Brittany
A scos apoi două pahare de șampanie din rucsac, urmată de o pătură mică pe care a întins-o în lift.
— Nu poți fi serios!
— Extrem de serios. Data viitoare când te vei mai bloca într-un lift, te vei gândi la gustările uimitoare pe care le vom avea.
Sau la bărbatul uimitor ce m-a însoțit! Ashes a turnat șampania în cele două pahare și mi-a înmânat unul. Nu am întins mâna.
— Ești un bărbat atât de autoritar.
S-a uitat la mine.
— Ar fi bine să iei paharul. Astfel, vei fi blocată în lift cu un bărbat autoritar beat.
Am luat paharul. A ciocnit paharul cu mine și a spus:
— Au trecut zece minute și douăzeci de secunde de când acest lift s-a oprit și ești în viață.
Am zâmbit și apoi am clătinat din cap în timp ce mi-am dat seama că, de câteva secunde bune, încetasem să mă concentrez asupra unui potențial dezastru. Am rămas liniștită în colțul liftului și mi-am rotit ochii în timp ce Ashes a desfăcut niște biscuiți. Tocmai când am crezut că lucrurile nu pot deveni și mai relaxate, a început să pună melodii la Ipod-ul lui. Au trecut apoi minute bune în timp ce ascultam muzică, luam din bucăți și terminam șampania. Nivelul meu de frică a scăzut și mai mult și ceva din felul în care îmi ocupa spațiul m-a făcut să tremur. Nu de frică. Pofta câștiga din nou. Știam că trebuie să mă calmez, deoarece corpul meu devenea super conștient de el şi cât de incredibil mirosea. De data asta, a fost parfumul fără țigări. Purta blugi negri și bocanci și picioarele lui erau așezate lângă mine și păreau prea lungi, el alegând să le îndoaie. Asta mi-am amintit de mâna lui și cât de mare și de cald se simțea când mi-a ținut mâna în metrou. El mi-a întrerupt gândurile:
— Pământul către Brittany.
Am clătinat din cap.
— Poftim?
— Ar trebui să strâng lucrurile?
— O..hmm...da.
Nu. Mi-am ridicat privirea asupra lui și am ajuns să-i privesc frumosul chip, chiar dacă știa. Nasul lui era perfect, buzele îi erau ferme și cea inferioară puțin mai proeminentă. Am observat că genele lui erau mai lungi ca ale mele. M-am gândit cum ar reacționa mama dacă ar ști că sunt blocată cu un tip pe care ea îl credea liniștit și tocilar.
Dar adevărul e că nu știam prea multe despre viața lui Ashes. Știam sigur că era complex și că era un tip închis. Pentru cineva care a făcut atât de multe pentru mine într-un timp atât de scurt, el a oferit foarte puține despre el însuși. Dar nu a trebuit să spună nimic ca să știu că ceea ce am văzut nu era nimic din ceea ce am primit. Am vrut atât de mult să-l întreb, atât de mult am vrut să știu, dar mi-a fost teamă să aflu. Adevărul e că nu voiam să aud că nu eram genul lui. M-am întrebat dacă a înțeles cu adevărat ce înseamnă pentru mine ceea ce a făcut el astăzi. M-am întrebat dacă știa că dacă ar trebui să mai fiu blocată într-un lift cu cineva, m-aș bucura să fie tot el. Atunci el m-a întrebat:
— Mergem?
— Vrei să spui că mă vei scoate din nenorocirea mea? am glumit eu.
— Da, asta a fost înțelegerea până la urmă.
Nu știu de ce, dar m-a întristat afirmația lui.
***
A doua zi de dimineață, în timp ce-mi pieptănam părul lung, am realizat că ziua începea cu o nouă provocare. Trebuia să recunosc că cele cinci zile petrecute fără ca tata să fie în preajmă, au părut ca o vacanță relaxantă. Mașina mea era acasă la el și nici în ruptul capului nu aveam să o mai conduc. Nu-mi doream nimic de-al lui. Mama și-a dorit să-mi cumpere o mașină la împlinirea vârstei de optsprezece ani dar, anticipând reacția tatei, am convins-o că era mai bine să-mi pună acei bani într-un cont de economii. Am intrat în casă pentru a-l găsi pe tata așezat la masă, ceea ce însemna că era pe cale să inițieze o conversație. Una pe care probabil nu mi-am dorit să o am. Mi-am încetinit pașii, privindu-l trăgând scaunul din fața lui cu piciorul, ordonându-mi în tăcere să mă așez. Cu reticență, am făcut-o. Viața mea nu era perfectă. Nici pe departe.
