*Foxy Pov.*
Cufărul meu era deja în portbagajul mașinii albastre a lui Teddy. Cand mi-a spus că ma trimite cu el la Hogwarts nu stiam cum sa reacționez. Am acceptat fără alte comentarii. Urma să petrecem cateva ore impreuna, intr-un spatiu destul de strâns.
-Anunta-ma imediat ce ti se intampla ceva de genul ala. mi-a spus tata inainte sa ma urc in masina.
-Asa voi face.
M-a sărutat pe creștetul capului si dupa ce mi-am luat la revedere de la mama si fratele meu, am închis ușa mașinii și Teddy a pornit motorul. Mi-am lăsat familia in spate si m-am uitat la drumul din fata mea.
***
Sa spun ca Teddy conducea ca un Incuiat ar fi o subestimare. Omul nu se folosea deloc de faptul că are o masina magică sub nicio formă. Suntem deja de mai bine de o oră pe drum, o oră în care am ascultat muzica pe care probabil se distrau părinții noștri. Cand nu am mai rezistat, am dat volumul la minim si am continuat sa ma uit pe fereastra.
-Vreo problema, domnisoara Potter? m-a întrebat el cu un zâmbet șiret.
-Niciuna, domnule Lupin, dar nu imi place muzica ta.
-Puteai sa ma rogi sa o schimb acum multă vreme.
Stiam de ce nu am facut-o. Imi plăcea cum reactiona la fiecare melodie, cum dădea din cap pe ritm si cum fredona crezând că nu il aud.
-Hai sa găsim un teritoriu comun. am propus eu.
De la melodiile părinților noștri, am ajuns la cantece care ne-au colorat copilăria. La început, fredonam apoi am ajuns sa cântăm din tot sufletul, ca doi nebuni, dar ne distrăm și asta conta.
Eram singuri pe șosea. Teddy alesese un drum ocolitor mai neaglomerat. Cand melodia Still Loving You de la Scorpions a început să se audă, Teddy a oprit mașina pe o parte a șoselei și mi-a întins mâna.
- Imi acorzi acest dans?
Am dat aprobator din cap si am coborât din mașină. Teddy m-am condus pe câmpul de langa drum. Si-a pus o mână pe talia mea și m-a tras mai aproape de el. Am început să ne mișcăm strângă dreapta, pe melodia care spărgea difuzoarele mașinii.
Era un cântec frumos, despre iubire si pierdere si nu am putut sa nu simt acele versuri până în măduva oaselor. Fiecare cuvânt simteam ca era scris pentru noi doi.
-E o melodie destul de trista, nu? mi-a soptit Teddy la ureche.
- Da, este. Ce crezi ca a omorât ceea ce aveam noi doi? am întrebat referindu-ma la versurile Things that killed our love.
-Foxy... a spus el pe tonul acela de Nu începe acum, Foxy.
-Doar raspunde-mi la intrebare.
A tras aer în piept și l-a lăsat incet sa iasa inainte de a-mi spune ceva.
- Nu pot sa iti raspunde la întrebarea asta.
- De ce nu?
- Pentru ca nu pot sa vorbesc despre cum a murit ceva ce inca e viu.
În momentul ala mi-am dat seama ca zidurile lui incep sa crape. Nu mai era profesorul meu. Era doar Teddy Lupin, băiatul cu care am trăit niste sentimente mult prea intense acum un an și care nu mi-a parasit mintea cat timp a fost plecat. Si se pare ca nici el nu a uitat sa se gândească la mine.
As fi vrut să îl sărut, dar nu era corect. El avea prea multe in joc si sa fac asta, sa ii iau toată astea, nu era corect fata de el. Si totusi, privirea lui atintata asupra buzelor mele imi dădea alte semnale.
Putin suspans. În sfârșit am reusit sa pun si eu putin mai repede decat in ultima vreme. Sper ca v-a placut si va astept parerile. Credeti ca se vor saruta? Nu imi vine sa cred ca am ajuns la capitolul 20. Voi credeti asta?
P. S. Multumesc peste 2 mii de ochișori. Sunteti cei mai tari.