... dacă tot a venit 2015 m-am gândit să îl încep şi eu în forţă cu o nouă poezie.
Sper să vă fie pe plac :)
-----------------------------------------------------------------------
Mă aflu pe holul unui spital apatic,
Luați-mă de-aici,
Ca nu știu cum am ajuns aici!
Văd că sunt înconjurat doar de făţărnici.
Un doctor mă privește dubios,
Iar eu mă zbat anevoios,
Că brate puternice îmi injectează ignoranţă-n os.
Sunt închis într-o camera întunecată,
Că realitatea mea e dereglată.
Ei spun: că nu e normal,
Să nu-mi placă tabloidele de scandal
Şi să vad dincolo de cadranul mental.
Manechinele mă privesc ca pe-o gelatină
Şi cer puţină serotonină,
Să nu mă dizolv ca o hemoglobină,
Având un efect rapid ca o peronină,
Vor să dansez în jur ca o turbină.
Având culoarea pielii într-un pigment de crisofenină.
Ei te modelează ca pe-o plastilină,
Iar tu dormi ca o mangustă, în a lor toxină.
Sunt strâns într-o cămașă de forţă
Mi se toarnă mediocritate-n retină,
Mă zbat că ei mă coase la gură.
Nu e normal să răspund la întrebări complicate,
Cu răspunsuri simplificate.
Ei mă întreabă: de ce nu pot
Să mă comport ca restu'
Iar acum trebuie să fiu injectat cu indiferenţă.
Eu le răspund: ca normalitatea e definită după efectul de turmă.
Ei mă privesc fără speranţă,
Spunându-mi: ca mă îndrept încet spre demenţă.
Îmi spun: că ar trebui să-mi văd de şcoală.
Eu le răspund: că la şcoală înveţi o culoare,
Dar în viaţă te îmbroşchezi de-un curcubeu.
Toate ușile îmi sunt încuiate,
Şi sunt lăsat în anxietate,
Să mă înec în propriile-mi concepte,
Cu efecte transcendente.
Bâjbâi pe întuneric pregătindu-mi planul de scăpare,
Căci am să spun mereu lucrurilor pe nume!
Sau o să mă sting încet...
În a mea ridicolă încercare.