20
—Tată dacă ai poftă de glume această nu este deloc amuzantă. Cataleya nu poate fi sora mea, este soția mea! Atmosfera capătă ușor acel aer de vagă tensiune în lipsa unei conversații totul petrecânduse prin priviri fugitive. Anthony se simțea tot mai impulsiv având un istinct ce nu poate fi descris în cuvinte să ieie la pumni ceva. Strânge degetele în pumn atât de tare că unghiile penetrează ușor pielea plămilor și ridică colțul sprâncenei drepte în așteptarea unor explicații din partea celui bătrân.
—Sunt deacord cu Anthony. Ceea ce spui este foarte grav. Rostește Mattia ridicându-se la rândul lui de pe fotoliu.
Tăcere. O tăcere ascuțită ce pare că îi stăruie în timpane îl fac pe Anthony mai nervos decât niciodată. Voia să prindă gulerul cămășii bătrânului să îl stimuleze odată să audă o explicație ce întârzie să apară. Însă spre surprinderea lui,Pietro lasă paharul pe masă și se așează pe fotoliu punând picior peste picior.
—Fiule mama ta a greșit față de mine în trecut având o relație cu Capezza. A rămas însărcinată cu acea copilă ce mă rog acum este o femeie în toată firea și se află pe canapeaua mea din salon, lucru ce credeți-mă mă deranjează. Oricum eu am fost în delegație mai bine de doi ani în acea perioadă și ea mi-a ascuns acest secret lăsând-o pe Cataleya în grija familiei Capezza.
Un val apăsător de tensiune pare a se lăsa pe întreaga încăpere, amuțindui pe cei doi frați ce se privesc necontenit. Sunetul de înghițire produs de gâtul lui Mattia este singura sursă de zgomot ce pare că se mai găsește printre ei. Ochii lui Anthony se opresc pe chipul tatălui ce nu schițează nici un gest, cu o mică speranță ce încolțește în sufletul lui ca totul să fie rodul imaginației, însă atunci când Mattia se așează oftând pe fotoliu realizează că acea speranța era o falsitate. Ridicând mâinile își lasă degetele lungi să alunece prin firele de păr ce le încătușa mai ceva ca și vrejurile de fasole și leagănă puțin capul într-o parte.
—Acea femeie este soția mea, este mama copilului meu nimic mai mult! Urlă luând prin surprindere pe cei doi, fiind copleșit de o stare de negativitate.
—Fiule eu am aflat adevărul acum câțiva ani în urmă și m-am ocupat de acel idiot însă nu am putut să îi fac rău mamei tale este totuși mama voastră. Încă nu este târziu să vă despărțiți și să lăsăm uitării această poveste ce aparține trecutului. Anthoy închide ochii preț de câteva secunde ca și cum ar ezita, apoi își umezește abia vizibil colțul gurii,așezându-se pe fotoliu. Își trece mâna peste barbă gânditor și inima îi făcea rău sub bariera coastelor bătând cu o forță de nedescris.
— Este târziu. Constată Anthony ridicându-se iar în picioare. —Felicitări tocmai ai distrus viața copilului tău și nu doar! Își apropie palmele între ele într-un apauz iritant pe urechi și pleacă din birou fără să privească în urma lui.
—Despre ce tot vorbește fratele tău Mattia?
—În puține cuvinte îți spune că nepotul tău se află în pântecul acelei femei ce tu disprețuiești atât de tare. Mereu ne-ai distrus visele, ai reușit și de această dată. Pentru prima dată în ani de zile Anthony avea zâmbetul pe buze și tu ai distrus totul din nou. Se ridică de pe scaun și dă din cap oftând —Nu am înțeles niciodată de ce nu vrei ca și copii tăi să aibă parte de fericire. Se răsucește pe călcâie și îl urmează pe fratele lui.
Anthony ajunge în salon ca un uragan și le privește pe cele două femei cum vorbesc și râd împreună. Ochii Cataleyei îi întâlnesc pe a lui și citește o umbră ce o fac să se ridice în picioare.
—Este totul în regulă? Aproape că nici nu își dă seama când se apropie de el și îi atinge brațul cu palma, până când nu simte materialul moale a cămășii sale frecânduse de podul palmei ei. El nu schițează nici un gest care să îi denote încercarea, continuând să păstreze același contact vizual neclintit.
—Anthony.. șoptește printre buze confuză pierzânduse în acel val de întuneric ce îl are asupra irisurilor lui. Tresare când palma lui este așezată peste mână ei și închide degetele încătușând-o. O ridică și o atrage după el spre ieșire sub glasul Nadiei ce îi strigă în spate.
—Anthony mă doare! Își așează cu o oarecare îngrijorare cealaltă mână liberă peste a lui ce continuă să îi străpungă degetele, încercând să se elibereze eșuând mizerabil.
—Te rog dă-mi drumul, îmi faci rău! Strâmsoarea lui devine mai tolerabilă și dechide portiera dândui drumul în cele din urmă și o împinge pe banchetă cu o privire rece ce îi dadea un fior pe întregul spate.
