stau în fața oglinzii.
am vreo 6 ani și
mă holbez la mutra mea.
îmi lipesc nasul de oglindă
iau o lanternă și
îmi bag lumina în ochi
fascinată de verdele din ei
îmi privesc nasul micuț,
ușor curbat în sus
și puțin strâmb,
de când m-am lovit la el
într-o bătaie cu un băiat
îmi trec mâinile prin păr
care atunci era blond
apoi rânjesc ca un lup
să mă uit la dantura mea
cu câțiva dinți căzuți
salopeta mi-e murdară
am pictat în ea
și m-am tăvălit și în pământ
probabil am și mâncat puțin
nu o să uit niciodată
gustul de pământ sau nisip
sau de acuarele
nebun copil eram,
mă gândesc acum.
dar câtă fericire se aduna
în acea fetiță-băiat
care se gândea că viitorul
se întinde doar până la ziua de mâine.