Mă simt singură. Atât de singură încât îmi plâng de milă
Privesc prin oglinda vieții, dar îmi provoc mai multă silă
Am încercat să mai mă mențin pe linia de plutire, fără speranță
Am încetat să mai cred că aș avea vreo reușită în viață.
Mă simt fără ajutor. Nu am pe nimeni să mă ridice din propriul eșec
Majoritatea fug de propriu-mi caracter și mă privesc cu dispreț.
Aș vrea doar să stau pitită într-un colț, să strig tare și să plâng
Atât de tare, dar nimeni nu mă va aude cât de singură sunt
Aș vrea să-mi aștern sufletul pe o simplă hârtie
Dar sunt prinsă-n propria lume și acaparată de frici o mie
Simt că totul este pierdut, prea târziu, nu mai am scăpare
Îmi rămâne decât să contemplez asupra vieți-mi eșuare
Și privesc gânditoare spre mărețul și albastrul cer
Cu gândul că o să mă ia în tăcere către el
Și privesc neliniștită toata viața asta total plictisită
Sperând că maine e ceva mai bun
În timp ce ma apăsa gândul nebun ca poate ceva ma va salva