—Mă sperii Anthony. Te rog spune-mi ceva!
—Știi și singură drumul spre casă. Descurcăte! Merge spre garaj de unde ia din cui o pereche de chei de la o mașină oarecare și se urcă în ferrariul roșu decapotabil accelerând. Avea nevoie să își clarifice puțin gândurile să metabolizeze ceea ce aflase chiar dacă nu ajutau absolut nimic. Nu cred că a mai fost atât de conștient de necunoscutul ce sălăsluiește în întuneric ca până acum. O parte din gânduri îi rătăcesc în valul amețitor al amintirilor dândui o durere pe care încearcă dinadins să o țină în frâu undeva departe de partea mai sensibilă a minții lui, însă nu reușește să facă asta pentru prea mult timp. Pentru că își amintește. Își amintește zâmbetul ei, pielea delicată și gesturile în spatele sentimentelor. Fiecare părticică a sufletului lui ducea o luptă aprigă realizând cum totul fusese năruit și au ajuns iar în două margini opuse având doar copilul ce îi mai leagă.
Nu știa cum ar putea să îi zică adevărul știind că o va pierde printre degete, și habar nu avea de ce se simțea atât de abătut la gândul că ea nu va mai fi în viața lui, cel puțin nu cum o avea acum. Nu își putea imagina un viitor unde ea îi este soră și nu soție.
Gândi pentru moment că poate din acest motiv era atât de atras de ea, pentru că îi leagă un raport familiar însă alungă la fel de repede acel gând.
—La naiba! Pune vârful pantofului pe pedala de frână, oprind brusc în mijlocul străzii și lovește cu pumni volanul. Sunetul clacsonului îl fac să își de ochii peste cap și deschide portiera coborând din mașină. Isi sprijină spatele de metalul rece și privește în gol spre întuneric. Liniștea deplină vine întreruptă de sunetul unui fulger în îndepărtare și o picătură de ploaie cade pe obrazul lui drept. O îndepărtează cu un deget și oftează lung înghițind saliva ce se adunase în jurul limbii. Secundele trec și stropii se transformă într-o ploaie torențială. Picăturile se izbeau pe pământ și pe corpul lui însă nu îi păsa, era ca o baie după o zi lungă în soarele puternic al verii.
Oftează lung ștergând cu dosul palmei puțină apă de pe frunte și urcă înapoi în mașină cu intenția să dea pe gât o sticlă de alcool sperând să uite totul pentru moment.
Ea se simțea depășită de situație, conduse până acasă și se așezase pe canapea turcește așteptând cu telefonul în mâini. Reacția lu bruscă o teroriza și acea latură a lui o îngrijora. Privea ecranul mic al telefonului din când în când, preocupată când sunetul balamalelor ale ușii de la intrare îi atrag atenția. Corpul îi este sprijinit de tocul ușii lăsând picături de apă pe parchet să curgă din haine și din păr. Reușește să închidă ușa balasânduse puțin pe picioare și aruncă sacoul pe jos împreună cu pantofi. Pășește agale spre centrul camerei și abia în momentul în care ea se ridică de pe canapea observă prezența ei.
—Îmi făceam griji pentru tine. O ochește de jos în sus cu o lentoare ce îi produce un șoc electric prin tot corpul și brusc simte nevoia să își înconjoare corpul cu brațele frecând palmele de ele.
—Cataleya! Murmură răgușit aplecânduși capul pentru da de ochii ei care îl cerceta deja curioși.
—Sunt aici. Se apropie de el și se ridică pe vârfuri atingândui obrazul cu dosul palmei. El închide ochii și își lasă capul puțin în acea parte ispirand lung lăsânduse mângâiat de acele mâini ce îl înnebuneau.
Era o nouă latură a bărbatului ce o surprindea mereu în ultimele zile, ori era bipolar ori nu își putea explica stările lui atât de schimbătoare. Își duce și cealaltă mână pe celălalt obraz și îi prinde chipul în căușul palmelor ei privindul cu încredere.
—Haide să dormim Anthony! Spuse ea cu indulgență, sperând să îl facă să o urmeze în cameră însă el se retrage din strâmsoarea ei și o privește legănânduse când pe un picior când pe celălalt.
—Tu! De ce tu? Reușește să bâlbâie printre dinți două cuvinte ce pe Cataleya o derutează și mai mult.
— Ce este cu mine? Întreabă ea uimită
—Tu ești o femeie extraordinară. Cred că nici un idiot nu ar rezista frumuseții tale, și eu sunt un idiot să te vreau. Rămâne cu gura deschisă, aerul refuzând să mai pătrundă în plămâni pentru câteva clipe și clipește de câteva ori din gene uimită.
—Ce te-a adus în această stare? Vorbește cu mine te rog. El se apropie de ea și ridică o mână în sus strângând degetele într-un pumn lăsând doar degetul arătător ce îl atinge de buzele ei.
— Perfectă! Lasă mâna în jos spre gâtul ei trăgând o linie invizibilă cu degetul ce acum cateva secunde îi atingea buzele.