— Cum merge facultatea? m-a surprins întrebându-mă, dar a făcut-o într-un mod previzibil, în timp ce verifica bursa de valori pe laptopul său.
Ochii i s-au lipit de ecran și mi-am strâns mâinile între coapse, încercând să nu ezit.
— Bine.
— Da?
Nu-ți pasă oricum, ticălos cu inimă rece! Deci nu mă da cu mine.
— Britt?
Am ridicat privirea, clipind. Mi-a aruncat un zâmbet strident, avertizant, împingând deoparte laptopul, încrucișându-și brațele la piept. Nu te pierde cu firea, Britt. Uită-te la imaginea de ansamblu.
— Serios, chiar merge bine. Mama poate vedea și ea notele, căci i-am dat..
Am închis ochii, respirând adânc.
— Mama ta nu este o Quinn. Prezența ei te dezonorează.
Nu a existat nicio replică de-a mea care să nu declanșeze al treilea război mondial, așa că am preferat să tac.
— Britt, trebuie să vorbim.
— Am crezut că facem asta.
Se apleacă înainte, cu coatele pe masă. Privirea de pe fața lui mi-a spus că este din nou dezamăgit de mine, deși naiba mai știa de ce.
— Am văzut ieri plimbarea ta cu noul coleg de apartament.
Ochii meu au răbufnit spre el, cu gura căscată înainte de a-mi găsi o cale de revenire.
— Ascultă, am început eu, dar mi-a tăiat vorba:
— Nicio fiică de-a mea nu ar fi suficient de proastă să cadă sub farmecul lui brutal. Știu asta, Britt.
A început să-i alunece cravata, înnodând-o fără să fie neapărat nevoie să se uite în oglindă.
— Dar am văzut cum l-ai privit și cum te-a privit și nu erați deloc adecvați.
El nu făcea asta pentru că era certificat pozitiv pentru protejarea onoarei familiei sale. Dragostea, sentimentele și bunăstarea generală erau de unică folosință în lumea lui. Realizarea faptului că această conversație ar putea merge în mai multe feluri diferite- toate greșite- mi-a lovit mai întâi stomacul, apoi mi s-a rostogolit în piept. Inima îmi era plină de promisiuni încărcate și momente fericite, pe jumătate împlinite. O mare de speranțe și vise care nu s-ar putea împlini fără mama.
— Nu mă interesează Ashes, așa că nu-ți pierde vremea, am spus, cojindu-mi unghiile.
— Vrei să te întorci în casa părintească?
— Ei bine, nu.
— Și ai vrea să încep să-i fac probleme mamei tale, în a te vedea în zilele de vizită? Legal, până la douăzeci și unu ani ești în custodia mea. Sper că n-ai uitat.
Degetele îmi tremurau. Tremurau să o simt pe mama. Să-i simt brațele în jurul meu. Zâmbetul ei pe pielea mea. Sufletul ei lângă al meu.
— Văd că înțelegi, a zis el. Am nevoie să mă ajuți, Britt. Ești candidatul perfect.
— Ascult, am spus, vrând să văd ce are în minte. Sau nu.
— Ashes Greystone, află care este viața lui.
— De ce? am zis fără să mă abțin.
— Vreau să știu tot ce face și unde merge, vreau să știu tot ce poate de familia lui.
Sabia cu două tăișuri mi-a tăiat inima în două.
— Poți angaja detectivi, am spus încet.
— Fiica mea cea mai dragă.
M-a apucat de mână, trăgându-mă de braț. Nu a durut, dar era departe de a mă simți confortabil.
— O s-o faci. Beneficiile sunt doar o mică apăsare în direcția corectă. Nu ai de ales în această chestiune.
— Nu am să-l spionez pe Ashes Greystone, vocea mi-a crescut în intensitate.
— Nu mi-a făcut nimic rău și în afară de asta, el nu e de aici, am continuat.
Tatăl meu desigur a ales să nu țină cont de rezistența mea din ce în ce mai mare:
— Dacă nu o vei face, te voi retrage de la facultatea pe care ai ales-o. Știi că pot trage sforile potrivite și o s-o fac. O să deschid un nou proces mamei tale, în care i se va suspenda dreptul de a te vedea.
Înapoi în ape familiare. Amenințările, eram obișnuită cu ele. Știam ce opțiune voi alege. Și asta mă îmbolnăvea deja. El și-a dorit să mă facă păpușă lui îmblânzită. Iar ceea ce m-a omorât a fost că, într-o mare măsură, a reușit. Mă sfărâmase fiecare zi petrecută cu el şi crăpăturile din inima mea se adânceau.