—Senzuală. Continuă linia până între sâni ei oprinduse chiar în mijlocul acestora și ridică privirea spre ochii ei.
—Indisponibiă. Și îi cuprinde cu palma întregul sân prin materialul rochiei. Un geamăt îi scapă prinde buze și își lasă puțin capul pe spate. El îi privește flămând vena gâtului și se apleacă puțin lăsând un mic sărut umed pe pielea fierbinte. Cataleya își înfige degetele în materialul umed al cămășii pe brațele lui simțind nevoia să se țină de ceva și să nu cadă. Confuză își ridică capul înapoi clipind din gene spre chipul lui buimac ce o privea trist. El face un pas în spate sub ochii ei și o privește cu o intensitate ce îi răstămălește stomacul. Resimte în treacăt din cauza apei mirosul liniștitor al coloniei lui și oftează lung tot mai confuză.
—Anthony miroși a alcool, pentru numele lui dumnezeu ce ai discutat cu tatăl tau de te-a redus în halul acesta? Capul i se înclină milimetric într-o parte, adoptând poziția de mafiot prepotent și autoritar și nu Anthony, bărbatul ce o făcea să zâmbească și să se simtă bine ea fiind tot mai bulversată.
— Problema este că nu putem avea acest copil împreună Cataleya! Ea clipește disipinduși saliva adunată cu limba din gură.
—Poftim? El se întoarce cu spatele însă ea îl trage de mână forțândul să se întoarcă înapoi. —Nu. Nici să nu te gândești! Îi urlă încleștânduși degetele în jurul încheieturii mâinii lui. —Nu îmi poți spune așa ceva și să pleci. Țin să îți reamintesc că tu ai vrut acest copil și acum așa dintr-o dată îmi pui că nu îl mai vrei? Ce joc joci? Nu își dăduse seama că tonul vocii urcase atât de mult decât atunci când observă surprinderea ce îi trădează trăsăturile feței.
—Nu înțelegi Cataleya, nu sunt eu că nu îl vreau.
—Atunci nu înțeleg care este problema! Ochii ei acompaniați de o grimasă, îi subjugă pe ai săi.
—Noi doi suntem problema. O spune cu regret în glas.
—Noi doi?
—Da Cataleya. Noi doi.
—Unde vrei să ajungi? Îi vede mărul lui Adam urcând și coborând. Se rotește le vârfuri determinând-o să meargă după el. Traversează salonul și ia o sticlă din bar punând lichidul de culoarea chilimbarului într-un pahar și se întoarce spre ea ce aștepta cu mâinile în sân.
—Aștept o explicație plauzibilă. Știu că Pietro te-a adus în halul acesta vreau să știu care este motivul.
—Noi doi suntem frați Cataleya. Ea vede ceva ce licărește în vedere șters al ochilor lui. O reținere ce o simte în felul în care se comportă în față ochilor ei.
—P... Poftim?
—Da! Noi doi suntem frați.
—Adică eu și tu? Își duce un deget când spre el când spre ea și pufnește într-un râset sarcastic —Nu este posibil! Clatină din cap energic fiind scufundată într-o stare de negație profundă.
—Cataleya te rog ascultă-mă, știu doar că mama mea a avut o relație cu tatăl tău. Te rog să mă crezi nu știu ce să fac. Tu aștepți un copil și...
—Da, un copil pe care nu l-am făcut singură! Țipă la el gesticulând din mâini nervoasă —Anthony tu îți dai seama ce ai făcut! Noi doi suntem frați și avem un copil. Doamne dumnezeule! Își trece mâinile prin firele de păr ca apoi să le ducă la buze.
—Cataleya nu știu ce să zic. Se simțea atât de frustrat nu putea să facă alt ceva decât să lase capul în jos pagubaș.
—Nu Anthony ! Ai distrus viața nu doar ție și mie dar și lui! Își duce mâinile la frunte exasperantă și pleacă cu pași grăbiți spre rampa de scări ce ducea la etaj.
El preferă să nu o urmeze, nu acum, știa că oricum nimic nu poate ameliora situația, lucrurile erau din ce în ce mai rele și el simțea cum își săpa groapa tot mai tare. Își jurase să nu simtă nici măcar fărâmă de sentiment pentru altă femeie și totul se schimbase când o văzuse pe ea în acea cafenea. Chiar dacă nu voia să accepte adevărul, ceva se schimbase de când Cataleya făcea parte din viata lui.Se simțea din prima clipă atras de senzualitatea ei, de formele corpului și ochii aceia pătrunzători. În acel moment credea că poate fi o bună soluție pentru problema lui însă ușor ușor a reușit să își găsească un loc în sufletul lui.El simțea ceva pentru sora lui, era atât de greșit, încalcă orice normă socială, orice regulă scrisă și nescrisă și totuși el se simte a atras de ea și voia în viața lui.
Faptul că așteaptă un copil îl teroriza, este prins între cele două probleme grave și nu prea avea o soluție.